Aurelian Giugăl
În dialog cu speaker-ii de la Conferințele și Școala de vară de la Telciu, în județul Bistrița-Năsăud, acolo unde contracultura critică (de stânga) e la ea acasă
În perioada 11-12 august 2017 a avut loc cea de-a 6-a ediție a Conferințelor de vară de la Telciu – Postsocialist/Postcolonial Rural Lifeworlds vs Degrowth, Defuturing, Decoloniality. În prima zi, pe 11, invitații au fost găzduiți în sala de conferințe a Bibliotecii Județene ʻGeorge Coșbucʼ din Bistrița. În cea de-a doua zi, pe 12, gazda a fost sala Căminului Cultural din Telciu. Intrarea a fost liberă pentru toți cei interesați de acest eveniment. Au participat cercetători, afiliați sau neafiliați, din România și din străinătate: pentru cei interesați, a se vedea programul.Conferința este urmată de Școala de vară – (De)localizând Europa: Estul, Celălalt și Ruralul. În intervalul 13-20 august au avut loc o serie de activități, de la cursuri în aer liber, proiecții de filme, spectacole de teatru, activități pentru copii și localnici etc. Toate aceste manifestări beneficiază de sprijinul unor oameni entuziaști precum Valer Cosma, Ovidiu Țichindeleanu, Manuela Boatcă, Ágota Ábrán, Norbert Petrovici, Emanuel Copilaș, Claudiu Lorand Maxim, Silviana Râpeanu, Bogdan Vătavu etc. Îmi cer scuze dacă am omis pe cineva, dar voi detalia, într-un articol mai amplu, despre conferință și despre școala de vară din acest an de la Telciu.
Am discutat zilele trecute cu o parte din oamenii care s-au ocupat și se ocupă de bunul mers al acestor manifestări, toți membri ai Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale: Valer Simion Cosma (antropolog, fondator și organizator al Conferințelor de la Telciu), Matei Costinescu (doctorand al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București), Manuela Boatcă (profesoară de macro-sociologie la Universitatea Albert-Ludwigs din Freiburg), Ovidiu Țichindeleanu (filosof, traducător și teoretician al culturii) și Norbert Petrovici (lector universitar la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai). Iată ce a ieșit:
Manuela Boatcă: Dacă renunțăm la lumea rurală, renunțăm la un viitor pe o bază solidă proprie și importăm o formă fără fond
Manuela Boatcă (MB): Cred că suntem încă prizonierii unui vis liberal-capitalist care definește modernitatea ca o abandonare a ruralității și atunci ideea conferinței (și ideea școlii de vară) a fost aceea de a readuce în centrul atenției nu doar importanța lumii rurale, ci și faptul că modernitatea nu se bazează neapărat pe dispariția lumii rurale, nu se bazează pe dispariția satului, nu se bazează pe o minimalizare a rolului muncii agricole. În funcție de contextul în care ne aflăm, și ne aflăm într-un context în care, în România, ruralitatea are un rol foarte important, ne construim propria noastră modernitate și nu una, așa cum au discutat teoreticienii români încă de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, a formelor fără fond. Dacă renunțăm la ceea ce a caracterizat producția, dar și felul de a fi, de a simți, de a gândi în România timp de sute de ani și anume de a gândi din perspectiva satului, a gândi lumea rurală, a trăi perspectiva și baza muncii agricole ca o bază existențială, dacă renunțăm la asta ca să importăm o modernitate urbană pentru că asta ne-ar face moderni, atunci, pur și simplu, renunțăm la un viitor pe o bază solidă proprie și importăm o formă fără fond.
AG: Deci nu ar trebui să ne fie teamă că rămânem ʻeternii țărani ai istorieiʼ (Noica) și nu ar trebui (musai) să ne dorim o Românie urbană, ʻcu populația Chinei și destinul Franțeiʼ (Cioran). Putem doar construi pe ceea ce deja există?
MB: Da și nu. Nu ne putem baza doar pe contextul local pentru că nicio țară și nicio regiune nu este o insulă. Sigur că suntem supuși influențelor externe, sigur că suntem supuși unor regulamente (suntem, totuși, parte a UE, deși un fel de cetățeni de mâna a doua), dar în același timp trebuie să ne bazăm pe ceea ce avem pentru că ideea de a urbaniza cu orice preț de fapt costă prea mult. Ce înseamnă, spre exemplu, urbanizarea Chinei? În China sunt cele mai mari inegalități sociale dintre rural și urban și o migrație și re-migrație de la sate spre ariile urbane care implică traversarea de distanțe de mii de kilometri. Ce înseamnă o Românie cu destinul Franței? Franța a fost și este o societate colonială, una care până în ziua de astăzi are colonii în Oceanul Pacific, în Caraibe, în America de Sud, colonii nu la modul metaforic, ci părți administrate colonial de statul național francez. Cum poate avea România un așa destin?
AG: Era o glumă, un fel de utopie interbelică fascistă…
MB: Asta arată în ce măsură am recepționat sau am perceput și am idealizat viitorul țării noastre pe un model care era ciuntit, era idealizat, era vândut numai fragmentar estului european. Oamenilor li se prezenta Franța liberală, Franța republicană, Franța cu liberté, égalité, fraternité, dar despre Franța colonială nu ni s-a spus. De aici vine ideea decolonialității, ce înseamnă decolonizarea, decolonialitatea pornind de la rural. Înseamnă o repoziționare pe propriile baze și o regândire a premiselor schimbărilor sociale din propria perspectivă și nu din perspectiva istorică a unui stat în care nu ne regăsim, al unui stat care-și vinde o formă croită artificial a propriei istorii și anume o formă care dă bine, care se poate exporta și pare model. Nu e numai cazul Franței, e și cazul Germaniei, cel al Marii Britanii, societăți coloniale care au văzut în mare parte în estul european o modalitate de a continua proiecte coloniale sub o formă mai puțin explicit colonială, dar care continuă aceleași măsuri de impunere a unei dependențe economice, politice, sociale și epistemice.
AG: Deci nu ne temem, nu e o formă de neo-sămănătorism, un nou pășunism?
MB: Cu siguranță nu.
AG: E (doar) o formă de contracultură critică într-un context cât se poate de modern?
MB: Categoric este un context modern. Contextul modern a fost întotdeauna modern și colonial. Deci nu trebuie să ne fie teamă, mai degrabă trebuie să ne dăm seama că putem gândi din perspectiva colonialității. Să re-gândim modernitatea, și a noastră și a celorlalți, fără ca asta să însemne că nu suntem moderni.
AG: Mulțumesc.
MB: Mulțumesc și eu.
Valer Simion Cosma: Această conferință este necesară şi adaugă o gură de oxigen într-o mare neoliberală
Valer Simion Cosma (VSC): Noi am început în vara anului 2012. În aceea vreme mi se părea cumva ciudat, nelalocul lui, că genul acesta de manifestări academice, științifice se petrec doar în marile centre urbane, mai precis în centrele universitare. Am zis atunci că poate e timpul să descentralizăm, să spargem un pic monopolul centrelor universitare pe tot ceea ce înseamnă cercetare și discuție academică. Componenta politică nu era luată în calcul la început. Ulterior, începând cu 2015, atunci când a început să se implice și Manuela Boatcă, am luat turnura aceasta decolonială, dar cum zicea și Manuela, în fond noi eram cât se poate de decoloniali înainte să luăm contact cu toată ideologia și paradigma decolonială. Manuelei i s-a părut foarte nimerit să se implice într-un proiect care deja funcționa la parametri optimi. De atunci, după cum se poate observa din tematicile fiecărei ediții, am intrat tot mai adânc în această zonă postcolonială, decolonială, mai recent chiar și degrowth, paradigme mereu de actualitate, mai puțin active în câmpul intelectual de la noi. Legat de cum văd proiectul pe viitor? Sincer, nu am așteptări foarte clare. Proiectul a ajuns la un nivel de care eu sunt foarte mulțumit (cel puțin ultimele 3 ediții). Multă lume care a venit aici a fost plăcut surprinsă. Legat de participanți și de conținutul comunicărilor în sine mi-aș dori să rămânem măcar la nivelul acesta, unul care mie mi se pare foarte bun. Eventual, ne-am putea gândi la ceea ce am putea face după ce o să epuizăm tematica legată de ruralitate; deși pentru noi componenta ruralitate va rămâne mereu una importantă (suntem la Telciu, într-o zonă rurală, nu?).
AG: Oamenii locului cum au perceput această manifestare ce are loc în localitatea lor?
VSC: Simplu și clar spus, majoritatea nu pricepe exact ce se întâmplă aici. Se adună niște intelectuali, vorbesc și dezbat ceva. Unii înțeleg, dar foarte puțini, majoritatea nu, dar ei sunt bucuroși pentru că văd oameni noi, o văd și ca pe o reclamă pentru sat, fiind întrucâtva o chestie de mândrie locală vizavi de un eveniment cultural, unul ce pune Telciu pe o hartă a evenimentelor culturale județene sau chiar naționale.
AG: Dar în ceea ce privește Școala de vară?
VSC: Școala de vară e cu totul altceva decât conferința. Conferința, oricât ar fi ea de lejeră și de neformalizată, este totuși un eveniment academic, cu un conținut mai puțin accesibil pentru publicul local. La Școala de vară, însă, am căutat de la bun început să implicăm cât mai mult din comunitatea locală. După cum se poate vedea, activitățile sunt cumva triplu separate: sunt acele activități centrate pe localnici, mai ales pe tineret, copii, elevi, liceeni, după care sunt activități care sunt centrate pe cei care vin din afara satului, cursurile de exemplu și, în final, sunt o serie de activități care îi aduc pe oameni împreună, i.e. spectacolele de teatru, proiecțiile de film, dezbaterile care însoțesc proiecțiile. Acestea sunt gândite special pentru comunitate, pentru că la filme, la teatru, lumea (mai) vine. Cursurile, în schimb sunt mai puțin atractive pentru ei, nu îi interesează într-un mod special.
AG: Dar oamenii nu sunt interesați să participe la discuții în care să-și exprime, un exemplu, propria percepție vizavi de evoluția postcomunistă a unei societăți, România, în care ei înșiși sunt parte?
VSC: Cred că da, unii sunt interesați, dar în primul rând e nevoie de timp ca oamenii să se obișnuiască cu asta, e încă un fel de reținere a lor, e o treabă exclusiv a intelectualilor pentru ei și ei nu vor să se implice. E și un fel de rușine, ce să zică ei acolo… Nu vor să se facă de râs, e timiditatea omului de la țară, a bunului simț rural. În plus, localnicii nu pot fi atrași într-un format de tip curs, instituționalizat cumva. Mai degrabă îi putem prinde la o dezbatere după o proiecție de film sau după un spectacol de teatru. Cel mai mult și mai mult, totuși, sunt volubili în cadrul discuțiilor informale, cele de la un pahar de bere. Aici se prind în jocul discuțiilor.
AG: Poate fi socotită această conferință, cu școala de vară cu tot, un fel de completare a mediului, destul de arid, al stângii din România?
VSC: Această conferință este necesară şi adaugă o gură de oxigen într-o mare neoliberală. Pe de altă parte, acest tip de conferință este o completare a câmpului intelectual elitist al stângii din țara noastră, deconectat cumva de tot ce se întâmplă în restul societății.
AG: Suntem în zona contraculturii critice?
VSC: Suntem, suntem din plin cu siguranță.
AG: Mulțumesc și mult succes în continuare.
VSC: Mulțumesc și eu.
Matei Costinescu: Este vorba de a crea un spațiu social și cultural pe alte valori, mai puțin ierarhice
Matei Costinescu (MC): Acum 2 ani am venit la Telciu foarte curios deoarece mi s-a părut o conferință interesantă, cu multe similitudini legate de preocupările mele academice. Mi-a plăcut foarte mult și, prin urmare, Valer Cosma și Manuela Boatcă au fost receptivi și m-au invitat să pun umărul la organizarea conferinței de anul trecut. Acum am venit doar să prezint o lucrare, dar pe parcursul experienței mele de aici am realizat că Telciu este atât un forum academic, cât și un forum cultural. Foarte important, conferințele de la Telciu și activitățile aferente sunt un locus de sociabilitate, unde oameni diferiți, cu interese diverse, dar, totuși, cu multe afinități, au ocazia, pe parcursul câtorva zile, să se întâlnească, să se cunoască și să schimbe idei. La fel de importantă este noțiunea de interacțiune cu comunitatea locală, în interiorul căreia se desfășoară evenimentul. Până la urmă, este vorba de a crea, chiar și temporar, într-un mod contingent, un spațiu social și cultural, care merge (un pic) pe alte valori, mai puțin instrumentalizate, mai puțin ierarhice. Este o cultură a sociabilității și a dialogului.
AG: I-ai simțit pe localnici aproape, mai ales în ceea ce privește Școala de vară?
MC: După cum știi, Școala de vară, și evenimentele culturale aferente, sunt adiții mai recente. Comunitatea, cu excepția proiecțiilor de filme, pieselor de teatru, nu e chiar activ implicată. Desigur, Telciu se preconizează a fi un eveniment social și pedagogic pe termen lung și sper ca, începând chiar cu anul acesta, să vedem o mai mare implicare a oamenilor de aici, nu numai la evenimentele culturale și workshop-urile de teatru. Eu sper că pe măsură ce oamenii din comunitate încep să cunoască mai bine participanții ce vin la ei acasă, să înțeleagă că aceștia au ceva de spus și sunt dispuși la dialog. Pe măsură ce lumea se va simți mai confortabilă, o să înceapă gradual să participe. Totul e la voia fiecăruia, acesta fiind un experiment ce încearcă de a găsi modalități de a gândi și trăi ceva mai liber.
AG: Mulțumesc și succes pe mai departe.
MC: Mulțumesc și spor și ție.
Ovidiu Țichindeleanu: Capitalismul este e în faza asta în care, chipurile, își arată o față umană, dar de fapt e la momentul distructivității maxime
Ovidiu Țichindeleanu (OT): Da, legat de universurile rurale, în primul rând cred că trebuie să (ne) creștem cunoașterea despre ce înseamnă ruralitatea acum. Cred că științele sociale sunt în continuare dominate de analizele despre urban, de stat, de colonialitate la un nivel mai amplu. Ceea ce facem aici la Telciu este să re-învățăm să ascultăm ruralitatea și să descoperim micile universuri și economii, poate non-capitaliste, care deja funcționează pentru a vedea dacă le putem crește, dacă le putem transforma într-un proiect politic, fie el unul revoluționar sau nu. Despre (de)futuring este vorba despre o direcție sugerată de Mladina Tlostanova. Proiectele politice occidentale radicale vin sub pretenția noului, la fel și reformele instituționale ale statului de acum, toate vin cu pretenția noului. Noua chestie care ne va salva, noua inginerie care ne va îmbunătăți, eventual adăugând dimensiunea socială la toate. Nu mai e doar întreprindere, e întreprindere socială. Acesta-i noul. UE creează o linie de finanțare și toată lumea face, brusc, întreprinderi sociale. Mereu apare un proiect nou care ne salvează. Defuturing sau defuturizarea înseamnă să ne întoarcem la practicile care deja există și care sunt, poate, trans-generaționale. Mă refer la solidaritățile rurale (un exemplu) sau lanțurile de valoare care s-au creat în jurul economiilor subzistenței, a economiilor văzute ca fiind inferioare sau neformale, dar care, de fapt, au circuite sociale de sine stătătoare. Orice fel de rezistență de fapt vine din trecut, nu vine dintr-un nou sau dintr-un viitor proiectat. Aici cred că este discuția cu defuturism.
AG: Vorbind la modul general, este o formă de contracultură critică zona asta a universurilor rurale?
OT: Eu sper că da, dar cred că avem mult, mult de lucru. Deocamdată e vorba mai puțin de o mișcare și mai mult de o discuție despre potențial.
AG: Și o întrebare de capă și spadă. Este capitalismul o formă ce trebuie depășită?
OT: Cu capitalismul trebuie să luptăm. Mai întâii trebuie să-l reducem ca dimensiune. Capitalismul nu e peste tot. Chiar dacă e forma dominantă de organizare a economiei, el nu e totul. Aici suntem la Telciu. Câte dintre tranzacțiile oamenilor care locuiesc aici pe această stradă sunt capitaliste și câte sunt non-capitaliste? Chiar modul în care ne-am organizat noi la școală ilustrează că nu totul funcționează prin intermediul banilor, al contractelor, ci implică, mai ales, relații de solidaritate, de prietenie, relații la modul general. Deci nu-i vorba de a depăși capitalismul, ci, mai degrabă, de a-l distruge. Trebuie să fim atenți că întotdeauna capitalismul se autodefinește și acum e în faza asta în care, chipurile, își arată o față umană, dar de fapt e la momentul distructivității maxime.
AG: Mulțumesc.
OT: Aș fi vrut să mai adaug că trebuie să regândim capitalismul dinspre formele de rezistență și nu dinspre un model economic. Mulți marxiști își pun problema în acest mod: trebuie să înlocuim modelul economic și atunci lucrurile vor fi mai bune. Nu, nu, nu-i așa. Dacă punem un alt sistem economic pur și simplu, vom avea în continuare o problemă politică. Capitalismul e legat de modernitate, e de legat de un proiect civilizator, de un model colonial, e legat de exproprierea oamenilor de pământuri, de distrugerea tradițiilor. Capitalismul e legat de modernitate și de ceea ce înseamnă distrugere în modernitate. Rezistența a existat dintotdeauna, dar nu toate proiectele emancipatoare gândesc din perspectiva rezistenței. Cred că o mare parte din socialism (sau gândirea de stânga) a început să nu mai gândească din perspectiva rezistenței. Gândesc cu ochii numai la capitalism. În critică mereu e vorba doar de capitalism, când de fapt rezistența organizată vorbește mereu și de altceva.
AG: Nu numai în critică, ci și în dezvoltarea reală, URSS-ul a încercat să imite exact dezvoltarea capitalistă.
OT: Exact, exact. Asta încercăm să facem și la Telciu, să lărgim altceva-ul, altceva decât modernitatea și capitalismul.
AG: OK. Succes deopotrivă la conferință și la școala de vară.
Norbert Petrovici: Sustenabilitatea în agricultură este un termen cheie, care balansează înspre așteptările de creștere economică, cele de mediu și justiție socială
Norbert Petrovici (NP): Da, mi se pare că tema mare ce a fost discutată aici este cea a agriculturii și a rolul ei în perioada modernă. Cine sunt cei care fac agricultură și cum s-a transformat ea, dar și cum se practică ea în condițiile actuale. Au fost multe întrebări interesante legate de acest aspect, în special cele referitoare la practicile alternative legate de subiecți sau persoane, de oamenii care încearcă să facă un mod de producție agrar într-un alt stil, într-un alt mod, altfel.
AG: În sensul acesta vin și prezentările legate de Școala gustiană?
NP: Da, ele au fost foarte puternic legate de statutul țăranului, ce-a fost el și ce este acum. Întrebările sunt încă foarte actuale. Dacă ne uităm la țăran ca la o figură idilică, care face agricultură cu plugul, realizăm că aceste tipuri de așteptări sunt simple proiecții pe care le au fie intelectualii, fie statul. În ce fel anume ne imaginam producția agricolă? La scară mare, la scară mai mică? Și acum sunt aceleași voci. Sunt cei din interiorul rețelelor agrare, autonomiste, organizate de mișcări precum Eco Ruralis, care pledează pentru producția agrară de scală mică. Asta nu înseamnă că producția în sine e restrânsă, ci scala producției, volumele sunt mari, doar că locul în care se întâmplă acest lucru nu este ferma cea mare ci gospodăria mai mică, una sustenabilă. Sustenabilitatea este un termen cheie, care balansează înspre așteptările de creștere economică, cele de mediu și justiție socială.
AG: În principal prezentările s-au focusat mai ales pe țările periferice sistemului capitalist, centrul nefiind pus în mod obligatoriu în context. Se referă acest tip de agricultură alternativă și la metropolă, la spațiul marilor arii urbane de tip megalopolis?
NP: Aici este și o poziție un pic ambiguă, paradoxală. E adevărat că cele mai multe prezentări au fost despre sudul global, despre periferii, marginile, ceea ce am numi, folosind un alt limbaj, țările mai puțin dezvoltate. În același timp, prezentările au fost făcute de către cercetători care vin din centrele universitare capitaliste, de la universități extrem de importante, prestigioase în interiorul sistemului capitalist. Prin urmare, instrumentele sunt și ele legate de mișcările de contestare sau viziunile alternative în interiorul spațiilor capitaliste, iar asta e foarte puternic legat de faptul că zona marilor state capitaliste, a economiilor cele mai avansate tehnologic, producția agricolă se întâmplă la scale foarte mari. Ori asta presupune chimizare și mecanizare, ceea ce implică costuri enorme din punct de vedere al sustenabilității (degradări de mediu, sănătatea producătorilor și a consumatorilor). Iată de ce se pune problema unui tip de agricultură mai organică. Producția de masă, extrem de chimizată, cu plante modificate genetic, se pare că are tot felul de efecte negative: volum mare de estrogeni sau diferite tipuri de hormoni care ajung să afecteze organismul uman. Iată de ce tema agriculturii ecologice nu poate fi doar una periferială. E un spațiu de discuție global extrem de complicat și complex, pe care l-am văzut cum s-a desfășurat inclusiv aici la Telciu.
AG: Este o formă de contracultură critică în cadrul unui sistem mai larg de stânga tot ce se întâmplă aici?
NP: Cu siguranță e. Dacă ne uităm la cine sunt participanții, e o stângă a muncitorilor hiper-calificați, deseori extrem de precari, cum suntem chiar (și) noi aici, unii din zona academică, alții, mulți, neafiliați.
AG: Mulțumesc succes în munca pe care o faci.
NP: Mulțumesc și eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu