Domnule general, aţi conceput strategii privind apărarea naţională şi aţi identificat potenţialele pericole şi agresiuni care ne pândesc. În ce moment al existenţei noastre ne aflăm?
Din 1989 încoace s-au întâmplat lucruri îngrozitoare. Unele dintre ele au şi explicaţii. Ştim că societatea capitalistă este una concurenţială, bătălia economică fiind cumplită, este fără cruţare, nu se menajează nimeni în această bătălie pentru pieţe şi resurse. Asistăm la reconfigurări geopolitice şi geostrategice semnificvative, reţeaua amplificând practic acest conflict. Aşa au apărut ameninţări cu totul şi cu totul noi, care nu existaseră până acum. Gradul de interdependenţă a crescut, s-a „spart” bipolaritatea, iar lumea a intrat într-un fel de haos în vederea unei noi organizări. Noi am trecut puţin de această etapă, însă n-am depăşit-o, fiind destul de departe de ceea ce înseamnă noua organizare.
Suntem deosebit de vulnerabili...
România este o ţară care practic a fost distrusă. Cauzele sunt multiple. Putem da vina pe cei „de-afară” care ne-au făcut tot soiul de şicane, care au intervenit brutal în organizarea noastră, însă nu cred că acesta este răspunsul. Nu era posibil acest lucru fără complicităţi din interior, fără interese personale, sau fără o mare doză de prostie. E adevărat că economia socialistă era una uriaşă cu „picioare de lut”, centralizată, cu planificare, dar funcţiona. România avea o piaţă, oamenii aveau loc de muncă, salarii...
Problema e că, după reconfigurare, am dat de o piaţă europeană extrem de eficientă, concurenţială, dură. Nu poţi să intri în ea oricum şi cu orice. Faptul că dintr-odată s-a declanşat agresiunea asupra acestui tip de economie socialistă a dus, în primul rând, la distrugerea sistemului bancar, concomitent cu privatizarea întreprinderilor - practic distrugerea acestora - în toate marile oraşe ale ţării. Nu spun că acele combinate gigantice erau nemaipomenite, însă unele, precum cel de la Călăraşi, deţineau tehnologie de ultimă oră, utilajele importate din Germania fiind încă sigilate în momentul distrugerii acelor coloşi. Totul a fost dat la fier vechi. Ba mai mult, statul român şi-a asumat şi ecologizarea zonei respective. Sunt lucruri cutremurătoare, n-am învăţat nimic din lecţia Argentinei.
Trecerea asta de la un sistem la altul ţine de o bătălie geopolitică, de un nou tip de război, generat de o violenţă politică inexplicabilă. Uitaţi-vă în toată lumea asta, agresiunea a ajuns să vină şi din cultură, deşi în cultura adevărată nu poate exista violenţă, deoarece cultura înseamnă valoare, iar valoarea nu generează războaie. Practic, vorbim despre violenţa de pe piaţa culturală, alimentată cu „produse” culturale. A invada lumea cu produse de acest tip înseamnă a o domina. Filme, cărţi, reţele de socializare... Mai avem apoi violenţa financiară, economică, informaţională...
Cât mai putem suporta acest „bombardament” extrem de agresiv?
România a suportat aceste presiuni mari care, ciudat, sunt justificate. Ele vin din această schimbare dintr-un „efect de falie”. Trecerea bruscă la un alt tip de sistem - pe care nici nu l-am identificat prea bine -, deocamdată asistăm la un capitalism vulgar, nemaivorbind de faptul că însuşi capitalismul este într-o perioadă de aşezare pe alte structuri. În tot sistemul, sunt dezbateri intense vizavi de intervenţionismul statului în economiile ce stau să se prăbuşească. Obama a băgat 780 de miliarde, bani publici, în bănci, într-un mediu privat care a creat criza, chipurile pentru a-l revigora. Suntem practic în situaţia crizelor din ’29 şi ’39 încheiate cu Al Doilea Război Mondial. Toată nebunia aceasta a creat un comportament haotic din care nu mai ştim cum se poate ieşi.
Cine va plăti oalele sparte?
Ţările sărace, ca de obicei. Oamenii de rând vor plăti, aşa a fost întotdeauna. Vom plăti propriile noastre neputinţe, uriaşa noastră prostie. Aproape că nici nu-nţelegi cum se poate ca, în ultimii douăzeci de ani, când am avut o grămadă de şanse să corectăm ce-a fost rău în vechiul sistem, să păstrăm ce-a fost bun, am reuşit să distrugem tot: Electroputere, Tractorul, uzinele mecanice, sistemele de irigaţii, combinate de toate tipurile, tot, tot...! Întreprinderile au fost făcute prin munca oamenilor, nu aveau amprenta „socialism”.
Hodoronc-tronc, având izmenele rupte-n fund, ne mai şi confruntăm cu perspectiva intrării într-un război în Orient...
În Orient se întâmplă un lucru formidabil. Vorbim despre o mare ruptură între lumea democratică şi lumea aceea cramponată în fundamentalism, însă bineînţeles la mijloc este petrolul. Acolo se joacă o carte foarte mare. Sper să le vină mintea la cap şi la unii şi la alţii, să depăşească această situaţie...
Dacă nu le vine mintea la cap spre ce ne-ndreptăm?
Spre o uriaşă catastrofă! În eventualitatea unui război purtat de evrei în Iran, s-ar putea să avem un conflict care să-l copieze pe cel din Irak. Prin implicarea americanilor, vom vedea o forţă colosală care va mătura tot. Atunci vom asista la un război asimetric, purtat după toate regulile acestui tip de război.
Vor fi atrase în joc China şi Rusia?
Este foarte puţin probabil. Nu cred că va exista un asemenea scenariu. Nimeni nu are interese de globalizare a conflictului. Există peste 12.000 de capete nucleare active în lume, şi dacă unul singur explodează, s-a cam terminat cu ceea ce înseamnă omenire. Pentru că, evident, vor exploda şi celelalte…
Putem face o simulare luând în calcul scenariile unor conflicte zonale şi generalizate?
Un asemenea război ar putea începe cu un atac israelian asupra capacităţilor nucleare ale Iranului, de tipul celui efectuat tot de evrei, în 1981, asupra reactorului Osirak din Irak. Desigur că Iranul ar riposta. Forţa Iranului nu constă numai în rachetele Shahab, care, din punctul meu de vedere, pot fi contracarate cu uşurinţă de sistemele antiarachetă pe care le au americanii, israelienii şi europenii. Toată zona aceea care este de partea Iranului deţine tot felul de mijloace, inclusiv arme biologice, şi ar putea declanşa o ripostă greu de imaginat şi greu de controlat. Au şi ei specialişti prin toată lumea care pot lansa virusuri cu efecte cumplite. Pe de altă parte, luptătorii fundamentalişti s-au dotat cu armament individual reactiv modern. Uitaţi-vă ce se întâmplă în Afganistan; câteva mii de talibani s-au luptat şi se luptă cu super-puteri.
Israelul ar trebui să se potolească! Ar trebui să ştie că din momentul în care s-a dotat cu arma nucleară, toate ţările din jur, mai devreme sau mai târziu, se vor dota cu aşa ceva. Nu poţi să te opui acestui proces. S-a creat o discrepanţă strategică uriaşă. Pe de-o parte sunt cele cinci ţări care au câştigat Al Doilea Război Mondial, apoi sunt ţările precum India şi Pakistanul, care s-au dotat cu arma nucleară sub ochii celorlalţi şi e posibil ca multe alte ţări să deţină armament nuclear cumpărat de la alţii. Nimeni nu ştie cu exactitate ce se întâmplă. Sigur, Israelul are interesul să deţină controlul în zonă, însă au fost generate soluţii anomice şi antinomice. Dacă ar fi existat vreo soluţie salvatoare, cu siguranţă, până la această oră ea ar fi fost pusă în aplicare. Criza aceea e cumplită. Butoiul cu pulbere reprezentat odinioară de Balcani în Europa s-a mutat acolo.
Nu cred că e cineva nebun să-şi ridice peste 80 de milioane de oameni în cap. Primăvara Arabă, dincolo de realităţile care nu se spun, a relevat tendinţa ieşirii din dictaturi personale. Era conducătorilor matusalemici a trecut. Rămâne totuşi atracţia faţă de coridorul energetic al lumii, adică nordul Africii şi ţările arabe. Se încearcă crearea unor puncte strategice care să nu permită o reacţie comună a ţărilor respective în războiul pentru acapararea resurselor.
Revenim la noi... Decidentul politic mai ţine cont de părerile specialiştilor?
Să ştiţi că armata a pregătit o reformă adevărată, însă totul a rămas pe hârtie, deoarece nu s-a primit nimic pentru programele de înzestrare. Mai mult decât atât, domnii ăştia decidenţi politici au atacat armata română din toate părţile, cum le-a venit lor mai bine, făra excepţie. În primul rând că au acordat cu nemiluita gradul de general. Acesta nu se acordă decât coloneilor activi care au competenţe strategice şi doar în limita în care armata are nevoie de ei.
Avem cei mai mulţi generali pe cap de locuitor din lume. S-au făcut cu nemiluita, în bătaie de joc. Nu ştiu dacă au făcut-o intenţionat pentru a umili acest grad care ţine de competenţă strategică şi de încrederea militarilor. Generalul este cel care duce soldaţii la luptă şi este ultima creastă în sistemul de rezistenţă al unei naţii. Atunci când intervine armata, dacă se trece peste acest nivel, s-a terminat cu ţara aia! Armata se poate pregăti sute de ani pentru a se întrebuinţa o dată, poate zece minute, sau un an. Pe nimeni nu interesează acest aspect: „hai mai lăsaţi-mă cu ameninţările astea!”. Trebuie să le vină ăstora odată mintea la cap. Naţia asta trebuie să înţeleagă că politicienii pe care-i votează trebuie să fie oameni de calitate care să înţeleagă interesele naţionale şi să apere ţara aceasta, pentru că suntem într-un moment de răscruce. Se vrea acum Moldova Mare a lui Ştefan, se vorbeşte că Transilvania este altceva decât România, însăşi stema ţării noastre nu reprezintă un simbol al unităţii naţionale. România nu este o aglomerare de provincii cum au arătat tâmpiţii ăştia-n stemă. Suntem un stat unitar, poate cel mai omogen din Europa. Există o unitate lingvistică de excepţie; limba română nu are dialecte ca în Franţa sau Italia, ci graiuri. Toţi românii din lumea asta se înţeleg, vorbesc aceeaşi limbă, în pofida faptului că ne-au separat şi ne-au distrus de-atâţia ani. Şi nu mai ştiu de ce acest popor înţelegător şi răbdător este certat ba că n-a ieşit la vot, ba că n-a făcut nu-ştiu-ce... Este scârbit de ticăloşii ăştia care-şi bat joc de el. Este ca o turmă de oi mânată de nişte ciobani tâmpiţi într-o prăpastie.
Rămânem pesimişti?
Sub nicio formă! Ne vom trezi la timp, nicio grijă, şi ne vom păstra ţara aşa cum e acum, pentru că aşa e mai bine şi pentru Europa şi pentru noi şi pentru pământul ăsta. Mă scârbeşte însă această violenţă politică stupidă, care se manifestă de fapt în întreaga lume, dar care la noi a atins cote inimaginabile. Noroc cu formele de rezistenţă ale unei Românii tăcute care n-a intrat în aceste jocuri şi care îşi păstrează nivelul de credinţă, de cultură şi de bun simţ. Profesorii Bădescu şi Dungaciu în „Sociologia Frontierelor” aminteau de rezistenţa de sută la sută prin cultură, de renaşterea nu prin Hegel şi Kant, ci prin păstrarea moştenirii naţionale, prin tradiţie, prin obiceiuri, prin Biserică. Nici măcar exodul românesc în lume nu este o atât de mare dramă. Se vor întoarce mulţi mai căliţi, mai pregătiţi, mai bine informaţi.
Eu sper că ne vom maturiza după ce am traversat o perioadă extrem de grea, un examen cumplit... Ar trebui ca şi politicienii să înţeleagă că vremea clanurilor care se bat pentru putere, precum ţiganii, a apus şi că sunt reprezentanţii acestui popor, slugile acestuia, şi că dezbaterile nu trebuie să fie conflictuale. Să înţeleagă că n-au fost votaţi pentru a-şi etala costumele şi cravatele de firmă, ci pentru a rezolva nişte probleme care dor. Ar mai trebui definit interesul naţional, căci nimeni n-a avut timp de aşa ceva, iar soluţia de redresare va trebui să fie una acceptată de tot spectrul politic.
