INTERVIU. Valer Simion Cosma, inițiatorul Școlii de Vară de la Telciu. „Copiii sunt socializați într-o lume în care slujba e tot mai importantă"
Copiii și adolescenții nu mai visează, ca pe vremuri, să devină aviatori, doctori sau astronauți. Pentru ei, a avea bani, a deține anumite obiecte de valoare, reprezintă condiția ideală, care atestă că nu sunt niște ratați. Gândirea acestei generații pare să fie mai degrabă pragmatică decât idealistă. Sunt doar câteva dintre observațiile lui Valer Simion Cosma, cel care s-a încumetat ca în inima unui sat în care mulți copii au părinții plecați în străinătate, muncesc de mici și idealul lor este să producă venituri rapid, să înființeze o școală de vară pentru elevi și tineri, cu vizionări de film, ateliere de creație, întâlniri și discuții cu diverși intelectuali. Prima ediție, de anul trecut, a fost un „experiment" interesant și reușit așa că, anul acesta, Școala de Vară de la Telciu revine în perioada 13-20 august 2017, cu noutăți și surprise. Cum se va desfășura, ce însemnătate are acest eveniment și care este obiectivul lui, ne spune Valer Simion Cosma într-un amplu interviu.
1. Cum a încolțit această idee… a unei școli de vară la Telciu?
Ideea a răsărit din șirul de conferințe organizate la Telciu din 2012 încoace. Mai precis, după ediția din 2015, cînd mi s-a alăturat în munca de organizare colega Manuela Boatcă, profesoară la Universitatea din Freiburg și directoare a Institutului Sociologic al aceleiași universități. Tot la acea ediție s-au purtat primele discuții pe această temă cu Ovidiu Țichindeleanu, Matei Costinescu și alți participanți. Cred că e o dezvoltare firească a unui astfel de proiect. În 2012 nu mi s-ar fi părut posibil așa ceva sau cel puțin nu m-aș fi simțit în stare să imaginez și să coordonez așa ceva. Datorită conferințelor am reușit să cunosc o mulțime de oameni minunați, mulți dintre ei deveniți colaboratori și colegi de echipă în cadrul școlii de vară. Conferințele merg înainte, ajungînd deja la a 6-a ediție și căpătînd o vizibilitate și o apreciere tot mai mare în mediul academic autohton și internațional, iar școala de vară este menită să faciliteze o deschidere mult mai mare către comunitatea locală și să determine implicarea tot mai multor oameni ai locului în diferitele activități.
De ce la Telciu? Opțiunea mea a fost cît se poate de subiectivă și pragmatică. E satul meu natal, de care sunt vizibil legat și, pe de altă parte, aici am găsit sprijin și interes pentru așa ceva din partea autorităților și instituțiilor locale. Dar mai intervine un aspect, deloc neglijabil. Și acesta a contribuit profund la atragerea unui număr tot mai mare de universitari români și străini, artiști, scriitori și activiști în jurul acestui proiect. Teoria și practica decolonială, care pun un accent puternic pe regîndirea/reevaluarea periferiilor (și lumea rurală e o periferie a urbanului mare, pe lîngă faptul că România, ca și toată Europa de Est, e o periferie/semi-periferie a Lumii Occidentale) și pe importanța locului în care trăim, activăm și interacționăm în procesul de producere a cunoașterii, a formelor artistice și a modurilor de înțelegere și asumare a locului și rolului nostru în lume. Telciu a reușit să spargă monopolul urbanului mare (centre universitare în special) asupra producției de cunoaștere și teorie, atrăgînd un număr semnificativ de persoane în acest proces prin cele două evenimente în derulare și, sperăm, că și prin viitoarea revistă, pe care plănuim să o lansăm în viitorul apropiat. La fel, a devenit și un spațiu de promovare, performare și producere a unei arte angajate, cu mesaj, menită nu doar să răsfețe/relaxeze publicul sau să-i perie orgoliul de minoritate luminată și rafinată, ci să-l împingă la reflecții, evaluări și re-evaluări critice. Acestea petrecîndu-se, cel puțin parțial, prin conlucrarea cu oameni ai locului. Lucrurile se vor profila și decanta cu timpul, când or să apară volumele, spectacolele și alte cele ce se vor produce la Telciu. Și cred că și atunci cînd unii dintre elevii de gimnaziu ce vin acum la ateliere vor ajunge pe băncile facultăților.
2. Ai identificat nevoia unor activități creative și recreative pentru copiii și tinerii din mediul rural?
Desigur. Cred că e foarte ușor de observat că elevii și în general tinerii din mediul rural au un mare dezavantaj față de cei din mediul urban cînd vine vorba de acces la astfel de activități și la infrastructura necesară. O zic în primul rînd din proprie experiență. Îmi dau seama că prin cîteva ateliere de teatru, arte plastice, filmare documentară, niște proiecții de filme și spectacole de teatru, concentrate în cîteva zile/săptămîni, nu suplinesc necesitatea de a avea acces constant la așa ceva. Dar e un început și poate oferi o minimă deschidere celor care participă. Atelierul de teatru forum de anul trecut, susținut de Lorand Maxim și Ani Mărincean (bistrițeancă de-a noastră) a fost un succes total și a deschis copiilor apetitul pentru așa ceva, de aia anul ăsta facem tot posbililul să țină o lună atelierul. Pentru a se putea face mai multe și mai des este nevoie, în primul rînd, de infrastructură și dotări. Acum ne descurcăm cum putem, cu spațiile puse la dispoziție de Liceul Tehnologic, Primăria Telciu sau Barul Hovrea (unde anul trecut s-a jucat un spectacol de teatru). Cînd va fi gata căminul cultural, cu o sală de spectacole și repetiții adecvată, cu sală de proiecții și bibliotecă, cu spații de cazare pentru invitați (regizori, actori, artiști) o să încerc să dezvolt și alte programe care să aducă astfel de activități și în restul anului. Cînd vor fi preluate de autoritățile locale fostele tabere, apoi reabilitate și repuse în funcțiune, se vor putea face și mai multe, mai ales că avînd astfel de posbilități de cazare s-ar scuti mult din bugetul alocat cazărilor și s-ar redinamiza viața satului.
3. Nu pot să-mi scot din minte un reportaj TV de acum câțiva ani în care era prezentată situația adolescenților din mediul rural din România și concluzia principală era că fetele sunt ușor de „cumpărat" cu un suc și o pizza, iar principalul miraj al băieților sunt banii făcuți ușor și mașinile scumpe. Crezi că, în prezent, „trend-ul" s-ar putea îndrepta mai mult spre valori educaționale?
Înainte să răspund la întrebare, trebuie să-mi exprim rezerva față de prima parte a concluziilor avansate de acel reportaj. Îmi pare o prejudecată grosolană și nefondată faptul că fetele de la țară ar fi „ușor de cumpărat cu un suc și o pizza". Mi-am petrecut adolescența la țară, în ultimii 7 ani am avut un contact constant cu mediul rural (am și locuit aproape 5 ani la Bonțida, lîngă Cluj) și din cîte am observat eu nu se verifică această observație peiorativă. În această privință lucrurile nu sunt foarte diferite de ceea ce se întîmplă la oraș, mai ales că ultimii ani au adus o uniformizare culturală tot mai vizibilă în lumea adolescenților de pretutindeni. Și acum răspunsul. Nu cred că trendul poate fi întors, poate doar îmblînzit pe alocuri. Mirajul banilor făcuți ușor și al mașinilor scumpe e unul universal, promovat prin toate mijloacele media și prin intermediul multor produse de divertisment. Reușita se validează prin sumele cîștigate și prin ceea ce consumă și etalează fiecare, adult sau adolescent. Ești ceea ce consumi. Comodificarea pare de neoprit, totul pare că se cumpără, pînă și fetele, de la oraș sau de la țară, cică nu se mai cuceresc, ci se cumpără/vând. Numai dacă ne uităm la limbajul folosit, profund amprentat de termeni economici și financiari, ne putem da seama cît de profund s-a transformat societatea din jur și universul nostru cultural. S-a înrădăcinat și la noi, în special la generațiile mai tinere, un individualism dur și o falsă mistică a meritocrației, care împarte lumea în oameni de succes și ratați. Și ca să nu fi ratat, trebuie să faci cumva bani. Cît mai repede, rapiditatea fiind și un semn că-ți merge mintea. Așa că cine să-și mai piardă vremea cu nu știu ce preocupări care nu-ți oferă șansa îmbuibării? Poate doar cîțiva dintre cei care au avut noroc să se nască în locul și stratul social potrivit și cîțiva idealiști sau refractari/inadaptați la spiritul vremurilor. Și zic că trendul nu poate fi întors pentru că ideologia asta a succesului, competiției și a managementului existențial a devenit chiar una dintre coordonatele principale ale sistemului educațional, desigur, nu în forma asta vulgară cum reiese în acel reportaj. Trendul poate fi doar ameliorat și prin astfel de proiecte se pot oferi copiilor și tinerilor perspective mai largi și mai nuanțate asupra lumii în care trăiesc și asupra rostului lor. Să priceapă măcar că nu sunt născuți pentru piață, nici ca forță de muncă pregătită strict în funcție de nevoile unor sectoare aflate pe moment în expansiune, nici în calitate de consumatori fără discernămînt.
4. Ești un bun observator social. Ce crezi că s-a schimbat în mentalitatea copiilor de la țară în ultimii 15-20 de ani?
În categoria schimbări pozitive aș introduce faptul că mulți dintre ei sunt mult mai deschiși și mai conectați față de lumea din afara satului. Pentru că sunt copii care știu cum să folosească și în scop util tehnologia la care au acces. Și sunt curioși și dornici să comunice cu oameni/tineri din alte orizonturi. Am sesizat asta în diferite ocazii.
Pe de altă parte, nu pot să nu observ efectele cauzate de migrația muncii. Copii crescuți fără părinți, familii destrămate, copii care au bani și cele necesare unui trai decent, dar nu au părinții aproape în perioade fundamentale pentru formarea lor. Sunt traume cu efecte profunde și complexe. Pînă și în tragicul accident petrecut de Paște la Telciu, una dintre cauze rezidă în acest fenomen, dacă e să vedem biografiile și situațiile familiale ale celor implicați. Că nu erau copii de bani gata, dotați de un părinte iresponsabil cu o mașină de fiță. Un alt aspect, pe care l-am constatat recent prin centralizarea unor chestionare aplicate elevilor din Telciu, e că aceștia devin preocupați de muncă, profesie și situație socială la o vîrstă la care, cel puțin în generația mea, încă mai aveam naivitatea să visăm să fim cosmonauți, medici, profesori, poeți, inventatori etc. Acum foarte puțini au dat un astfel de răspuns, majoritatea avînd o judecată foarte „pragmatică" și de un realism dezarmant: în străinătate, muncind pentru o viață bună sau diferite joburi în sat sau în zonă. Semn că sunt socializați într-o lume în care slujba e tot mai importantă și semn că le e greu să se vadă făcînd altceva decît părinții lor sau cei mai mari din jur care „au reușit" într-un fel sau altul. Nici ei, nici lumea din jur nu mai are răbdare să investească într-o carieră ale cărei roade financiare vin tîrziu și, de multe ori, sunt nedrept de mici în raport cu munca depusă și responsabilitatea presupusă. Totuși, m-a bucurat să constat la un număr destul de mare dorința de a se implica și de a ajuta pe cei din jur, mai puțin norocoși. Semn că solidaritatea și bunătatea încă mai au șanse să se dezvolte și să-i izbăvească, măcar în parte, de nebunia obsesiei de sine, care sucește atîtea minți.
5. Cum a fost primită prima ediție într-o lume în care mulți copii încă mai muncesc la câmp sau străbat câțiva kilometri buni până la școală?
Eu zic că a fost primită foarte bine, cu nițel entuziasm pe alocuri, atît în rîndul copiilor, cît și al părinților sau altor adulți care au participat. Mai ales că la proiecțiile de filme au participat copii și adulți din toate straturile sociale. Din păcate nu știu să fii putut veni copii care au de mers kilometri buni pînă la școală. Și nici nu știu cum s-ar putea face ca aceștia să vină, mai ales că vara părinții au nevoie de ei la muncile domestice. Poate doar la activitățile de duminică sau din sărbători. Facem cumva și ducem o caravană cinematografică și-n acele locuri.
6. Ce noutăți/surprize aduce această ediție a Școlii de Vară de la Telciu?
Sunt cîteva. În primul rînd, anul ăsta vom avea 4 ateliere dedicate copiilor și tinerilor din Telciu și din localitățile învecinate. Un atelier de teatru coordonat de Lorand Maxim și Silvana Rîpeanu, adresat elevilor 1-8 și care va dura mai bine de o lună și se va încheia cu un specatol prezentat satului și oaspeților. Un atelier de teatru adresat tinerilor (14-24 ani), coordonat de regizoarea Gianina Cărbunariu, care ne onorează anul acesta cu prezența sa. Va dura 3 zile și va fi extrem de dinamic și incitant, după cum sugerează și titlul ales; „3 zile de poveste la Telciu". Un atelier de desen narativ și modelaj în lut adresat copiilor și tinerilor interesați, susținut de artiștii Maria Brudașcă și Tiberiu Bleoancă. Un atelier de introducere în fotografie și filmare documentară susținut de regizorul bistrițean Vlad Petri, de asemeni adresat tuturor celor interesați din Telciu sau din alte localități. Trebuie să adaug că pentru tinerii din Telciu care nu au o cameră foto sau telefon cu cameră, un telcean plecat de ceva vreme peste hotare se pregătește să doneze 4 camere foto bibliotecii Liceului Tehnologic, spre a fi închiriate (gratis) elevilor. Vor fi 5 seri se proiecții de filme asigurate de Tudor Baciu și al său Cinemobil. 4 în Telciu și una la Bichigiu. 2 spectacole de teatru: „Între Granițe" (2016, regia David Schwartz) și "Provizoriu" (2015, regia Raul Coldea și Petro Ionescu) și 12 cursuri susținute de profesori din România și străinătate. Vor mai fi lansări de cărți și reviste, discuții la ceas de seară, sesiuni de storytelling nocturn coordonate de Ovidiu Țichidndeleanu, cu focus pe legende locale/populare. Plus cel puțin 2 party-uri, unul de deschidere, unul de închidere.
Toate atelierele, spectacolele de teatru, proiecțiile de filme și cursurile vor fi gratis, atît pentru telceni, cît și pentru alți cojudețeni care vor să participe. Indiferent de vîrstă.
7. Poate mulți părinți din Telciu te-ar putea întreba care este rostul acestei școli de vară, la ce le folosește copiilor lor. Ce le-ai putea răspunde?
Cred că mulți părinți au realizat deja că e util copiilor lor să aibă parte de activități precum ateliere de teatru, proiecții de filme și întîlniri cu mari scriitori conteporani. Le mai deschide orizontul, îi mai pune în contact cu alte lumi, alte preocupări, alte moduri de a vedea și percepe lumea, alte valori. Cred că au văzut că au fost efecte benefice asupra copiilor, alimentîndu-le curiozitatea și ajutîndu-i să depășească, fie și doar parțial, complexul de inferioritate față de urbanii care au acces la așa ceva. De spus le-aș spune doar că le oferă ceea ce sistemul educațional, cel puțin deocamdată, nu le poate oferi. Ceva ce pe net nu găsești dacă nu afli că există și ceva ce mulți copii din multe orașe și sate din România ar visa: contactul cu o lume mai diversă, mai vie și mai complexă decît cea pe care o experimentează ei în viața lor cotidiană. Plus niște idei și instrumente critice care le pot fi de mare folos în anii viitori, indiferent încotro o vor apuca.
8. Programul acestei școli de vară ar putea să atragă, pe viitor, un public mai vast… să devină un eveniment de referință la care să vină public din localitățile învecinate, din Bistrița și, de ce nu, chiar din alte orașe?
Școala nu e gîndită ca un festival și dată fiind infrastructura limitată, nu mă pot gîndi la o prea mare expansiune. Și, sincer, nici nu visez să devină un festival, un eveniment mamut, pe modelul escapismelor narco-electro gen Untold, Electric Castle etc., pentru că aici ideea centrală nu e divertismentul, ci educația, contactul, dialogul, cunoașterea. Ceea ce, în mod normal, funcționează în comunități mai restrînse. Mie mi se pare că a devenit deja un eveniment de referință, mai ales că, deși e doar la a doua ediție, are o vizibilitate națională și internațională destul de mare. Desigur, în cercurile academice, studențești și activiste. Dovadă că și-au anunțat dorința de participare cîteva zeci de cursanți străini. Am avut și anul trecut cîțiva, din Filipine, Tadjikistan, UK, Egipt și Republica Moldova, dar marea majoritate (peste 50) au fost autohtoni (Cluj, București, Arad, Bistrița, Petroșani etc.). Și din România numărul celor interesați să vină e în creștere. Mă aștept ca și din localitățile învecinate să vină mai multă lume, deși nici anul trecut nu au lipsit, nici de la cursuri, nici de la filme. A fost o surpriză plăcută să văd cadre didactice, elevi și studenți, din Romuli, Năsăud sau Rebrișoara venind la cursuri și la proiecțiile de filme. Nu știu cîte școli de vară din România sau din alte părți se pot lăuda cu așa participare și vizibilitate după doar o ediție. Și e vorba de școli de vară cu bugete imense față de ce am avut noi la dispoziție. În mai urmează anunțul pentru înscrieri, deși, ca și anul trecut, cei din județ pot să vină liniștiți și fără înscriere, atîta timp cît își gestionează singuri chestiunile legate de cazare, mese etc. Înscrierile sunt necesare din punct de vedere organizatoric pentru a avea o idee despre cîtă lume o să vină și pentru a putea pregăti tot ceea ce înseamnă călătorie spre Telciu, cazare, mese etc. pentru cei care nu sunt familiarizați cu zona.
9. În legatura cu barul Hovrea, pe care îl menționai mai devreme și care era pe vremuri punctul central al „emancipării" în Telciu… acum ai reușit să aduni câțiva oameni interesanți acolo, să faci niște activități deosebite. Are asta vreo însemnătate specială pentru proiectul tau legat de Telciu?
Are. Și încă din mai multe puncte de vedere. În primul rînd, colaborarea cu Barul Hovrea nu s-a limitat doar la servirea meselor și la serile de stat la terasă. Ca și alți localnici, proprietarul localului, Victor Hovrea s-a implicat activ pe durat școlii, inițiind drumeții, organizînd mese prin curțile gospodarilor din sat și facilitînd contactul cu producători locali pentru cei care doreau să cumpere jinars, miere și altele. Apoi, localul a devenit, în mod informal, cartierul general al școlii de vară. Avînd la dispoziție restaurantul, barul, terasele, era normal ca serile să se petreacă pe acolo, fiind și spațiul potrivit pentru facilitarea interacțiunii dintre cursanții veniți la Telciu și tinerii din sat. Că tot ai pomenit de funcția emancipatoare a acestui bar în anii `90-2000, se poate zice că, cel puțin pe durata școlii de vară, barul își recapătă acea funcție. Doar că pe cu totul alte coordonate și cu alte efecte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu