Noul Machiavelli si planul New Labor: Cum va lasa Victor Pontaelectoratul de stanga cu buza umflata (alerta ideologica)

Tony Blair to sign contract with Louis Vuitton, originally uploaded by Teacher Dude's BBQ.

Fragmentarium Politic

I

Declaratia lui Victor Ponta, lansata sambata si reluata duminica, potrivit careia „Daca presedintele va fi de centru-stanga, trebuie sa fie un premier de centru-dreapta”, merita mult mai multa atentie decat s-ar putea crede. Am mai scris pe subiect, cand evaluam preliminar teza pontista ca un compromis, din perspectiva relatiilor cu liberalii, de posibila echilibrare prin coabitare a celor doua ramuri ale puterii executive.

Daca lucrurile ar fi stat asa, nu ar fi fost nimic iesit din comun, ceea ce s-a intamplat se mai poate intampla, probabil ca am fi continuat sa ne bem linistiti ceaiul de la ora 5. Iata insa ca noi coroborari de informatii, dezvaluiri si evenimente, in care numele lui Ponta apare alaturi de nume grele din politica mondiala, din literatura ideologica strutocamilara sau din mainstreamul neoliberalist (retele, banci, media, internationale sau dambovitene) arata ca afirmatia repetata a lui Ponta depaseste cu mult ceea ce initial s-ar fi putut crede ca s-ar restrange la posibilitatea de refacere a USL si, pe consecinte, la coabitare.

Lucrurile sunt mult mai complexe, se pare ca au fost pe indelete gandite si planificate, sub forma unei alte strategii, total diferite de cea pe care Ponta o proslavea cu inflacarare la congrese si conferinte social-democrate, despre „Romania sociala” si „Dreptate pana la capat”, cu care smulgea ropote de aplauze. In esenta, noua strategie va urmari o mega manipulare a electoratului de stanga, care, in final, va ramane inselat, dezamagit in asteptarile sale.

Intreaga operatiune de mutare a PSD-ului spre centru, dupa modelul „progresistilor” lui Tony Blair, va avea drept rezultat o deposedare a electoratului de stanga de principala sa constructie politico-organizatorica, cel mai mare partid din Romania. Nu numai ca talpa tarii va fi lipsita de singura forta politica in stare sa-i apere si promoveze interesele, dar va fi facuta sa creada ca aceasta continua sa existe si sa o faca intr-un stil modern si performant, gratie mega-vizionarului centrist care nu-si mai incape in pielea de Mic Titulescu, ci vrea sa intre in cea a unui Nou Machiavelli.

Pe fond, nici pomeneala de vreo combinatie geniala care ar lega mai bine rezultatele economice de nevoile sociale sau de vreun progres bazat pe „valorile libertatii, corectitudinii, dreptatii si responsabilitatii”, asa cum se spune in noul program de guvernare, inaintat forului parlamentar. Practic, dupa cum va intelege oricine va pune cap la cap informatiile si evenimentele, va fi vorba de o mega-manipulare si o mega-afacere in folosul exclusiv al dreptei neoliberale.

Asa-zisa corectie ideologica, care-l anima pe Ponta, de mutare spre centru a PSD si de aducere in ideologia acestuia a unei componente liberale, va insemna de fapt mutarea spre dreapta a intregului esichier politic, ceea ce va transforma Romania dintr-o tara de stanga intr-o tara de dreapta. Dar acest lucru se va intampla numai la nivel politic, intr-o tara saracita, cu mari disparitati sociale si cu statut de colonie sau semicolonie, aspiratiile de stanga vor continua sa fie majoritare, dar nu vor mai avea posibilitatea de realizare, ideologic si politic.

PSD va oferi neoliberalilor, prin strutocamilaria ideologica preconizata de Ponta, punctele vulnerabile prin care sa fie agatat si facut ostatic intereselor intregii cohorte bancare-corporatiste. Lucratura este rafinata, se aseamana cu o transmutatie genetica, catusele folosite de dreapta neoliberala pentru aducerea PSD-ului pe taramul intereselor sale sunt ideologice, incorporate in insasi ideologia acestui partid de centru-stanga, ceea ce echivaleaza cu o modificare de ADN ideologic.

Lipsiti de un partid de centru-stanga autentic, electoratului de stanga, devenit peste noapte un fel de mare ideologica muta, din punct de vedere al intereselor sale specifice, diferite de centru-dreapta si chiar opuse celor neoliberale, nu-i va ramane decat sa voteze strutocamila cu eticheta „PSD”, alaturi de grupusculul din business. Va fi limpede, desi prea tarziu, ca intreaga roata electorala de stanga va da apa la moara dreptei. Manipularea sau escrocheria, daca vreti, ar fi perfecta, iar autorii si-ar freca mainile multumiti.

Nu cred ca ar trebui sa ne mai miram de ce acolo unde deja acest fenomen de malversatie ideologica, politica si electorala se intampla, de ceva vreme, un procent infim din populatie detine majoritatea bogatiilor, iar restul este proletara, in cel mai autentic sens al cuvantului.

Sa ne intelegem, pluralismul ideologic al unei puteri sau guvernari se poate obtine si poate functiona prin competitie si compromis numai prin aliante de partide. USL a fost o astfel de alianta, care a functionat atata timp cat compromisurile politice nu au afectat unilateral identitatile ideologice, care exprima interese fundamentale ale unor segmente distincte de populatie.

Asa-zisul pluralism ideologic al unui partid este o aberatie colosala, un atac la identitatea ideologica, implicit la interesele pe care le reprezinta si pentru care trebuie sa lupte. In interiorul unui partid, care este o structura centralizata, concurenta libera intre ideologii este imposibila, ordinul de partid impune orice decizie, banii cumpara orice politica, media formateaza orice opinie, este clar ca „centrismul” si „liberalismul” pe care le vehiculeaza Ponta, sub sigla stangii social-democrate, creeaza posibilitatea de manevra in orice directie cu acoperire ideologica, pe care intotdeauna banii o controleaza.

Nimeni nu l-a auzit vreodata pe premierul Ponta sa vorbeasca de „patriotismul economic”, as spune ca dimpotriva, daca ne uitam la politicile sale prin care da liber la Pungesti, la Rosia Montana, la Portul Constanta, mai recent, exemplele sunt numeroase si in crestere, nu vreau sa substitui sau sa repet analize economice. Ba cred ca celor care l-au sustinut le-a netezit un anumit deznodamant. Aceeasi cale de obtinere a profitului neoliberalist din resurse si active romanesti vor lua si educatia, sanatatea si constructiile, aflate in planul retelei lui Blair, „Global Network of Delivery Leaders”, de imbunatatire a „furnizarii” de servicii.

Acum, cel putin pentru mintile lucide ale stangii social-democrate, in actiunile lui Ponta totul se leaga si duce catre un sens. La adapostul unui discurs pe cat de sforaitor antibasist pe atat de ipocrit, nu face decat sa cumpere timp pentru a-si construi mecanismul de conformare si a-si pune partidul si societatea in fata faptului implinit, o tara de stanga cu un esichier de dreapta si, implicit, cu un leadership de dreapta. Ar mai ramane tamaia si lumanarea pentru a canta vesnica pomenire telului de la Revolutie, de propasire economica si sociala a Romaniei. Acestui cleste, caruia aproape i-a construi un brat juridic, „statul de drept”, prin toate acele sustineri pro-Basescu si contra naturii PSD, cu Morar la CCR, Kovesi la DNA et caetera, motivate de „respectarea” pactului de coabitare, ii mai trebuie bratul ideologic si politic. Aceasta dimensiune a pus-o intr-o strategie cu ajutorul „celui mai destept om din domeniu”, cum il numeste pe Jonathan Powell, fostul sef de cabinet al lui Tony Blair, pe care este gata sa o puna in aplicare.

Felul in care Ponta a confiscat PSD-ul si cum isi propune sa-l disloce ideologic de pe zona traditionala, cu electorat cu tot si in detrimentul acestuia, aduce in discutie, in modul cel mai acut cu putinta, problema raportului dintre lider si partid. Ponta a dat asigurari natiunii, luni seara, la Antena 3, sa stea linistita, perspectiva este clara, si-ar dori „candva” sa fie presedinte, dar pana la sfarsitul anului vrea sa fie prim ministru. Cel mai probabil asa va fi, nu am auzit de vreun congres sau vreo conferinta PSD. Poate dupa 25 mai.

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-16785053-muta-victor-ponta-psd-spre-centru.htm

II

Razboiul rece dintre presedinte si premier: Parlamentul, victima colaterala sau tinta? S-ar parea ca presedintele-jucator se grabeste. Apropierea si consumarea alegerilor europarlamentare il obliga sa-si grabeasca strategia pentru prezidentiale, in care ultimul rol, de presedinte-electoral, conteaza la fel de mult ca si ultima impresie. Dar mai ales ca rezultate. Dreapta politica, minoritara, dezbinata si cu sansa a doua, il impinge pe Traian Basescu spre acte decisive, prin care sa rastoarne perspective, iar pentru aceasta pozitia-rol de presedinte-electoral este cea mai potrivita. Pe de alta parte, pe cartea dreptei se joaca mize economice mari. Perindarea pe la varful puterii a unor occidentali (diplomati, lobbysti, finantisti, petrolisti, aurari si chiar militari) ne reaminteste ca politica este expresia concentrata a economicului, dar si ca razboiul rece poate fi o continuare a politicii cu mijloace economice. Ar putea oare o minoritate politica sa schimbe altfel regulile, decat pe cale democratica? Evenimentele de la Kiev sunt un raspuns, o minoritate politica extremista poate uzurpa o putere legitima printr-un puci (o cale hard). Cazul, cinic de o parte si nefericit de alta, este probatoriu pentru cum mijloacele folosite distrug scopul proclamat, iar sustinerile occidentale, democratia si statul de drept. Mai exista insa o cale de a veni la putere, mai soft, care se poate folosi de alegeri, anticipate sau la termen, prin minciuna, dezinformare, demonizare (de unde si denumirea de „demoncratie”, semnalata in unele lucrari de specialitate). Aceasta este o cale democratica in aparenta, implica electoratul dar si inselaciuna, precum jumatatile de adevaruri care se folosesc de minciunile prin omisiune. Din cate reusim sa citim in evenimente, probabilitatea de a o experimenta in acest an electoral este foarte mare, gratie acelorasi sustineri occidentale si in cadrele statului de drept. In doua randuri succesive, marti si miercuri, presedintele Basescu a iesit la tribuna cu acelasi tip agresiv de mesaje, de o inflamabilitate fara precedent, cu acuzatii de coruptie la adresa Parlamentului. Basescu isi intareste acuzatiile cu sustineri care vin din trei surse occidentale: 1) in raportul UE privin coruptia este inserata afirmatia ca Parlamentul e o institutie care impiedica independenta justitiei; 2) in raportul MCV Parlamentul este mentionat ca fiind cel care incalca statul de drept; 3) in raportul Departamentului de Stat al SUA se apreciaza ca Parlamentul este o institutie care nu respecta standardele statului de drept. Recunosc, sunt incapabil, in acest moment, sa identific vreun exemplu in care o institutie atat de pluralista cum este un parlament, despre care spunem fara sovaire si la unison ca este inima democratiei, sa se fi confruntat cu atacuri de o asemenea ferocitate din partea unui om. Este adevarat, acest om este sef al statului, dar este totusi un om, un politician, ale carui afirmatii atat de dezlantuite, intr-o campanie electorala, produc efecte, modeleaza intr-un sens sau altul intentiile de vot. Este riscant sa te lasi sedus de o retorica suspect de patimasa. In primul rand, pentru un motiv foarte simplu, a avut la dispozitie 10 ani sa rezolve problemele coruptiei si statului de drept, daca nu a facut-o inseamna fie ca a fost incompetent, fie ca nu a avut interesul sa o faca. Nu sunt un admirator al lui Lukasenko, de care ca autoritarism Basescu se apropie mai degraba decat de Putin, dar cand presedintele Belarusului spune despre coruptie, cu referire la criza din Ucraina, ca este rugina care distruge totul si ca in tara sa nu exista o astfel de problema pentru ca nu are conturi in strainatate si fii sai nu fac afaceri, nu poti sa nu te intrebi, daca in Romania e altfel nu cumva e pentru ca si presedintele e altfel? In al doilea rand, un presedinte care face vizite de campanie la Miscarea Populara, pe care a si fondat-o, nu este credibil, sub aspectul echidistantei politice, care ii este ceruta constitutional. Colac peste pupaza, vine si ANI cu acuzatia de incompatibilitate pentru 32 de parlamentari, iar presedintele CSM aduce in discutie posibilitatea unui conflict intre puterea judecatoreasca si puterea legislativa pe tema neridicarii imunitatii ministrilor, ceea ce strange cercul in jurul Parlamentului. Daca in razboiul rece dintre presedinte si premier, dintre opozitie si guvernare, dintre minoritatea parlamentara si majoritara parlamentara Parlamentul ar fi putut fi considerat ca o victima colaterala, la scara la care in mod obisnuit si fara consecinte existentiale acest lucru se intampla in toate democratiile, dintr-o data devine extrem de evident ca acesta a devenit o tinta, atat interna, cat si externa. Suntem departe insa de a credita in vreun fel si cealalta parte, noua majoritate parlamentara si noua coalitie guvernamentala, in frunte cu premierul Ponta, nu ne este la indemana sa separam apele, nici macar institutiilor care ar trebui sa faca acest lucru. Observam ca doua puteri ale statului, parlamentara si judecatoreasca, au intrat in conflict, iar cea de a treia, executiva, isi proiecteaza coabitarea la fel de conflictual. Cred ca toate conflictele antagonice care se profileaza intre puterile statului sunt reductibile la un razboi rece intre stanga si dreapta, in care fiecare vizeaza puterea unipolara (analogia cu geopolitica mi se pare inevitabila). Pericolul de blocare a functionarii statului este imens, solutia nu pare a fi decat un reset. Acest reset nu s-ar putea concretiza, in opinia mea, decat prin alegeri parlamentare si prezidentiale anticipate, prin care electoratul, singurul judecator impartial, sa refaca resursele de legitimitate ale celor doua puteri. Evident, acest lucru ar insemna autodizolvarea Parlamentului, simultan cu demisia Presedintelui. In orice caz, continuarea inca 10 ani cu un presedinte de dreapta ar forta logica democratiei, nu si o coabitare inversa (presedinte de stanga-premier de dreapta).