"Năstase, un martir al justiţiei politice?”, se întreabă jurnaliştii de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-o analiză a evenimentelor care s-au petrecut miercuri seară la Bucureşti. "În momentul în care Năstase a fost chemat în instanţă, membrii PSD s-au distanţat de el. Însă cu cât reuşea să amâne procesul şi să combată acuzaţiile, cu atât creştea influenţa sa. Năstase este în Consiliului Naţional PSD, iar prin apariţiile sale zilnice la televizor şi prin blogul său a reuşit să influenţeze agenda politică. În viziunea PSD, el a devenit din învinuit, un martir al justiţiei politice băsesciene. România se află alături de Bulgaria sub atenta observaţie a Comisiei Europene în domeniul combaterii corupţiei şi a reformei justiţiei. În rapoartele comisiei, oficialii europeni se plâng de procesul lent si fără rezultate în care au loc îmbunătăţirile solicitate. Acum, pentru prima dată, există o decizie definitivă de condamnare la închisoare a unui fost premier”, scrie faz.de.
Corespondentul ziarului spaniol de stânga El Pais reaminteşte rolul decisiv al lui Adrian Năstase în aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană. "El este şi cel care a creat actuala Direcţie Naţională Anticorupţie, care, acum, l-a trimis în boxa acuzaţilor. Chiar şi Băsescu a trebuit să-i recunoască inteligenţa politică."
El Pais vorbeşte şi de "războiul fratricid" între Guvernul USL şi preşedintele Băsescu, context relevat şi de alţi ziarişti din lumea hispanică. "Condamnarea şi evenimentele tragice survin în plin război deschis între preşedintele Băsescu şi prim-ministrul Victor Ponta şi ar putea crispa şi mai mult relaţia acră dintre cei doi lideri", scrie şi agenţia EFE.
Editorialistul cotidianului ungar Magyar Hirlap, Mate Gyula, face o paralelă între foştii premieri socialişti din România şi Ungaria într-un articol intitulat "Gyurcsany şi Năstase”. "..Să nu mă înţelegeţi greşit, nu cred că Gyurcsany ar reacţiona astfel la venirea poliţiştilor pentru a-l aresta. Cred că pistolul său de apă ar fi fost în culorile partidului, roşu-galben-verde şi albastru. PR-ul Coaliţiei Democrate ar fi foarte atent la detalii. Să punem gluma la o parte. Vă rog să nu căutaţi similitudini între viitorul acestuia şi tentativa de suicid a lui Adrian Năstase. Un democrat ungur adevărat găseşte variante mai comode de a fugi din calea legii. Năstase atât a făcut. A încercat să scape dintr-o situaţie fără ieşire. Pentru el, la fel ca pentru mulţi alţi politicieni est-europeni, a fost de neconceput că va fi adus în faţa instanţei, darămite că va fi şi condamnat. Ce e important de reţinut este faptul că timp de două decenii au avut parte de mijloacele politice funcţionale. Femei, băutură, corupţie - acesta a fost tabu-ul existenţei elitei politice. Gentleman agreement-ul a murit în ultimele luni. E criză, nu mai sunt bani, nu mai e nimic de împărţit în România. Câştigătorul ia totul, nu mai există locul 2. De aceea, democrat-liberalii lui Traian Băsescu se urcă în barca noului premier al Uniunii Social-Liberale Victor Ponta. De aceea ies la suprafaţă hainele purtate de căpitanul de vas, dar şi cazul de plagiat. Năstase nu lipseşte nici din acest tablou. În 2003, el a coordonat lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta. Miercuri, fostul premier socialist a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Evident că adversarii politici au făcut tot posibilul pentru condamnarea lui Năstase, însă decizia în sine nu a fost politică. Legea nu l-a pedepsit pe politicianul Năstase, ci pe infractorul politic Năstase. Acesta este punctul unde putem să căutăm similitudini cu situaţia de la noi”, consideră Mate Gyula.
De aceeaşi părere sunt şi jurnaliştii de la Nepszava, într-o analiză intitulată: ”Şoc şi uimire la Bucureşti”. "Fostul premier român Adrian Nastase a fost aproape de o tragedie, după ce a încercat să îşi ia viaţa cu doar două zile înaintea împlinirii vârstei de 62 de ani. Liderii politicii româneşti se abţin de la declaraţii, în timp ce premierul acuzat de plagiat, Victor Ponta, a lansat o întrebare către preşedinte: 'Mă întreb dacă Băsescu este fericit acum”. După aproape un deceniu s-a încheiat războiul Băsescu-Năstase şi abia a început războiul Ponta-Băsescu. Copilul teribil al politicii româneşti, Traian Băsescu, se află pe o poziţie pierzătoare de această dată. În tot acest timp, situaţia de la Bucureşti începe să o copieze tot mai mult pe cea de la Budapesta”, scriu jurnaliştii de la Nepszava. Ideea este împărtăşită şi de cei de la Nepszabadsag, care descriu situaţia ca fiind un "război total între preşedinte şi Guvern”, în timp ce cei de la Magyar Nemzet sunt preocupaţi de averea lui Năstase: ”Acesta a fost drumul care a dus la tentativa de suicid a fostului premier român”.
Agenda publică s-a transformat în totalitate
În fine, într-un comentariu postat pe site-ul Deutsche Welle, este subliniat faptul că "agenda publică” a fost transformată în totalitate, de când cu gestul lui Năstase de a refuza încarcerarea, împuşcându-se: "nimeni nu mai vorbeste despre semnificaţiile politice ale unei condamnări cu ecouri internaţionale, comentând sinuciderea ratată a fostului prim-ministru”.
"Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase a provocat reacţiile cele mai neaşteptate. Dar surpriza cea mare a fost manifestaţia organizată în faţa casei fostului prim-ministru de un grup de persoane, care au arborat fulare şi pete de vopsea roşie menite să ridiculeze tentativa de sinucidere. Manifestanţii îi cereau celui condamnat să accepte pedeapsa şi să nu recurgă la subterfugii, fie ele şi moartea însăşi. În subsidiar se putea ghici gândul că "un om ca Năstase”, nu ar putea fi decât un trivial înşelător, un om care nu merită nimic altceva decât dispreţul public. Stilul întregii manifestaţii a trădat o judecată reducţionistă, una incapabilă să cuprindă într-un singur gând întreaga complexitate a faptelor”, notează Deutsche Welle.
Bucureşti, Budapesta, ce mai contează?
Ca să încheiem într-o notă mai veselă, să remarcăm faptul că un script al agenţiei Reuters Television News făcea cunoscut faptul că Adrian Năstase a încercat să se sinucidă...la Budapesta, după cum relatează rtv.net. "Confuzia Bucureşti-Budapesta se află pe locul cinci în topul mondial al confuziilor geografice. Jurnaliştii au confundat capitala ţării noastre cu cea a Ungariei atunci când au prezentat cazul fostului premier român. Această greşeală este destul de des întâlnită printre occidentali, deoarece Bucureştiul şi Budapesta au pronunţii asemănătoare în limba engleză”, precizează sursa citată. (deak.istvan@jurnalul.ro)
22.6.12
Ecouri la Năstase
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Destinatii
Postări populare
-
Republican presidential front-runner Donald Trump visited the editorial board of The Washington Post on Mar. 21. Here is audio of the ful...
-
Autor: D.I.A.. Toti oamenii de casa ai lui Adrian Nastase s-au adunat sa sarbatoreasca botezul fiicei multimiliardarului Adrian Petrache Pen...
-
La batranete neimplinita pe masura aspiratiilor incercam cumva sa recuperam timpul nefructificat? Punem pe piata ideilor teorii foarte specu...
-
Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Atentate, vizite şi simboluri criptice de Ion Maldarescu Inceput de an împroşcat cu sânge. ...
-
În timpul documentării serialului „Prin cenuşa industriei", dedicat distrugerii unor fabrici de renume ale României comuniste, am au...
-
Victor a avut amabilitatea de a ne trimite spre publicare urmatorul text: Ani de zile m-am tot întrebat care este în folclorul nostru locul ...
-
Dmitry Orlov este un rus care traieste de cateva zeci de ani in SUA. Mai nou, el scrie despre experienta sa americana, mai ales din perspec...
-
Stereotipurile negative despre romani nu au aparut o data cu mass-media de sfarsit de secol XX. Sunt mult mai vechi. Un prim caz este cel al...
-
Data fiind istoria plina de "semnalizez la stanga si o iau la dreapta" a romanilor de la formarea statului te poti intreba care va...
-
Penitenciarul din Aiud. O sală mai degrabă austeră. O masă lungă, cîteva scaune şi fotolii. Este introdus Nicu Ceauşescu. Pare nesigur. I s-...
Un comentariu:
Gasesc interesant cum Nastase a aparut incruntat in fotografiile din mass-media vestica (mai ales anglo-saxona), cu o palarie neagra pe cap.
Infieram, infieram, tovarasi, sa nu cumva sa starneasca Nastase simpatii.
Iata si schimbul avut cu un prieten virtual pe facebook
EL:
pe A.NASTASE l-am comparat mai mereu cu MILOSEVICI - si ca imagine , dar si caracter ...periculosi : amandoi !
Slobodan Miloșevici - Wikipedia
ro.wikipedia.org
Slobodan Miloșevici ascultă (în grafia sârbă latină: Slobodan Milošević; chirilică: Слободан Милошевић, [sloˈbodan miˈloʃevitɕ]; 20 august 1941, Požarevac – 11 martie 2006, Haga) a fost Președinte al Serbiei și al Republicii Federale Iugoslavia, și de asemenea al Partidului Socialist Sârb. În momen...
peromaneste:
Comparatia rezista, concluzia va fi cu certitudine dezbatuta de istorie. De exemplu, ma intalnesc cu bosnieci din Sarajevo care si-au data seama si spun ca toata treaba a fost o lucratura a vestului si ca noi ne-am descurcat mult mai bine in martie 1990. Chiar regreta Jugoslavia...
EL:
Micul imperiu socialist-capitalist iugoslav a fost construit dupa modelul marelui imperiu comunist sovietic , destramarea lor s-a pornit aproape simultan - cu mai multe sau mai putine victime . In Romania in 1989 si 1990 s-au facut aplicatii la scara mica de incetinire a procesului de destramare - vezi decembrie 1989, martie 90 la tg.mures , mineriadele din 1990 si 1991 .Un proces complicat in care libertatea trebuia dozata ca la infometati ! Aplicatiile din Romania au perfectionat ulterior evenimentele din tarile nordice sovietice , dar si evenimentele din august 1991 ....Nu trebuie uitat ca ILIESCU si NASTASE au semnat in aprilie 1991 prelungirea tratatului cu URSS cu cinci ani ceea ce ne-a tintuit pe loc mult mai multi ani ! In cateva luni URSS disparea , insa singurul stat din spatiul ex-sovietic care a semnat o prelungire a fost Romania ! Numai pentru acest aspect cei doi ILIESCU si NASTASE ar trebui judecati ca tradatori de neam si tara !
peromaneste:
Corecta observatia despre semnarea tratatului. Chiar daca Nastase era mai putin (informat) decat e Ponta acum, cei doi ar trebui sa se/ne explice!
Trimiteți un comentariu