peromaneste™: Dan Puric: Noi n-am luptat pentru fuga din ţară

S-a schimbat ceva în România de la ultimul nostru dialog, din decembrie 2009?

Dan Puric: Nu numai că nu s-a schimbat nimic, dar lucrurile s-au agravat. Oricum, în noul lagăr neocomunist, noi trăim un timp istoric relativizat. Adică trăim o simultaneitate unde trecutul nu mai are importanţă. Şi nici viitorul. Este un fel de „Trăieşte-ţi clipa şi aia este!" Memoria este exersată, cel mult, până la ziua de ieri sau până la ce-am făcut azi-dimineaţă. Am constat un lucru teribil. E o eroare - nu întotdeauna viitorul e legat de progres. De exemplu, eu când mă duc la cimitir la mama sau la tata şi văd că omul a murit în '45 zic „A fost fericit!" După '45 încolo a venit viitorul şi a fost o involuţie, o cădere în timp extraordinară. Se pare că s-a întâmplat un lucru atipic din 1989 încoace. Până atunci ne-au jefuit turcii, ocupaţiile străine, au fost Războaiele Mondiale, criza economică mondială, însă niciodată acest popor nu a fost jefuit de către cei din sânul lui. Clasa politică din 1990 încoace este, aşa cum a declarat-o domnul Florin Constantiniu, „cea mai criminală clasă politică" din istorie. Foarte bună remarca.

Asta pare a fi percepţia generală...

Nu. Clasa politică e criminală, inconştientă şi deci ea a jefuit. Să gândim în termeni economici! Hai să nu trântim aşa anumite chestii - cu datoriile plătite, cu trei miliarde de dolari pe care puteam să le recuperăm de la URSS, Liban şi Irak, iar noi, în 17 ani, am ajuns la peste 30 de miliarde de euro datorii. Şi datoriile cresc pe zi ce trece. Dar nu trebuie să judecăm această clasă politică, aşa, cu ură. Sunt totuşi români, sunt ai noştri, sunt din ghetou. Problema este de studiu de antropologie. Ei vor trece. Sunt nişte „ţepe", nişte „găuri" istorice. Cum au ieşit? Eu cred că ăsta este rezultatul experimentului comunist. Ăştia sunt oamenii.

„Omul nou"...

Spuneam undeva că domnul Mihail Manoilescu, în „Rostul şi destinul burgheziei româneşti" are o remarcă extraordinară. Spune aşa: „La prima generaţie se poate naşte un savant, se poate naşte un inginer foarte bun, chiar un artist". Asta nu merge la clasa politică. La clasa politică, zice domnul Mihail Manoilescu în cartea asta teribilă, scrisă prin 1942: „selecţia este fantastic de aprigă, îţi trebuie vechime". Eminescu dădea o vechime de aproape 250 de ani. Din clasa aia boierească îţi trebuie o vechime. Cei de azi au apărut dintr-o dată, a apărut această generaţie spontanee. Generaţia aceasta spontanee, din 1947 încoace, este din ce în ce mai involuată, mai rea. Pentru că, zicem aşa: Dej, cu toate crimele făcute, avea grijă să scape de ocupaţia sovietică. Ceauşescu trăia ideologia şi vroia să facă o forţă naţionalist-comunistă. Dar ăştia de după 1990 încoace sunt incalificabili, inscanabili. Deci este o involuţie, ei nu se rafinează în timp, precum clasa boierească. P.P. Carp spunea: „Nimic pentru noi, totul pentru ţară". La ăştia a fost o răsturnare de paradigmă: „Totul pentru noi, nimic pentru ţară".

Trăim o prăbuşire?

Nu numai prăbuşirea economică, nu asta e importantă, ci prăbuşirea factorului uman. Degradarea. Sufletul românesc a suferit o lovitură uriaşă. Acum, în România nu mai există încredere între oameni. Este o stare de degradare. Eu o văd ca pe o involuţie. Ştii, în „Principia Mathematica", Newton creează noţiunea aceasta de timp absolut, de trecut, de viitor, de prezent. Această noţiune a dispărut azi. Sunt realităţi paralele. Odată cu realitatea României mai este o clasă politică, virală, care macină totul. Ei sunt într-o realitate paralelă care, culmea!, ne costă pe noi.

Cu toate acestea, lumea merge înainte, societatea românească evoluează în anumiţi parametri...

Cu ce evoluează?

Apar individualităţi...

Nu, eu nu cred că societatea evoluează. Este într-o plină derută, într-o plină degradare, într-o plină degenerare extraordinară. E suferindă. A, da!, boala evoluează. E un cancer evolutiv. Asta este altceva! Dar eu nu văd nicio evoluţie. Cum să fie evoluţie când tinerii noştri sunt în străinătate, când puterea noastră de muncă este în străinătate!? Noi am luptat pentru libera mişcare. Noi n-am luptat pentru fuga din ţară. Ne depreciem la nivel demografic, mergem spre 16 milioane şi jumătate de oameni. Clasa politică nu are conştiinţa lucrurilor acestea sau poate nici n-o interesează. Pe ei îi interesează să le aducă valută, cei de acolo, din străinătate. Nu, societatea noastră nu evoluează... De aia am spus că mersul înainte nu înseamnă evoluţie, înseamnă involuţie. Biologic s-a şi explicat, la un moment dat. Există cazuri de genul acesta când din batracian a ajuns peşte...

Dar el nu evoluează, el se martirizează.

Umple săli cu spectatori şi mai sunt şi alţii asemenea lui...

Deci, el se martirizează. El este un artist care este marcat de conştiinţă jertfelnică şi este un spor din acela de ferigă, ridicat peste iarba asta călcată în picioare de dinozauri. Astea sunt excepţii! Excepţiile confirmă regula, din punctul ăsta de vedere. El este o bucăţică de ţesut sănătos într-un întreg aproape cianozat. Băiatul ăsta nu cunoaşte evoluţie, el s-a născut evoluat. Tot ce se naşte evoluat îşi cere drepturile. Alexandru Tomescu s-a născut evoluat şi la nivel de conştiinţă, în sensul că ştie că ţara asta trebuie ridicată într-un fel. Dar el este un caz...

Vorbeam recent cu dumneavoastră despre Mircea Tudor, cel care a făcut sistemul de scanare a maşinilor în vamă, un sistem apreciat, importat şi implementat de occidentali. Iată un alt „caz" de om care a ales să rămână în România...

Pe Mircea Tudor îl cunosc personal. Suntem chiar prieteni. El nu e inginer, el e o conştiinţă, domnule! Este un mare inventator şi o conştiinţă de român. Deci, este şi el o excepţie. Încă o dată spun: o altă bucăţică de ţesut sănătos. Oamenii aceştia sunt excepţii. Oamenii aceştia contrazic sistemul.

Dar din bucăţele acestea de „ţesut sănătos" nu putem regenera întreg organismul social?

Bucăţelele acestea de ţesut sănătos trebuie să se adune. Trebuie să se adune ca să facă întregul sănătos. Dar Mircea Tudor nu este rezultatul sistemului, este rezultatul lui Dumnezeu. Rezultatul sistemului e degenerarea, deprecierea. Să nu uităm, totuşi, că degradarea asta nu este numai la nivel românesc. Este şi la nivel european. Europa occidentală este plină de mediocri, mai ales la nivel de conducere, de preşedinţi de stat, de administraţie europeană. Ăia sunt nişte funcţionari, amărâţi şi mediocri... Nu vezi acolo un cortex luminat. Ei sunt învăţaţi să trateze România, şi în general ţările acestea din fostul ghetou, la nivel biologic - stimul-reacţie. Omul nu e o reacţie. În cunoaşterea ca dat biologic, se pare că suntem mai mult decât o reacţie. Jean Piaget, în cartea lui „Biologie şi cunoaştere", spunea un lucru uimitor: „Este stimul, este şi reacţie, dar este şi ceva mai mult". Se pare că subiectul care e înconjurat de mediu e mai mult decât o reacţie la mediu, e şi un răspuns. Mare atenţie! Prin urmare, cunoaşterea nu e nici în subiect, nici în obiect. Este în răspuns. Iar răspunsul este o interacţiune. „Iar interacţiunea - zice Jean Piaget - la nivel molecular se face aşa: el are o activitate spontană autonomă. Îi propune mediului". Adică un român primeşte o directivă de la Comunitatea Europeană şi nu reacţionează, el răspunde. Şi zice: „Chestia asta nu se potriveşte". Jean Piaget nu poate să remarce acolo un singur lucru - că poporul român, fiind popor creştin, are o chestie şi peste răspuns. Deci, un popor de oameni care reacţionează la nivel de economie de supravieţuire, cum vor ăştia să ne facă acum - consumerişti sau cerşetori. Noi reacţionăm acum, nu răspundem. Clasa politică n-are de unde să răspundă, pentru că ăştia, săracii, sunt ilegitimi. Mai e câte unul care răspunde, prin dat, ca Mircea Tudor sau ca Alexandru Tomescu. Ei răspund prin gena lor. Şi mai este o categorie inscanabilă care transfigurează mediul. Sunt cei care au fost în puşcărie, care au transfigurat puşcăriile în mânăstiri. Transfigurarea aceasta e un dat creştin. Este „gena-surpriză" - nu te fereşti din faţa loviturii, transfigurezi. Şi încă ceva: acumulările cantitative nu duc niciodată la salturi calitative decât la cooperativa lui Marx. De fapt, acumulările cantitative n-au făcut altceva decât să axfisieze calitatea.

Aşa s-a întâmplat în tranziţia românească...

Calitatea se naşte calitate. Şi din calitate iese calitate, mai departe. Dar, ne scremem mult cu această cantitate. De fapt, în România calitatea este suferindă din cauza cantităţii rebele. Calitatea în România nu are libertate, în schimb cantitatea are libertinaj. Poate să te înjure oricum, oricând, e revoluţia lor. S-a dat drumul la mitocani, pe toate posturile. Şi ăştia te sufocă, ei decid. Totuşi, calitatea supravieţuieşte. Supravieţuieşte... Asta e tot. Trăim vremuri curioase.
Românii nu şi-au pierdut simţul umorului pentru că, în clipa când românii şi-ar pierde simţul umorului, atunci ar însemna că noi am ieşit din istorie. Umorul nu e băşcălie. Am mai spus eu în conferinţele mele că băşcălia este de tip ateu. Ea nu are nimic sfânt. Poţi să râzi de Iisus Hristos, de mama, de Ştefan cel Mare. Exact ce fac ăştia acum, ca să desacralizeze, să încoloneze. Umorul nu răneşte. Umorul avertizează şi umorul trezeşte. Din când în când apare câte o străfulgerare de umor, românească, care rearanjează, rerostuieşte lucrurile. Umorul te salvează. Înseamnă că inteligenţa, gena asta de umor nu a fost poluată.

De ce credeţi că românii sunt atât de trişti, de încrâncenaţi şi de agresivi unii cu alţii?

Noi nu numai că trăim o degenerare a întregului metabolism, dar trăim şi o dereglare. Sistemul nervos, din punct de vedere anatomic, din punct de vedere fiziologic, se îngrijeşte de reechilibrarea noastră întotdeauna. Când se întâmplă câte o traumă, sistemul nervos este cel responsabil să reorganizeze lucrurile. Toată lupta societăţilor totalitare sau a societăţilor de tip secularizat, care vin peste noi, este ca să atace sistemul nervos. Se cultivă neliniştea. Prin ştiri, prin actualităţi speciale care se ocupă de lucruri de medicină legală în public. Publicul are un sistem nervos. El este îngrijorat peste măsură. Biserica spune că poţi să ai griji, dar să nu fii îngrijorat. M-a întrebat un şofer de taxi care este diferenţa. I-am spus: „Dumneata conduci acum, te uiţi în oglinda retrovizoare, îl vezi pe securistul ăsta cu jeep-ul care încalcă regulile, o mai vezi pe asta, îl mai vezi pe ăstălalt. Deci, dumneata ai griji". „Păi, da, asta înţeleg!", îmi răspunde. „Păi, fără griji nu poţi. Dar ce înseamnă să fii îngrijorat? Spre exemplu, îţi pun o pătură pe toate geamurile maşinii. Atunci ai tăiat contactul cu Dumnezeu. Eşti mort, eşti orb. Tu vrei să le rezolvi singur, pe monitoare, dar n-ai cum", i-am explicat taximetristului. Când eşti îngrijorat ţi-ai tăiat raportul acesta teandric cu Dumnezeu. Griji avem cu toţii. Cumulul acesta de griji nemăsurate şi de nelinişte îl duce pe om într-o spaimă teribilă. Era un genetician american care a spus că „schimbările genomice la nivel de moleculă, în timp, duc la aşezarea unei stări receptive la anumiţi viruşi". Adică, îl iei pe om şi îl oboseşti până îl termini. Şi atunci el dobândeşte o receptivitate morbidă la orice. Acum, poporului român poţi să-i spui orice. De asta sunt prolifice „ştirile" cum că în anul 2012 va fi cutremur.

„Ştirile" spun că va veni chiar sfârşitul lumii în 2012...

În termenii Securităţii, asta se numeşte diversiune. Ca să mute centrul de interes, să nu vezi cauzele. Şi atunci oamenii, asta spuneam, devin reacţii. Când ai un răspuns e deja o conştiinţă; când transfigurezi, eşti alt neam de om, eşti creştin. Şi atunci, izbăvirea aşa se face, prin răspuns. Acum este un experiment. La nivel majoritar, lumea are această tristeţe. Este setată pentru că aşa se lucrează: du-l pe om la deznădejde şi îi rupi lumea interioară. Un om care nu mai are lume interioară este supus tuturor ordinelor. Beria, în 1936, în „Psihopolitica", spunea că trebuie scoasă religia din sufletul omului şi că nu mai trebuie vorbit despre suflet. Să-l aduci pe om la dependenţă, la stadiul de animal. Animalul reacţionează pavlovian, biologic. Nu le-a ieşit sistemul, au omorât sute de milioane de oameni. Acum au încercat alt sistem.

Îl iei pe om şi îl oboseşti până îl termini. Şi atunci el dobândeşte o receptivitate morbidă la orice.

„Mârlanul nostru e mai vital pentru că ascultă manele"

Nu, epavele care au fost din sistemul comunist, au rămas epave - oameni terminaţi, familii distruse. Acum se merge pe linia consumerismului. Îi creezi omului dependenţe cât mai multe. Spre exemplu, sunt oameni nefericiţi în România pentru că nu se găseşte brânză franţuzească... Mai e unul nefericit pentru că el, în loc de 50 de canale de televiziune, are pe cablu doar 20. Sunt tot felul de noi „nefericiri". Cel care are un copilaş bolnav de cancer şi nu are cum să-i plătească operaţia, e cu adevărat nefericit. Acum s-au creat false necesităţi. De aia zicea Socrate: „E plină piaţa de lucruri de care nu am nevoie". Şi atunci fericit este omul care nu-şi doreşte.

E din ce în ce mai greu să nu-ţi doreşti...

Sistemele vor să cloneze. Mai nou, ăştia în clasa politică seamănă cu seminţele alea sinucigaşe - nu ştiu dacă aţi auzit de ele - care au distrus agricultura americană. Ele fac fructe mari, arătoase, dar sunt nocive, fără gust, distrug pământul şi sistemul ecologic. Prin polenizare le distrug şi pe celelalte. Seminţele sinucigaşe sunt ca şi clasa politică - apar tot timpul. Pe ăştia noi parcă îi fac în laborator. E un fenomen de „science-fiction".

E adevărat, dar parcă în Occident sunt mai puţini politicieni „de laborator" decât la noi.

Noi avem mârlanul autentic care e la fel de toxic ca şi „seminţele sinucigaşe" de care făceaţi vorbire...

Au şi ei mârlanul autentic, dar e mai spălat la creier. Mârlanul nostru cel puţin e mai vital pentru că ascultă manele. În comparaţie cu „fuck" şi „suck", maneaua mai are un lirism.

„Le Monde" a publicat recent un top al celor mai apreciaţi cântăreţi din Franţa, top în care manelistul Nicolae Guţă este prezent şi este considerat un exponent de seamă al muzicii din România. Ce spuneţi despre asta?

Nu se răspunde la aşa ceva. Eu am învăţat de la Iisus Hristos să nu le răspund tuturor. Unii vor ca eu să răspund şi de aici o întreagă înlănţuire de dezbateri. Pe urmă se face o masă rotundă şi se vorbeşte despre „săracul domn Guţă, care are lumea lui". Atunci nu le răspunzi, le urezi „succesuri". Cineva a spus o chestie genială: „Ferească Dumnezeu de eşece!" Lasă-i să „producă", nu se discută aşa ceva.

„Francezii îi tratează în mod fascist pe ţigani"

Ţigani sau rromi, cum ar trebui să le spunem?

Ţigani, evident, pentru că aşa e normal şi asta nu-i umileşte. E numele care li se dă în toate limbile Europei. Aia cu „rromi" creează confuzie şi a fost făcută special. Noi am coexistat cu ei foarte bine. Pe vremea domnitorului Caragea, dacă un ţigan fura o curcă era lăsat în pace. Se ştia că-i vai de capul lui. Acum, ei au păţit-o prin faptul că au minţit şi s-au dus la francezi, iar ăia îi tratează în mod fascist. Noi nu i-am tratat niciodată aşa. Dar nu sunt toţi aşa - între ţigani sunt oameni conştienţi, sunt oameni maturi care îşi dau seama de asta. Iată, au fugit din ţară, ne-au făcut pe noi fascişti şi uite ce-au păţit acolo. E o reacţie dură.

A, eram scoşi de pe hartă. Noi eram scoşi de pe hartă, dar ei uite că îşi permit. Dar ăsta nu e subiect de discuţie, ăsta e divertisment.

Vedeţi, astfel de subiecte, din nefericire, fac agenda zilei...

Niciodată să nu trăieşti din aşa ceva! În afară de la ordinea zilei, de „conştiinţele" astea politice care ţin prima pagină a ziarelor sunt unele mult mai modeste din punct de vedere mediatic, dar care au făcut „marea revoluţie". De pildă, când Edison a murit, America a stins toată lumina. În semn de omagiu. Pe mine asta mă interesează. Mircea Tudor mă interesează, destinul lui, cea a făcut omul ăsta.

Şi România e aproape de „a stinge lumina", din păcate...

Mie mi-a zis o doamnă o chestie extraordinară, la Turnu Severin, după o conferinţă: „Domnule Puric, dumneavoastră sunteţi o lumânare". „Sărut mâna, mulţumesc!", îi zic. „Nu, nu. Staţi un pic că n-aţi înţeles rostul lumânării - e o chestie genială! Domnule Puric, lumânarea e mai valabilă decât soarele", îmi spune. „Ei, doamnă, cum puteţi să spuneţi aşa!?". „Nu domnule Puric, lăsaţi-mă să spun până la capăt!". Era o doamnă din asta... „interbelică". „De ce vă repeziţi?! Lumânarea face ce nu poate face soarele". „Ce, doamnă?", o întreb. „Luminează pe întuneric!" Mihail Manoilescu, care urma să moară Sighet, a spus că românul are suflet, dar are şi spirit. „Din punct de vedere al sufletului, românul este conservator. Este fatalist, conservator şi tradiţionalist". Acolo el e bine aşezat şi boicotează istoria. „Dar din punct de vedere al spiritului, românul este cel mai vioi. Este de o mare repeziciune - un paradox, românul nostru", spunea Mihail Manoilescu. Păi, cum vă explicaţi altfel faptul că, la 70% analfabeţi, apare Spiru Haret. Acum e mai greu pentru că sunt 80% idiotizaţi. Dar analfabetul nu e idiot.

Acolo erau mai mulţi, ce-i drept... De Titulescu a zis un francez: „Voi aveţi unul, noi avem mai mulţi". Cu cât sunt mai mulţi, cu atât sunt mai culţi. Problema e că ei au altă istorie în spate. E ca la boală, cum spunea tata: nu există boli, ci bolnavi. Există o teologie a persoanei şi există o boală a persoanei. Gripa mea e diferită de a ta. Criza financiară în România e total diferită decât cea din Bulgaria.

Dan Puric The man who doesnt need words web

La noi şi criza e atipică...

Ăştia vor s-o generalizeze. Ei ne fac criza şi ne dau şi reţete anticriză.

Nu prea merge „vaccinul" altora. Avem altă „tulpină"...

În general, presa străină a fost atrasă de aceste lucruri încă din anii '90...

Eu mi-am dat seama că suntem trădaţi a doua oară când am văzut, în 1992, ceva sinistru. Era o echipă a BBC-ului într-un sat de ţigani şi îi întreba cât au fost ei de umiliţi pe vremea regimului comunist. Satul ăla era un sat care atacase trenul de două ori. Asta nu înseamnă că toţi ţiganii au fost aşa. Dar cei de la BBC se duseseră tocmai în satul acela. Îi vedeai cum analizau şi cum vorbeau despre „exploatare". Nu s-a dus BBC-ul la Corneliu Coposu, nu s-a dus la Petre Ţuţea...

Nu, nu, nu. Pe noi n-a dat Churchill pe un şerveţel. Puteau să vină şi să spună: „Mai aveţi şerveţul?". „Da, îl mai avem". Ne-au băgat cu sutele de mii şi ne-au distrus. Una este să termini războiul, să plăteşti daune şi alta e să facă un experiment pe tine. Comunismul n-a fost istorie. E un vid, e o ieşire alături de istorie în care s-a făcut un experiment. Ei, dacă aveau gena conştiinţei, ne spuneau: „Domnule, ne pare rău de ce-am făcut". Conştiinţa nu trebuie echivalată cu morala. Este şi conştiinţa criminalului, şi conştiinţa martirului. Conştiinţa criminalului o recunoşti pentru că n-are niciun proces de conştiinţă. Minciunile sunt egale. Ei nu aveau nicio mustare. Nu ne-au vândut ei sovieticilor?! Ei erau virgini... Făceau „Discovery" pe un lot de săraci, de borfaşi... Dar conştiinţa martirică o recunoşti pentru că n-are nimic pe conştiinţă. Ea nici măcar nu face ceea ce fac eu acum, nu reproşează nimic. O conştiinţă martirică nu reproşează, îşi asumă. De aia la coadă s-a întâlnit un fost deţinut politic cu colonelul Crăciun - care a fost o bestie, un criminal - şi nu i-a zis nimic. Doar l-a întrebat: „Ce mai faceţi domnule colonel?". „Ei, cu viaţa şi cu fata..." Este epocal! Eu nu pot să înţeleg cum s-au sfinţit oamenii aceştia. Ăla a fost o bestie criminală, un mutant şi ăsta, căruia i-a smuls unghiile, l-a curentat, i-a omorât familia, i-a omorât destinul, i-a zis: „Ce mai faceţi domnule colonel?" Ce tărie, ce neam tare este aici!

„Diferenţa produce calitatea dialogului"

Îmi pare că, astăzi, avem o teamă în a discuta public despre religie. N-aţi sesizat?

Dar de ce ne e teamă?

Observ asta în dezbaterea publică, chiar vroiam să vă întreb...

Nu, nu. Păi, dacă ne e teamă e pentru că teama a fost inoculată de „eşalonul 6", de intelectualii de la noi. Ei n-au curajul lui Noica sau al lui Ţuţea. Ţuţea i-a spus unei tipe venite din Occident: „Domnişoară, eu sunt creştin pentru că sunt sărac". „Păi da' cum?" „Dacă-aş fi darwinist aş merge în patru labe, dar n-am bani decât de o singură pereche de încălţări". Intelectualii ăştia s-au dus şi atunci ceilalţi au creat un fel de teamă de a vorbi despre Dumnezeu, despre neam.

E vorba, mai degrabă, despre o reţinere, nu neapărat despre teamă...

Nu, nu, nu. Aceste lucruri sunt făcute special. Se creează „ţarcul de gândire" şi în acesta este şi „ţarcul de comportament". Nu te mai comporţi ca un român, te comporţi ca un „european". Ce-i aia Uniunea Europeană? E o abstracţiune. Comportă-te ca un bun român, ca un bun bulgar, ca un bun evreu, ca un bun polonez, ca un bun american. Pentru că diferenţa produce calitatea dialogului. De ce să mâncăm toţi acelaşi iaurt? Avem toţi aceleaşi reflexe?

De altfel, sloganul Uniunii Europene este „unitate în diversitate"...

Este un slogan, bine zis. Adică diversitatea este un fel de rezervaţie. Ne fac ăştia rezervaţie. „Pluguşorul! Hai, jucaţi-l!". Constructorii noii lumi, săracii, nu ştiu că diversitatea este un produs al fiziologiei, lăsată în libertatea ei. E ca în Dobrogea. Nu a trebuit să dea Uniunea Europeană niciun fond pentru multiculturalitate. Acolo nici nu era multiculturalitate, era o simbioză.

O „împreună-locuire", ca să folosim un termen teologic...

O „împreună-locuire" extraordinară! Fără fonduri. Dacă poţi să ne dai fonduri, dă-ne pentru prima generaţie de încălţaţi care au luat puterea - educă-i, învaţă-i să se spele, să poarte un costum, să se poarte cu ţara, să creeze. Ăştia au luat banii şi i-au băgat sub saltea şi au sufocat România. Toţi care sunt azi mari. Asta trebuie văzut. Ăştia sunt întreţinuţi de comunitatea europeană. Cu ăştia se stă de vorbă.

Dar să recunoaştem un lucru: Comunităţii europene nu-i este specific acest mecanism.

Nu, nu. Evident, sunt gânduri generoase, apărute după război. S-a vrut un bine. Nimeni nu zice să nu existe o comuniune europeană. Doamne fereşte! Dar de ce să stai de vorbă cu ăştia care au jugulat o ţară!? De ce i-ai ajutat să se convertească!?

Dar nu cumva e şi vina noastră? Ce să facă Comunitatea, să vină şi să ne plaseze alţi lideri?

Aşa cum i-au plasat pe ăştia - că ei i-au plasat cu tancurile sovietice! - puteau să-i scoată. Au zis: „V-am dat virusul, îl scoateţi voi!". Cum? Noi suntem ologi. Noi nu mai avem o reacţie. Nu mai putem. După 50 de ani de ghetou, tu stai de vorbă cu un fost pionier, utecist, membru de partid şi au vrut să mă facă şi informator. După atâtea ologiri, vrei o reacţie? De unde? Noi suntem obosiţi. Părinţii noştri au fost în închisori, au fost distruşi, au fost speriaţi.

Nu cumva ne lăsăm prea uşor prostiţi?

Îţi trebuie regenerare, îţi trebuie timp pentru recâştigarea tonului, iar ăştia nu-ţi dau voie. Cum să spun, e clar că aşa este făcut. Numai că în toată chestia asta nu trebuie să fim impacientaţi. Mai lucrează şi Dumnezeu. Şi când zic „Mai lucrează şi Dumnezeu" intrăm în emisiunea „Surprize, surprize". Vor avea multe surprize din partea societăţii. Oamenii au început să se trezească. Poporul român se trezeşte.

Iar o să fiţi acuzat de „ortodoxism" şi probabil de alte „-isme"...

Niciun fel de problemă. Ei cu etichetele, eu cu adevărul. Iar adevărul nu se lasă etichetat. Ei ce să facă, pun aşa cu pelicanol, jap!, câte o etichetă. Dacă îi scoţi din „ţarcul de gândire" sunt nenorociţi. Şi atunci vor să mă bage şi pe mine în „ţarc".

Mai avem şi intelectuali de forţă, domnule Puric, trebuie s-o recunoaştem.

Sunt specialişti în a trage artificii. N-au o idee fundamentală, care să ridice neamul ăsta. Cum a zis Ţuţea. A fost întrebat de nişte intelectuali de ăştia „de forţă": „Domnule Ţuţea, sunt personalităţi?". „Măi, ăştia sunt asistenţi universitari. Personalitatea se jertfeşte. Când i-ai văzut tu pe ăştia să se jertfească?" Linia de forţă duce o ţară, o transfigurează, o trage după ea. Constantin Noica, Mircea Vulcănescu - ei erau forţe.

Mai ţine şi de aria de adresabilitate pe care o ai la un moment dat...

Îl citam mereu pe Vasile Pârvan care spunea că „un popor care are conştiinţa procesului istoric prin care trece, are toate datele să se legitimeze în faţa universalităţii". Dacă îl iei pe un om politic şi-i zici: „Conştientizează-mi şi mie improvizaţia asta de 20 de ani, criminală, dă-i un titlu!", nu ştie săracul. El spune că e „tranziţie", „aderare". Bietul de el, nu mai are cultură politică, nu mai poate să identifice, merge pe „termeni europeni". A venit Comisarul şi a zis: „Vezi că eşti în tranziţie!" Eu nu sunt în tranziţie, sunt în cancer. „Tranziţie" e în căpşorul tău, acolo, cu dosarul tău! Eu trebuie să-mi gestionez ţara, avutul. Şi asta poate să facă un copil de 15 ani. Un copil de 15 ani poate să guverneze ţara de un miliard de ori mai bine decât ăştia pentru că are un cortex curat. Mie mi-a zis un puşti, la Timişoara: „Domnule Puric, dar emisiunea asta schizofrenică de la televizor cu «Cel mai iubit dintre români» de ce-au făcut-o, pentru că valorile sunt paralele? Un pianist este bun, un alergător este bun, un fotbalist este bun". El declina, la 15 ani, fără să ştie, paralelismul valorilor al lui Blaga. El făcea ca Lao Tze. Lao Tze a fost întrebat „Dacă aţi fi împărat, ce-aţi face?" „Aş numi corect lucrurile, nu circumstanţial".

Făceaţi apel la conştiinţă. Credeţi că, din acest punct de vedere, vom evolua într-un termen rezonabil? Vom căpăta reflexul de a trace prin filtrul conştiinţei anumite acte pe care le producem zilnic?

Vrei să-ţi dau un timp?

Nu neapărat. Suntem capabili sau nu să redobândim acest reflex de a trece prin filtrul conştiinţei modul în care ne raportăm la celălalt?

Dragul meu prieten George, discuţia de astăzi dintre noi e o asemenea evidenţă. Unii au pierdut pariul. Se uită pe contor, aleargă, şi totuşi, undeva, nişte oameni discută la nivelul acesta. Cel care ascultă şi înţelege e marele anonim în sensul lui Blaga, dar în sensul frumos, care aspiră. Dacă nu s-ar aspira la asemenea idei am fi o lume idioată. Eu mă duc la Olteniţa şi este sala arhiplină. De ce? Pentru că nu mă duc să le spun de pensii, de criză, de majorări. De ce vin oamenii ăştia? Ei vin tocmai din „lotul" ăla de conştiinţă neafectată. Unii au pierdut războiul. Poporul român e vechi. La suprafaţă vor fi multe lucruri mizerabile. Pe noi ne izbăveşte credinţa. Şi credinţa asta dă un comportament extraordinar, atipic pentru ceea ce se întâmplă. Să stăm cu faţa spre Dumnezeu pentru că Dumnezeu ştie ce să dea omenirii. Nu-i întoarce spatele! Zicea - ca să terminăm aşa, în mod creştin - Arsenie Boca: „Omul în genunchi în faţa lui Dumnezeu e mult mai mare". Păi, vezi şi tu unde pui genunchiul! Atâta tot. Să ieşim de sub teroarea ideilor generale! M-am săturat de comunism, mă satur de globalizare, vreau să fiu un om liber mâine. În călătoria asta a mea în viaţă - nu ştiu când se va opri ceasul - sunt în turneu în România.