Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

19.9.10

Radu Soviani: 11 lucruri pe care Sebastian Vlădescu nu le va spune niciodată

 

1. Am câştigat într-un singur an, de la stat, aproape 100.000 de EURO.  Potrivit declaraţiei de avere, depusă în data de 6 ianuarie 2010, Sebastian Vlădescu a primit în anul fiscal precedent depunerii declaraţiei de avere, suma de  405.650 de lei, numai de la companii de stat, astfel :

* de la CEC Bank, în calitate de membru în Consiliul de Administrație, a încasat 227.885 de lei

* de la Romavia, unde a mai prins un Consiliu de Administrație, a încasat într-un singur an 34.119 lei

* de la Fondul Proprietatea, unde a fost președinte de Comisie, a încasat într-un singur an 143.946 de lei.

În total, cei 405.650 de lei, încasați într-un singur an, la un curs de 4,2 lei pentru un EURO, reprezintă circa 96.000 de EURO.

2. Într-un singur an, am câștigat, mergând la câteva ședinte, unde am fost numit politic, echivalentul a 266 de salarii medii pe economie (1509 lei pe lună în martie). Fraierilor, care munciți, veți face banii aștia în 22 de ani. Numai dacă țin banii aștia pe dobânzi, voi încasa anual, din dobânzi, echivalentul a 26 de salarii medii pe economie.

3. Nu îmi pasă că și mie îmi tai salariul cu 25%. În fapt, dacă pierd 250 de EURO lunar din salariul de ministru de circa 1000 de EURO, voi returna în 384 de luni (32 de ani), ceea ce am încasat într-un singur an, din consilii de administrație. Să strângem cureaua!

4. Am câștigat într-un singur an, de la stat, din consilii de administrație, echivalentul a 570 de pensii medii. Adică ceea ce voi nu veți câștiga niciodată din pensie. Pentru că, fraierilor, trebuie să încasați pensia medie timp de 47 de ani și 6 luni pentru ca să primiți aceiași bani ca mine, într-un an. Iar media de vârstă este de 73 de ani. Și dacă vă scot la pensie la 67 de ani, veți încasa cel mult 6 ani de pensie, pe medie, chit că ați muncit și contribuit 50 de ani. Pardon, vă tai pensiile cu 15%, aşa că banii pe care i-am făcut într-un vor reprezenta echivalentul a 671 de pensii. Adică 56 de ani de pensie! Categoric nu prindeţi asta!

5. Am duble standarde. Plătesc cât pot de puțin la fisc. Potrivit declarației de avere, în calitate de director al SC PVB Euroconsulting, am încasat 4.970 de lei într-un an. Adică, probabil că mi-am dat cel mai mic salariu cu putință astfel încât să plătesc minimum de taxe.

6. După propria evaluare, merit 4970 de lei pe an (1183 de EURO). În fapt, în același an, am încasat din consilii de administraţie, de 81 (optzeci şi unu) de ori mai mult. Ce fraieri!

7. Am fost ministru de finanţe şi acum sunt din nou ministru de finanţe. Între timp nu am avut nici o jenă să fentez statul, prin optimizări fiscale. Mi-am făcut şi cont de PFA. În contul de PFA deschis în anul 2009, am la BRD peste 275.000 de lei (65.500 de EURO). Dacă aş fi primit banii aştia pe carte de muncă, ar fi trebuit să virez la stat, cam 55.675 de EURO (calculul este aproximativ) . Aşa, cei care m-au plătit (nu vă spun cine şi pentru ce desi stiu) şi cu mine am plătit cam 14.625 de EURO. Am optimizat fiscal 40.000 de EURO. Echivalent al plăţii indemnizaţiei medii pentru creşterea copilului pentru 18 mame, timp de un an.

8. Deşi sunt ministru, nu am nici o jenă ca o societate la care mă declar asociat cu 25%, să nu plătească dările către stat. Să nu plătească banii pentru bugetul de pensii. Nici pentru bugetul de sănătate. societatea EOL Renewable Energy  figurează în postura de a face obiectul procedurii de executare silită, cu datorii de 25.278 de lei la bugetul de stat, cu datorii de 836 de lei la bugetul asigurărilor de sănătate (unde vă bag coplata, sâc!), şi cu datorii de 5537 de lei la bugetul de pensii.

9. PVB Euroconsulting este o companie pe care am înfiinţat-o cu prietenii mei de pe vremuri, unii neamuri prin alianţă. "P" vine de la Popescu-Tăriceanu, "V" vine de la "Vlădescu" iar "B" vine de la Boureanu. Tăriceanu nu a fost prea tare, m-a dat afară pentru Vosganian,  iar Boureanu… cu Boureanu m-am certat, pentru că nu este dispus să accepte chiar orice.

10. Iubesc banii de la stat. Pe lângă banii de la punctul 1, din 2005 până acum, am mai făcut câteva zeci de mii de EURO. Ca preşedinte al Comisiei de Privatizare BCR, sau ca Preşedinte al Comisiei de Privatizare Ford, sau ca Preşedinte al Comisiei de Privatizare CEC (apropos, CEC nu s-a privatizat). Am luat bani şi de la AVAS, şi de la EXIMBANK, de oriunde am putut, de-a lungul carierei.

11. Timpul costă bani. Măsor timpul cu o pendulă, dobândită în 2008. O evaluez la 50.000 de EURO. Ştiţi câte pensii medii s-ar putea plăti cu 50.000 de EURO? Sau câte indemnizaţii pentru creşterea copilului? Sau câte salarii medii? Nici eu nu ştiu. Pentru că nu mă interesează. Hai pa!

Datele care au stat la baza calculelor şi interpretărilor se găsesc în Declaratia de Avere a lui SebastianVladescu

 

  Trimiteti mai departe sa vada poporul unde sunt banii nostri de pensii si salarii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Niciun comentariu:

Google
 

Postări populare