Anunţ publicitar al Statului Român in ziarele mari ale lumii:

Cine a putut, ştiut şi vrut a plecat.

Avem nevoie de ajutor!
Plătim la nivelul pieţei.
Preferăm vorbitori de Româna!

______________________________


poante § intelart § cafeneaua
© 2005
cel mai vechi blog peromaneste

6.9.07

Horia Roman Patapievici




"Ma doare ca tatal meu s-a amestecat cu raul din jur pentru a ma creste pe mine in belsug. Ma doare faptul ca toate cartile prin care eu am devenit altceva decat cei pe care ii dispretuiesc au fost cumparate cu bani castigati prin apostazia familiei mele. Ei s-au ticalosit nu pentru a ma salva (asta a fost gratia lui Dumnezeu si vointa mea), ci pentru ca eu sa fiu un ticalos si mai mare, si anume unul cu un somn linistit."


Da click aici ca sa vezi totul!

2 comentarii:

Ghita Bizonu' spunea...

Apostazia familiei lui - fata de cine? sau Cam multi tampiti in tara asta!

El - nascut in 1957 scrie ad propriam labam :""Ma doare ca tatal meu s-a amestecat cu raul din jur pentru a ma creste pe mine in belsug.".
Care rau?! Pai daca este ala comunist, kominternist sau GRU s-a amestecat inainte de a-l procrea pe Horia !
Ca tat'su venii in tara prin 1946-47. De la Viena . Trimis cu sarcina. Unii zic ca de GRU.
Si -l vazui pe Horia la tembelizor pe ROmania CUltural cu o poveste latronogena cum ca tatal sau s-a uschit de sub mana muscalilor spre Polonia )ocupata de nemti) ca sa evite ROmania care urma sa fe ocupata de sovietici. In 1940 ! Si mai tarliu a venit in ROmania!!1
CUm s-ar zice
Cam multi tamp[iti in tara asta! ! toti aia care pun botu ' la asa dovezi de moralitate.
Bizonu'
(crescut in belsug de dragoste ca material sufla vantu prin valizele babacilor refugiati! Sa va povestec ce fericit am fost cand am avut o masa noua ?! Pe la 5 ani, cand se nastea asta! Ca pana atunci aveam in casa mobila de tabla, gen gradina , prin amabilitatea propreiatrului ... Sau ce bucurie era sa avem presuri noi? O musama noua pe masa?! Si acum vaniocii astia sunt intelectuali care ma educa pe MINE ?!! )

Anonim spunea...

Minoritarii mintii (III) , de Aurora MIHACEA
(Material propus pentru publicare la data de: 28-11-2005)

Defectul de cod genetic şi consecinţele sale

Analizând concepţia lui H.R.Patapievici despre semenii săi, ca şi modul său de raportare la ei construit în prelungirea acestei concepţii, ai putea crede că directorul ICR, ne dă dreptul la alteritate; la a fi şi a gîndi altfel decît domnia sa şi grupul căruia-i aparţine. Acest drept îl dobândim în urma unei teorii a dublului cod genetic, în baza căreia codul genetic al românilor ar fi de două tipuri, unul al majorităţii şi altul cu «alte instincte», al «creatorilor de biblioteci», respectiv al intelectualilor… Astfel, referindu-se la marea noastră majoritate, ne recunoaşte (e drept, ocolit, ca o consecinţă a dotării creatorilor de biblioteci cu un alt cod genetic), faptul că noi, cei ce facem parte din restul populaţiei, am avea un alt cod genetic.

Este o formă de alteritate, pe care ne-o acordă în mod real, dar… pentru a ne anula total. În numele acestei alterităţi, a altui cod genetic care ne amputeză calitatea de fiinţă gânditoare (căci conform acestuia, intelectul marii majorităţi a românilor este dominat de un mental colectiv arhaic, lipsit de discernământ politic), ni se refuză dreptul de a participa la viaţa politică necenzuraţi de “creatorii bibliotecilor“. De aici, din aceste idei exprimate de H.R.Patapievici încă din 1996 în “Anatomia unei catastrofe“, se vede clar că alteritatea “de cod genetic“, ne este recunoscută de fapt în baza unui defect de cod genetic ce antrenează după el lipsa de discernământ şi o incapacitate mentală cronică…

Defectul de cod genetic ar fi deci de vină pentru că democraţia românească nu este una autentică, la fel şi pentru că a fost posibil autoritarismul, legionarismul, ba chiar şi de realegerea de după 1989 a unui partid de sorginte comunistă. Iată deci o interesantă abordare bilogizantă (rectific, “genetică“), a istoriei noastre recente şi mai ales extrem de convenabilă structurilor care au pus la cale deturnarea idealurilor anticomuniste ale Revoluţiei din 1989 şi a evoluţiei de până azi a României.

Elitismul
O consecinţă directă a concepţiei despre codul genetic “cu alte instincte“ al “creatorilor bibliotecii” este elitismul promovat de ea. După cum deja am demonstrat, masele, în virtutea unui alt cod genetic pe care mi-am permis să-l numesc defect deoarece atrage după sine lipsa de discernământ a acestora şi mentalul mitologizant, deci implicit necesitatea calificării voturilor, nu au cum aspira să participe la puterea politică; votul universal explică în concepţia lui H.R. Patapievici petele negre ale istoriei noastre trecute şi recente.

Trecând peste paradoxul ivit din ideea că democraţia a sucombat după ’89 datorită exercitării unui principiu de bază al ei - dreptul de vot al tuturor (căci aceasta este ideea la care se ajunge), ca şi peste acela al faptului că la o democraţie reală s-ar putea ajunge pe cale nedemocratică, respectiv elitistă, un alt aspect atrage atentia: eliminarea din ecuaţie a manipulării, ca instrument de deformare a percepţiei realului şi implicit ca influenţare, ba chiar substituire a deciziei celor mulţi.

Manipularea, în condiţiile în care media a fost dependentă de putere, explică multe atunci cînd evaluăm deciziile electoratului. Mi se pare greu de crezut că un intelectual de talia lui H.R.Patapievici nu a sesizat acest aspect. E drept însă că analizarea acestui aspect ar fi clătinat teoria alterităţii codului genetic ca explicaţie a istoriei noastre, introducând în ecuaţie manipularea, deci partidele, deci liderii, deci…elita (indiferent care «cea greşită» sau «cea bună», de vreme ce în toată această viziune asupra a ce este elita, accentul cade doar pe latura ei instrumentală).

Elitismul «genetic», ca anulare a responsabilităţii
Elitismul edificat pe baze genetice atrage după sine anularea oricărei idei de responsabilitate şi implicit de contract social. Bătrânul Rousseau, ar rămâne deconcertat în faţa lui H.R.Patapievici: ce contract ar fi valabil (sau posibil!), în condiţiile în care unul dintre contractanţi ar fi într-o fatală –genetică- incapacitate mentală? Cele două părţi contractante îşi asumă obligaţii, ceea ce înseamnă răspundere a uneia în faţa celeilalte. În prezent, în cadrul democraţiei reprezentative, se pune problema monitorizării de către societatea civilă a modului în care reprezentanţii noştri temporari ne promovează interesele. Luând în discuţie faptul că statul (unul dintre contractanţi), poate “aluneca ”din postura în care a fost iniţial investit, Sebastian Buhai atenţionează: “Acel contract pe care îl facem cu statul este în mod evident un contract incomplet, niciodată nu vei putea stipula într-un contract reguli pentru orice situaţie ivită, pentru orice deviaţie apărută şi deci o monitorizare continuă a îndeplinirilor clauzelor contractuale de către partea care oferă contractul este mai mult decât necesară”( “Reflecţii utopice de Duminica Seara pe tema Societăţii civile Active”,www.romanialibera.com , 6, martie, 2005).

Ori, în condiţiile în care modelul unei elite conducătoare singura înzestrată cu discernământ va fi promovat, restul populaţiei, lipsită de discernământ, n-ar putea monitoriza pe nimeni; dimpotrivă, s-ar impune ideea că majoritatea este cea care trebuie să fie monitorizată în vederea înfăptuirii a ceea ce elita a hotărât că este bine pentru ea; lipsa discernământului o impune.

Elita - singura avantajată de înapoiere
Conceptia elitistă care stă la baza creaţiei intelectuale a lui H.R.Patapievici, se poate regăsi în lucrările sale începînd cu 1996, de la publicarea “Anatomiei corupţiei”, continuând cu “Omul recent”şi ajungând să fie reiterată de curând, pe 26 mai, în conferinţa pe care a ţinut-o la Constanţa pe tema “Despre avantajele şi dezavantajele înapoierii”, conferinţă care se află pe site-ul ICR. Ideile acestei conferinţe sunt punctate în pertinenta (şi savuroasa) rubrică “Pizzicato”, a lui Dan Petrescu (“Ziua”, 23 august 2003).

Citind textul acestei conferinţe, care se vrea o filosofare pe tema integrării României cu segmental ţărilor europene avansate, se poate constata din plin filonul elitist care-l determină pe H.R.Patapievici sa facă afirmaţii de-a dreptul surprinzătoare. Pe scurt, H.R.Patapievici afirmă că în prezent, ne situăm între două temporalităţi: temporalitatea noastră (a înapoierii) şi temporalitatea ţărilor avansate din UE. Aşadar, unificarea cu UE, (prezentată fiind extrem de dificil de realizat), este de fapt o unificare temporală, care ne-ar aduce pierderea unor avantaje “esenţiale“, cum ar fi de pildă preţuirea lucrurilor simple care îşi pierd funcţionalitatea într-o lume avansată tehnic. Dar cel mai important avantaj pe care l-am pierde ar fi tocmai situarea între două temporalităţi care este extrem de fertilă. E drept însă că acest avantaj, nu-l pierde decât elita. Şi aici, unde intervine elitismul în interpretarea faliei intertemporale, voi cita observaţiile unui “creator de biblioteci‘’ , care provoacă sigur crispări în Olimpul păltinişenilor. Dan Petrescu “Variaţiuni în jurul toleranţei zero”,(Ziua, 23 august ac.):
“ …de temporalităţi distincte nu se bucură decât românii cultivaţi, adică acei români care “sunt în mod natural posesorii a cel puţin două culturi (…)”, altfel spus, cel mai puţin înapoiaţi! Câţi ar putea să fie ei? Patapievici nu-i numără, dar este evident că numai lor, celor puţini, prin firea lucrurilor, trăirea în mai multe temporalităţi diferite “le dă un avant-gust şalţ destinului nostru de oameni nemuritori”. Pentru restul turmei, nemurirea va fi, desigur, o surpriză nemeritată. Elitismul ameninţă şi lumea de dincolo.”

Cine a citit acest articol al lui D.Petrescu, îi va fi dat totuşi dreptate lui H.R.Patapievici: dacă ar fi trăit intr-o ţară a „nucleului dur“, nu ar fi putut ţine o conferinţă pe seama înapoierii contribuabililor aflaţi într-o perioadă de maxime dificultăţi financiare, având avantajul unei sume de 1000 de euro, cît ne spune D.Petrescu că ar fi primit H.R.Patapievici pentru prestaţia sa. Aproape că ţi-ar veni să spui că este vorba de un preţ “de elită”, dacă nu ar exista şi un alt sens al noţiunii de elită: acela de spiritualitate autentică, de dăruire, de ardere care oferă lumină tuturor deopotrivă, necondiţionată de nici o tranzacţie şi mai ales, neumbrită de gândul vreunui…supraprofit de monopol.

Monitorizarea cheltuielilor “de elită” ale societăţii: metoda Milton Friedman
Legat de preţul “de elită” al acestei conferinţe, ca şi de ideea de monitorizare a cheltuielilor publice, cred că nu este lipsită de interes clasificarea modalităţilor de cheltuire a banilor, realizată de Milton Friedman şi redată de Sebastian Buhai în incitantul său articol „Reflecţii utopice de Duminica Seara pe tema Societăţii civile Active”. Aşadar, potrivit lui Friedman, există patru modalităţi de cheltuire a banilor : una ar fi când cheltuieşti banii tăi pentru tine. În acest caz, acorzi maximă atenţie calităţii şi preţului. A doua modalitate este aceea în care cheltuieşti banii tăi pentru altcineva; în acest caz, eşti mai puţin atent la ce cumperi şi foarte atent la căt plăteşti. În cea de-a treia modalitate, aceea în care cheltuieşti banii altcuiva pentru tine, primează calitatea iar nu preţul.

În fine, urmează şi ultima modalitate de cheltuire a banilor, aceea în care sunt cheltuiţi banii altcuiva pentru altcineva: în acest caz nu interesează prea mult nici preţul nici calitatea, întrucât nu este în folosul tău.
Ar fi interesant de ştiut, în eventualitatea că informaţia oferită de Dan Petrescu este reală, ai cui bani au fost implicaţi în plata acestei conferinţe, cine a plătit şi cui i-a fost destinată; cum însă “elita genetică”, nu poate răspunde decât în faţa ei însăşi întrebarea este, aţi ghicit, retorică.

Reciclarea în plan ideatic, simptom al sărăciei pe piaţa ideilor
Ca cititor, mă aşteptam ca măcar acest avantaj să am citind textul conferinţei: să am acces la un conţinut ideatic nou. Ori, nici climax -ul conferinţei lui H.R.Patapievici -ideea situării între două temporalităţi şi a dificultăţii integrării noastre tocmai datorită acestei situări nu este nouă…Nu, nu este nouă, pentru că a fost enunţată încă din 2002 de către Ovidiu Hurduzeu în cartea sa „ Sclavii fericiţi”. Şi pentru ca observaţiile mele de cititor să aibă deplină greutate, voi apela la un alt creator de bibliotecă, Cassian Maria Spiridon. Acest autor, în articolul său “Globalismul şi arma sa culturală” („Convorbiri literare”, 12 dec. 20002), prezintă ideile lui O.Hurduzeu, arătând că în opinia acestuia, dificultatea integrării noastre este creată de faptul că noi trăim într-un timp diferit faţă de occidentali.

Respectiv noi, sud-est europenii trăim în modernism, un timp centrat pe elemente metafizice identitare (Dumnezeu, om, conştiinţă, transcendenţă), un timp în care “Dumnezeu este mort ”, un timp dominat de ideea „arborelui şi a rădăcinii” (de aici „obsesia istoriei”, ca şi nostalgia „spiritului şi a geniului naţional, popular, artistic”, ceea ce duce în plan naţional la ”şovinism” iar în plan politic la ”dictatură şi genocid”…), în vreme ce occidentalii trăiesc în postmodernism, un timp în care “Omul e mort”, lipsesc elementele metafizice identitare, timp dominat de logica rizomică a economiei globalizate, care propune un sistem socio-politic descentrat, nonierarhic, un timp care impune dictatul marginalului, a victimei…. Dificultatea integrării noastre constă, aşa cum ne demonstrează (primul!) O.Hurduzeu, în “desincronizarea” noastră.

Materialitate (cod genetic) şi Transcendentalitate versus democraţie

Aşadar, o consecinţă majoră a defectului de cod genetic, ar fi o orientare profund antidemocratică : democraţia este atacată de pe poziţii etnico-genetice (marea majoritate a românilor nu au cum ieşi dintr-o fatală - genetică- incapacitate mentală). Orientarea antidemocratică reiese şi din „individualismul excepţionalist” fundamentat pe baze genetice, pe care îl pune în evidenţă în eseul său „Colectivism şi individualism”, Ciprian Şiulea (Observator Cultural, nr 23, august, ac). Cum bine observă acest autor, analizînd individualismul intelectualilor noştri de vârf, este vorba de fapt de o restrângere a sferei individualismului doar la un singur grup, deci, de un “individualism paradoxal care vorbeşte doar de anumiţi indivizi, respectiv de cei geniali. Doar creatorii sunt adevăraţi indivizi, doar lor le revine întregul set de drepturi şi privilegii pe care le poate oferi o societate”. Individualismul excepţionalist, aşa cum arată autorul, neavând cum fi fundamentat pe drepturile universale ale tuturor indivizilor, este unul profund nedemocratic.

E drept că atacul împotriva democraţiei este blindat şi filosofic : În „Omul recent” (pag , 370 şi 383), aşa cum bine observa Adrian Miroiu („Un eseu: Omul recent”), H.R.Patapievici declară că există valori transcendente, că politicul trebuie să fie adecvat acestora, dar această adecvare nu se poate obţine pe cale democratică (tocmai pentru că e vorba de valori transcendente cum este de pildă adevărul), aşadar prin democraţie nu se poate accede la valoare.

Soluţia oferită de H.R. Patapievici este fireşte una nedemocratică: o societate organizată ierarhic, în care se recurge la restrângerea votului universal prin calificarea voturilor şi în care cultura şi discernământul sunt asigurate pe cale aristocratică… Adică, pe cale minoritară. Căci, cei care au un cod genetic corespunzător (aproape că aş îndrăzni să spun…marca Patapievici!), sunt, ne spune domnia sa în „Anatomia unei catastrofe” , ”o pătură extrem de subţire” alcătuită din ”creatorii bibliotecilor”. Şi aici iată, am ajuns la o altă consecinţă a defectului de cod genetic al majorităţii românilor: puţinătatea celor care au capacitatea mentală de a conduce România…

Minoritarii minţii

Metafora “creatorii bibliotecii”, ar putea fi înţeleasă de neavizaţi ca reprezentând intelectualitatea, sau măcar acel segment al intelectualilor care şi-au probat calitatea aceasta prin producţia de carte validată ca valoare ideatică de-a lungul timpului.

Cine l-a citit cu atenţie pe H.R.Patapievici, îşi a fi dat seama însă că, lucrurile nu stau chiar aşa; valoare deplină de creator de carte nu au în ochii lui H.R.Patapievici, nici creatorii de bibliotecă consacraţi deja în lumea occidentală, cu atât mai puţin “creatorii de bibliotecă” românească.

Astfel, în “Omul recent”, o carte care-şi propune să abordeze geneza modernităţii (ca inversiune cognitivă), din gândirea tradiţională greacă şi creştină, H.R..Patapievci îl numeşte pe J.Rawls, autorul celor mai apreciate cărţi de filosofie politică, “ filosof recent”, “lipsit de educaţie”(”Omul recent”, pag 93). . . Pe parcursul cărţii, H.R.Patapievici mai face şi alte consideraţii pe seama spiritului creator de bibliotecă numindu-l “exemplu dezgustător de iresponsabilitate intelectuală absolută” (pag 185), sau, afirmând că îmbină “prostia, îngustimea de spirit şi resentimentul” provocând consternarea cunoscătorilor în domeniu (vezi Adrian Miroiu, “Un eseu: Omul recent”).

Devine evident aşadar că H.R.Patapievici acordă şi retrage după propriul capriciu capacitatea mentală maximă chiar şi “creatorilor bibliotecii”. Privind către spaţiul cultural românesc, directorul ICR aplică aceiaşi tehnică de retragere a codului genetic performant creatorilor de bibliotecă ale căror opţiuni valorice contravin celor acceptate de Grupul de prestigiu de la Păltiniş. Este deja celebră contraargumentarea sa la aprecierile pe care Adrian Marino a îndrăznit să le facă în marginea producţiei intelectuale a lui A. Pleşu “Despre îngeri”.

Respectiv, piesele de forţă ale contraargumentării lui H.R.Patapievici au fost “probă de gândire rudimentară” şi etichetarea celor care şi-ar asuma şi vehicula aceste puncte de vedere ca remarcându-se prin “prostie biologică”(vezi H.R.Patapievici, “Critica ideologică şi idealul socialist de cultură” Dilema, nr. 24,
2004).

Dacă aşa întâmpină H.R.Patapievici nume sonore ale spaţiului nostru cultural (şi aici ar fi o întreagă listă), pe tinerii care au studiat în universităţi din diferite citadele ale democraţiei occidentale îi întâmpină din start cu focul şi para ideologiei, căci aceştia ar dori să impună “socialismul cultural al stângii unversitare americane”, denumită şi “comunism american”

Aşadar, “creatorii de biblioteci” pe care îi are în vedere H.R.Patapievici, sunt chiar “o pătură foarte subţire”, fiind de fapt…un grup minoritar: minoritari ai minţii, având în vedere că nici măcar toţi creatorii de biblioteci nu sunt cuprinşi în el!
Vorbind despre socialismul cultural american promovat sub forma corectitudinii politice, H.R.Patapievici focalizează toate tunurile ideologiei de cele mai multe ori ocolit ( datorită lipsei de argumentare reală), dar nu mai puţin evident, în direcţia lui S. A. Matei, respectiv către “Boierii minţii”, lucru care mi se pare teribil de amuzant. E într-adevăr de tot hazul, să observi un intelectual cu asmenea pretenţii (de cod genetic performant), canonindu-se să creeze o adevărată…”inversiune ideologică” procedând în acest fel, pentru că, structura teoretică a lucrării lui S.A.Matei nu are nimic în comun cu “political corectness”; în schimb, în evoluţia, modul de manifestare şi producţia intelectuală a minoritarilor minţii în al căror vârf de lance se erijează H.R.Patapievici, par a se cala de minune pe tiparul corectitudinii politice…

Google
 

Postări populare