Valer Simion Cosma
Consumul
(alimente + produse de igienă) din România se bazează într-o mare
măsură pe importuri. Majoritatea importurilor se fac cu tirurile și pe
mare. În situația de față munca șoferilor de tir este vitală pentru
restul societății. De munca lor depinde gradul de aprovizionare a
magazinelor, mari și mici. Dar, în același timp, ei sunt și foarte
expuși contaminării, pentru că de multe ori umblă dintr-un focar
într-altul. Cinste lor pentru riscurile pe care și le asumă în zilele
astea (alături de personalul medical, polițiști, jandarmi etc.). Ei
merită, în primul rând, aprecierile și mulțumirile noastre, nu cei care
înțelegem să ne izolăm, pentru a ne proteja și pentru a proteja pe
alții.
Pe de altă parte, o astfel de situație arată cât de
vulnerabilă și fragilă este o țară care nu-și susține producția
alimentară internă, în special producătorii mici și medii. Lanțurile
scurte de consum ar fi putut limita semnificativ traseele tirurilor și,
implicit, gradul de contaminare. Ar fi fost și un mod de securizare
psihologică a populației. Că una e să știi că zona în care stai are
ferme și centre de producție care pot susține cu hrană orașele și
satele, alta e să știi că depinzi într-o mare măsură de hrana adusă de
la sute de kilometri distanță, din alte țări.
Nu mai zic, ce ar fi însemnat o rețea feroviară solidă din perspectiva circulației mărfurilor într-un astfel de context.
Dar pentru astea e nevoie de viziune, de un stat puternic, că mâna invizibilă a pieței libere are alte urgențe și priorități.
Pentru asta e nevoie de o viziune care să pună în centru societatea, comunitățile, nu profiturile unei minorități.
Nu mai zic, ce ar fi însemnat o rețea feroviară solidă din perspectiva circulației mărfurilor într-un astfel de context.
Dar pentru astea e nevoie de viziune, de un stat puternic, că mâna invizibilă a pieței libere are alte urgențe și priorități.
Pentru asta e nevoie de o viziune care să pună în centru societatea, comunitățile, nu profiturile unei minorități.