Un mic exemplu pentru cauzele impotentei capitalismului romanesc

Marea Spovedanie 39
October 21, 2014
Povestea mea cu "Marele Combinator"


L-am cunoscut personal pe Viorel Hrebenciuc abia in septembrie 2012. Catalin Predoiu a venit cu ideea ca, daca cineva ma poate scoate din mlastina cu probleme in care ajunsesem, doar Hrebe ar fi putut s-o faca. Mi l-a descris ca un om de cuvint, foarte puternic, dar si foarte transant. Realitatea, chiar de la prima intilnire , a fost cu totul alta. Am fost de la inceput circumspect, nu i-am spus marelui sforar tot ce mi se intimplase. Nu am mintit nimic, dar am omis esentialul, adica peste 50% din poveste. Belelele mele au inceput odata cu referendumul pentru demiterea lui Basescu si la inceput se legau exclusiv de pozitia hotnews care sustinea cu tarie teza loviturii de stat. Primisem multe telefoane de amenintare, mai ales noaptea, ca sa vind cit mai repede Hotnews. In caz contrar, mi se sugera ca voi imparti wireless-ul cu Basescu in aceeasi celula. Amenintarile pareau puerile si nu am facut prea mare caz pina cind au aparut telefoanele zilnice de la Daianu, care imi explica ca nu poti fi presedintele unei burse si actionar si finantator la un ziar/site important de stiri. Stiam ca Daianu are idei putine si toate fixe, dar niciodata nu l-am vazut luptindu-se cu atita convingere sa convinga pe cineva de ceva. Era clar ca actiona la comanda, dar nu reuseam sa descifrez la comanda cui. Un fost ofiter al serviciilor imi spusese cu mult timp inainte ca orice politician si om de afaceri din sistem, de la noi, are un buton la care raspunde la comenzi fara sa puna intrebari. Orice politician de la Presedinte pina la cel mai neinsemnat parlamentar. Mi-a si dovedit asta, apasind pe butoanele care se aflau in posesia lui. Imi explica de fapt, ca nu merita sa abordezi un politician pentru o problema, cel mai bine e sa te duci direct la "butonul" sau. Cu butonul se putea discuta mult mai destins si mai direct, fara ipocrizie. In cazul de fata nu stiam cine era butonul lui Daianu si de ce era atit de disperat sa ma convinga sa vind Hotnews-ul.

Pentru a intelege mai bine contextul in care s-a desfasurat prima mea discutie cu Hrebenciuc, ar trebui sa va povestesc mai intii, cu ce ma ocupam efectiv la acea vreme. Eu eram presedintele bursei din Sibiu(sibex), iar fosta mea firma de brokeraj, WBS romania, era cel mai important jucator, fiind market-maker pe toate produsele listate la Sibex. A fi market maker inseamna a fi mereu in piata si cu cererea si cu oferta, la fiecare produs listat, adica, WBS era mereu cea mai buna oferta la cumparare si simultan si la vinzare. Nimeni nu putea sa intre intre cele doua cotatii, era obligat sau sa cumpere de la WBS, sau sa vinda lui WBS. Facusem o statistica pe termen foarte lung si ajunsesem la concluzia ca intr-o zi de bursa, daca consideram toti participantii la tranzactii si analizam cine a cistigat si cine a pierdut efectiv in acea zi, in 99% din cazuri, pierzatorii pierdeau mai mult decit reuseau sa cistige cistigatorii. Deci, oricine ar fi facut ce facea WBS , la sfirsitul zilei ar fi avut un cistig, uneori mic, alteori mare, dar aproape sigur un cistig. Problema aparea la sfirsitul zilei,cind evident cantitatile cumparate nu erau egale cu cantitatile vindute. Atunci WBS holding le echilibra perfect, inchizind surplusul la CME la Chicago. La sfirsitul fiecarui trimestru se ajugea la scadenta, in acelasi timp si la acelasi pret, si se putea colecta cistigul din acest arbitraj un pic atipic. Pe perioada unui trimestru, din cauza miscarilor pietei era evident ca ori la Sibiu ori la Chicago se pierdea exact suma care se cistiga in cealalta parte, pozitiile fiind perfect invers. Pentru a echilibra cashul necesar se faceau transferuri de bani dintr-o parte in cealalta. Daca analizez retroactiv transferurile de bani de-a lungul a 4 ani de arbitraj, imi dau seama ca cele mai multe au fost de la sibex la Chicago, si deci, ar fi fost mai bine sa nu inchid pozitiile, pentru ca, la Sibiu, romanii, pina la urma, se curatau singuri, iremediabil. Cum se juca cu leverage, romanii deschideau pozitii prea mari si deseori, desi ar fi cistigat pina la urma, erau obligati sa inchida din lipsa de cash.Toate aceste inchideri fortate erau in pierdere si mareau si volumul tranzactiilor. Dar, helas, nu as fi putut sa iau atita risc asupra mea. Pentru a distruge acest sistem, exista o singura solutie: sa fiu impiedicat sa transfer bani de la Sibiu in afara tarii. Cind mi-au blocat conturile pentru 10 zile, eram la citeva saptamini de o fuziune cu bursa din Londra . Daca ajungeam sa am toate conturile in acelasi loc, problema de margin call nu s-ar mai fi pus, si riscul de a pierde ar fi devenit zero. As fi devenit prea periculos. Au actionat la timp si cu multa stiinta. Nu trebuie niciodata sa-ti subestimezi dusmanul.

Dupa ce mi-au blocat conturile si am fost lichidat pe WBS Holding, pierzind tot, Catalin Predoiu s-a oderit sa ma ajute ducindu-ma la Hrebe. Marele combinator ar fi urmat sa calmeze cojuratia de la sibex, condusa de Dimofte si de cele trei Sif-uri, actionare la Sibiu, si sa-mi gaseasca si cashul necesar pentru a putea sa ma refac in timp, continuind acelasi arbitraj. Am crezut ceea ce mi-a promis si am promis la rindul meu sa ma retrag din functiile de conducere de la bursa din Sibiu, lasindu-le loc lui Predoiu si Daianu.Scopul ascuns al lui hrebe era sa-si plaseze fiul in lumea financiara. Astazi e in C.A. la Sif 2 la Bacau, la Cioacea dar ar fi fost mult mai prestigioasa functia de presedinte de bursa la doar 20 de ani. Am apreciat gresit, ei nu doreau sa ma refac, ci doreau sa ma adincesc si mai mult si la sfirsit, sa le dau tot, pe nimic, si sa incep sa muncesc pentru ei. Eram foarte folositor pentru ei, deschideam sute de usi la bancile elvetiene, cunosteam perfect sitemul bancar si bursele occidentale, dar nu facusem afaceri cu ei, refuzasem orice implicare. Mi s-au propus zeci de afaceri cu statul dar nu am participat la niciuna.Daca mi se lua independenta financiara erau siguri ca as fi acceptat orice propunere. S-au inselat! Singurul lucru pe care l-am facut, a fost sa le gestionez banii, fara sa ma preocupe provenienta lor. Pentru mine era suficient ca veneau si plecau prin banca, in rest nu imi puneam probleme. Evident ca intelegeam tot si chiar inregistram cu minutiozitate toate fluxurile de bani, nu doar cele care plecau si veneau de la, si spre WBS, ci toate fluxurile de bani.

Il stiam pe Predoiu un servitor credincios al presedintelui Basescu si nu prea intelegeam de unde familiaritatea aceasta cu guzganul rozaliu. Cind Predoiu a vrut sa-si treaca codurile in Parlament, a realizat ca nu poate sa o faca fara ajutorul opozitiei, majoritatea PDL era mult prea firava. Atunci a apelat la Hrebe si a negociat cu el trecerea codurilor. Acum un an, cind s-a descoperit ca in codurile lui Predoiu se afla multe puncte care ajuta marii corupti, am subliniat ca toate acele modificari, au venit de la negocierea Predoiu-Hrebe. In dorinta sa de a intra in istorie , ca autor al codurilor, visindu-se micul Napoleon al justitiei romane, Predoiu nu a facut caz de modificarile propuse de Hrebe. De fapt , am fost surprins de superficialitatea sa in momentul cind mi-a dat codul cu dedicatie si mi-a marturisit ca nu l-a citit si ca important e sa-l coordonezi nu sa-l citesti. Acest dispret al nostru pentru proprietatea intelectuala si pentru tot ceea ce apare in piata publica sub semnatura noastra, a dus cum bine se vede astazi, la multe probleme, uneori chiar la multi ani de galera.

Deja de la prima intilnire, tinuta la crisma din cartierul francez, locul preferat al marelui combinator, am inteles cam ce fel de personaj e domnul Hrebenciuc. Din start a inceput sa ma maguleasca cu complimente, sa-mi spuna cum eu sunt prea sus, prea bun, prea istet in profesia mea, si cum ceilalti nu trebuie ignorati pentru simplu fapt ca nu inteleg. A subliniat ca trebuie sa am rabdare pentru ca, "un geniu" ca mine este greu de inteles.Bref, concluzia era, creaza ce idei vrei dar lasa-ma pe mine sa le comercializez. hrebenciuc nu stia insa cit teatru pot sa joc si ma bagase deja in aceeasi oala cu predoiu cu care putea sa sterga pe jos fara ca acesta sa-si dea seama si la sfirsit mai storcea si cirpa murdara pe pantofii domnului ex ministru. Hrebe imi mingiia orgoliul intr-un mod atit de libidinos, incit imi aducea aminte de celebrul apelativ al lui SOV "stimate domn" , apelativ pe care Vintu il acompania cu un "scuipat" verbal.Desi eram intr-o situatie disperata, care nu imi permitea sa etalez ironiile care-mi veneau in minte, pina la urma, tot nu m-am putut abtine, si cind mi-a facut apologia fostei sale secretare, Dorina Mihailescu, la cea vreme comisar CNVM, i-am aruncat subtil ca inteleg ca va trebui sa jucam partida celor patru dame, Alehin -Capablanca. Marele sforar , care se erija si intr-un foarte talentat sahist, nu auzise de aceasta partida ceea ce m-a facut sa-i spun istoria si sa subliniez ca la CNVM conduceau 4 femei, toate foste destoinice secretare, adica cele patru dame.

Hrebenciuc avea in 2012 o influenta imensa in sistem. Mi-a dovedit-o inca de la prima intilnire. L-a sunat pe Ciocea de la sif2 care, desi cu o problema destul de grava de sanatate in familie , a plecat in aceeasi noapte de la Bacau si s-a intilnit a doua zi in zori cu Predoiu la Bucuresti, asa cum a primit instructiuni la telefon de la marele Boss. Apoi l-a sunat de fata cu mine pe Fercala de la sif 3. Fercala i-a raspuns la telefon cu "sa traiti, m-am ridicat deja in picioare", raspunsul lui Fercala a fost din rarunchi, de l-au auzit cred, si cei de la masa vecina. Lui Fercala i-a trasat sarcina sa ma sprijine , incepind insa prin a-l lauda si a-i propune sa fie presedinte la CNVM in locul lui Carmen Negoita, care era si pedelista si fosta nevasta a lui Liviu Negoita. Am aflat insa, mai tirziu, ca acel telefon a fost facut teatral, special pentru impresionarea mea. Dupa ce am plecat, l-a sunat inapoi pe Fercala spunindu-i sa ma termine, daca poate. La fel, intilnirea dintre Ciocea si Predoiu a fost de fapt un plan de eliminarea a mea si nu de sustinere, erau de acord cu Predoiu si Daianu, amindoi habar nu aveau de bursa, dar nu ma mai voiau prin C.A. la Sibex, si nici in nicio functie executiva. Problema mare era insa ca, peste 35% din actiuni se aflau in mina strainilor si a mea, iar acestia nu au cedat influentelor romanesti. Este hilar ca astazi, la doi ani distanta, bursa din Sibiu isi propune sa ajunga in alti doi ani, la nivelul la care a lasat-o Sima, dar nimeni nu se intreaba de ce a fost nevoie sa fiu mazilit, si mai ales cine a avut de cistigat?

Dupa primele doua intilniri, lucrurile au evoluat exact pe dos fata de cum mi-a promis Hrebenciuc. Intre timp se apropia Aga de la sibex din 22 septembrie unde normal ar fi trebuit sa fiu mazilit.Cu doua zile inainte m-am intilnit la mine in birou cu Hrebenciuc si Predoiu. Predoiu de fapt il invitase la el in birou, de aceea si nonsalanta cu care hrebe a vorbit atit de liber. Cind Predoiu nu a mai fost ministru, i-am oferit parterul de la WBS pe post de birou, din prietenie si fara nicio obligatie. Predoiu a stat acolo pina cind au venit televiziunile, cind a izbucnit scandalul in octombrie, atunci fugind ca un las sa nu fie surprins de vreo camera de luat vederi. Desi astazi neaga ca m-a intilnit mai mult de doua ori in viata, la o cafea, ca si Hrebenciuc de altfel, si astazi sosesc scrisori pe numele domnului avocat Predoiu la adresa din Ionel Perlea unde era sediul WBS.Este impresionant cum pot politicienii sa minta, cind stiu bine ca toate dovezile sunt impotriva a ceea ce spun.

Intilnirea de la mine din birou, ultima dintre mine si Hrebenciuc, a pus bazele aminarii Aga de la sibex.Deja ii dadusem satisfactie lui Hrebenciuc, vindusem actiunile de la Hotnews lui Razvan Corneteanu si asta il facuse fericit, paream sa colaborez. Eu insa stiam deja de 2 saptamini ca nu am nicio sansa cu ei, arhiva era deja la adapost, in alta tara. Daca regret ceva, sigur regret vinzarea Hotnews, era singura mea tribuna. Dar poate e mai bine, altfel nu as fi ajuns , de nevoie aici, pe FB. Trebuie sa ne adaptam si sa gasim mereu tribune noi.


20 septembrie 2012, AGA la Sibex va fi peste doua zile, vor sa ma schimbe. Hrebe imi spune sa nu-mi fac griji. O va amina sine die, important e ca eu sa cooperez. In limbajul lor, a coopera inseamna a da tot ce ai si apoi a munci pentru ei, vorba vine a munci, odata ce accepti, vei fi pus sa faci atitea chestii ilegale si riscante incit nu vei mai putea iesi niciodata. Hrebe, de fata cu Predoiu pune mina pe telefon si suna la fosta sa secretara, Dorina Mihailescu, comisar CNVM la acea vreme. Doamna Mihailescu raspunde cu "Sa traiti". Hrebe ii spune ca are interese la sibex si ca AGA trebuie aminata cu orice pret, o intreaba unde e, dorina mihailescu se afla la Frankfurt cu o delegatie condusa de M. Isarescu. Hrebe ii aduce aminte ca e bine sa nu-l scape din ochi pe Isarescu, si mai ales sa-i faca un raport la intoarcere. Cu zimbetul pe buze, Guzganul Rozaliu paraseste biroul meu. Predoiu imi subliniaza ca Hrebe ii urmareste pe toti, e un fel de serviciu secret paralel. Uita sa-mi spuna si in folosul cui lucreaza acest serviciu. Oricum am inregistrat tot.Au vorbit fara perdaf chiar de la mine din birou. La intrare era scris mare: In acest birou toate convorbirile sunt inregistrate in folosul clientilor. Aveam dreptul sa inregistrez tot, dar ca la noi, nimeni nu ma credea! In noaptea de vineri spre simbata, la ora 3 dimineata, vine fax de la CNVM, eu si CA sibex il asteptam in sediul bursei de la sibiu: "Va informam ca AGA a fost aminata sine die" E totusi o firma privata dar ei pot orice. Hrebe mi-a demonstrat ca are putere,Stiam. Stiam insa si ceea ce ii pregateam.Nu-i refuzasem nimic , dar nici nu i-am promis nimic.Eram doar evaziv. Invatasem doar de la el si de la Predoiu: Cine spune da inseamna poate, cine spune poate inseamna nu si cine spune nu……nu mai e in business. Nu-ul meu va veni din Islanda, acum luam pe "poate" in brate si incercam sa supravietuiesc."

Sursa: https://www.facebook.com/notes/555552234575638/

Da click aici ca sa vezi totul!

Circula pe internet: „Pontismul”, ultimul stadiu al „băsismului”

„Pontismul”, ultimul stadiu al „băsismului”

Într-o lume complexă precum cea de astăzi, cu o țară bântuită de stafiile imperiilor moarte, pizmuită de vecini frustrați și situată în ochiul ciclonului geo-strategic care mătură ordinea lumii la finele primului război mondial de o sută de ani, românii nu își pot alege președintele doar pe baza percepțiilor superficiale asupra însușirilor personale ale diverșilor prezidențiabili. Opțiunea lor trebuie să țină seama de statutul de semi-colonie a României, de poziția ei geografică în contextul confruntării actorilor globali și de identitatea grupurilor de interese sau a clanurilor oligarhice (unele operând precum cartelurile mafiote) care stau în spatele fiecărui candidat.

Atâta timp cât impostura democratică mai lasă omului de rând un oarecare rol în desemnarea „guvernatorului” României, votanții, în rolul lor de cvasi alegători, ar trebui să se concentreze mai puțin asupra personalităților individuale susceptibile de a deveni pseudo-cârmacii corăbiei românești, cât mai ales asupra celor care teleghidează din afară această corabie. Dacă nu putem alege „cârmaciul”, oricum exclusiv nominal, este mai bine ca prin intermediul votului intern să influențăm cât de cât alegerea celui care, de la distanță, cu adevărat cârmește corabia. Spre a-l identifica pe acesta este necesar să descoperim și să analizăm grupurile interne care domină atitudinile fiecărui prezidențiabil funcționând precum firele prin care păpușarul mânuiește păpușa. Neștiind cine este păpușarul, ajungem la el urmând firele de care este legată păpușa. Apoi putem opta și încerca…

Prin ipoteză putem accepta că dl Traian Băsescu a fost cuprins de un furor freudian care i-a afectat într-atât discernământul încât l-a determinat să o susțină pe dna Elena Udrea pentru ocuparea funcției de șef al statului. Aceasta nu îi putea anihila, însă, inteligența animalului politic de pradă, pe care nimeni nu i-o neagă. În consecință, este de neînțeles de ce dl Băsescu, făcând din dna Udrea un fel de reîncarnare politică a sa, un alter ego și un executor testamentar, îi transferă efectele întregii încărcături negative a electoratului adunată împotriva sa!? Ceea ce este indiscutabil în favoarea contra-candidatului cu cea mai solidă imagine de opozant al Președintelui-jucător. Adică a dlui Victor Ponta.



După alegerile pe criteriu charismatic din anii 1990, România a cunoscut de-a lungul primului deceniu al anilor 2000 experiența votului negativ. Cetățenii nu au mai votat pentru cel care le plăcea cel mai mult ci împotriva celui care nu le plăcea deloc. La fel se va întâmpla și în 2014. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, mulți vor să își ia revanșa după ce votul lor din 2012, referitor la demiterea președintelui, a fost anulat prin efectul unor abuzuri interne și externe ofensatoare pentru demnitatea și inteligența lor, iar pe de altă parte, cu cât lista candidaților nu include personalități convingătoare sub aspectul competenței și caracterului. (Exclud de la această ultimă remarcă pe domnul Teodor Meleșcanu, a cărei candidatură este, din punctul meu de vedere, una atipică, ea vizând un mandat de avarie - și prin aceasta de scurtă tranziție - pentru o Românie în stare de avarie.) Se poate, deci, anticipa că votul exprimând defularea frustrărilor și a antipatiei față de actualul președinte se va duce către candidatul perceput a se afla în cea mai radicală opoziție cu acesta, fără ca să se mai întrebe cineva dacă acesta este sau nu cel mai adecvat spre a răspunde sfidărilor actualului moment.

Până acum, prezidențiabilul Victor Ponta, cu concursul presei care îl sprijină, s-a remarcat prin avansarea unui program într-un singur punct: „Jos Băsescu!”. Cum Traian Băsescu nu candidează, lupta cu un non-candidat ar părea cel puțin bizară și de aceea nu ar fi prea convingătoare. Dispariția lui Traian Băsescu din arenă îl lasă pe Victor Ponta fără adversar și deci, fără țintă și fără program. Dacă, însă, Elena Udrea (un nume parcă predestinat, care deșteaptă în mentalul colectiv amintiri legate de alte două personaje feminine cărora li se atribuie un rol malefic în istoria României – Elena Lupescu și Elena Ceaușescu) este corespondentul feminin al lui Traian Băsescu (așa cum amândoi se străduiesc să ne convingă), atunci retorica antibăsistă a discursului pontist capătă suport. A fi anti-Udrea înseamnă a fi anti-Băsescu iar fiind anti-Băsescu ești destinatarul legitim al votului-sancțiune aplicat Băsescului.

Să-i scape, oare, dlui Băsescu acest raționament? Exclus! Atunci singura explicație este că actualul Președinte în realitate îl vrea pe V. V. Ponta drept succesor. De aceea îi dă un sprijin pe cât de real pe atât de subtil și pe cât de subtil pe atât de eficient.

Întrebarea este de ce? Pentru că a ajuns la un acord cu dl Ponta privind imunitatea și impunitatea sa, a familiei sale (în sens larg), a susținătorilor și simpatizanților săi după încheierea mandatului? Pentru că știe că dl Ponta s-a angajat în fața „Marelui Licurici” global, de la care și domnia sa a luat lumina, să îi continue politica perpetuându-i astfel regimul? Sau pentru amândouă?

În căutarea răspunsului trebuie să observăm că în spatele dlui Ponta nu este atât PSD ci ceea ce a intrat în folclor sub denumirea generică de „Grupul de la Cluj” – un grup transpartinic și transpartizan, transfrontalier și transnațional, cu aderențe masive la politica „licuriciului” berlinez. Prin controlul exercitat de acesta – ale cărui binecunoscute interese de afaceri sunt legate de Germania – asupra PSD, se explică de ce social-democrația română guvernează în stilul neo-liberalismului merkelian, favorizând austeritatea bugetară în locul stimulului economic, reducând obligațiile fiscale ale capitalului și mărindu-le pe cele ale salariaților, exaltând ideea unui stat care nu își asumă îndatorirea de a crea locuri de muncă ci numai de a combate corupția concurenților politici, comerciali, economici etc (sic!). Un astfel de stat, minimal în domeniile economic și social, este inevitabil maximal în domeniile poliției și justiției. Or, în acest loc „regimul Băsescu”, aflat pe punctul de a-și da duhul, se întâlnește cu „regimul Ponta”, aflat pe punctul de a se naște. (Le separă doar identitatea concurenților de eliminat.)

Regimul Băsescu a fost unul aproape ideal pentru promovarea intereselor străine în România. Relativizarea observației prin utilizarea cuvântului „aproape” se justifică prin faptul că acest regim a creat instabilitate și impredictibilitate politică dincolo de limitele suportabilității capitalului străin și totodată a distrus elita națională într-atât încât România a ajuns nu doar ușor de supus dar și imposibil de utilizat ca element de rezistență în confruntarea geo-strategică cu caracter global, reizbucnită tocmai din vecinătatea sa imediată și apropiată.

Aspectul din urmă îngrijorează azi SUA, care au nevoie de o Românie în același timp unită și incoruptibilă (politizarea, respectiv coruperea luptei împotriva corupției, o lipsesc de ambele) ca avanpost cu valoare strategică pe frontul rusesc. El, însă, coincide cu interesele geo-politice germane (congruente cu cele rusești) care după 1990 au urmărit constant fărâmițarea statelor central-europene, astfel încât ele să alcătuiască o zonă tampon moale, lesne de calibrat și comod de partajat între Berlin și Moscova. Or, segregaționismul ardelean promovat, sub alibiul „anti miticismului regățean”, de elitele provinciale cu ifose cezaro-crăiești și pofte de îmbogățire rapidă care au confiscat deopotrivă social-democrația română și candidatura lui Victor Ponta, este exact ceea ce se potrivește mai bine cu agenda berlineză a doamnei Merkel. În acest loc beneficiarii trans-atlantici ai expiratului „regim Băsescu” se despart de sponsorii euro-asiatici ai eventualului „regim Ponta”. Pentru cei dintâi, dezbinarea și destructurarea României ca efect secundar al autoritar-justițiarismului băsescian sunt o vulnerabilitate; pentru cei din urmă, sunt un atu de perpetuat prin național-populismul pontist.



Puterile străine care (în mod legitim pentru ele) își promovează interesele în România au nevoie ca aici să se realizeze echilibrul adecvat între obediență și rezistență. (Nu poți dirija ceea ce nu ți se supune și nu te poți sprijini pe ceea ce nu ți se opune.) „Regimul Băsescu” a asigurat reglarea permanentă a acestui echilibru și a stabilității lui într-un context dimanic, prin agregarea și punerea sub control politic a cuplului de forțe alcătuit din serviciile secrete și justiție. Protagoniștii externi așteaptă același lucru de la „regimul Ponta” și de aceea îl sprijină pe prezidențiabilul Victor-Viorel, fie prin încă locatarul Cotroceniului fie prin corifeii ardeleni. Ceea ce nu este clar este cum vor conviețui în aceeași barcă lupul american, capra germană și varza băsesciano-pontistă?

Este posibil ca dl Ponta să fi promis fiecăruia că va folosi în favoarea sa instrumentele preluate de la regimul Băsescu. Dacă este așa aceasta anunță o revoltă a „creditorilor înșelați” care nu va mai lăsa piatră pe piatră în România. Desigur, părțile interesate nu se vor confrunta direct ci prin intermediul românilor. Sub patronajul „Președintelui care unește” românii se vor bate între ei până la unu.

Este posibil ca dl Ponta să fi garantat numai perpetuarea regimului autoritar-justițiarist (sub haină național-populistă) fără să se fi angajat să îl folosească în favoarea cuiva. Unii (americanii) speră că, fiind construit după proiectul și cu sprijinul lor, acest regim îi va servi indiferent de persoana celui care se află formal în vârful său. Alții (nemții) calculează că și forma poate genera conținut, astfel încât cel ajuns la cârmă, fie și numai de formă, va pune efectiv stăpânire pe corabie și, sub impulsul grupurilor de interese interne de care este legat, fără a-i schimba sistemul de deplasare, îi va schimba destinația. Ca și în ipoteza precedentă, aceasta anunță continuarea și exacerbarea tensiunilor în interiorul regimului, ceea ce se va termina prin epuizarea totală a țării.

Este, în fine, posibil ca o eventuală înțelegere să nu se fi realizat cu Victor Ponta ci între cei care au interese vitale în România; ca domnul Ponta să nu fie subiectul unei tranzacții ci obiectul acesteia. În acest foarte probabil caz, România nu va fi prezentă la masă ca oaspete ci ca fel din meniu. Un fel ce poate fi „tranșat” și geografic (Ardealul, Moldova, Valahia) și tematic (interese economice, interese militare, interese politice) în cadrul unui compromis nu o dată contemplat de hegemonii lumii. Unul ia piața, altul ia bazele militare, justiția și serviciile, altul managementul geo-politic și infrastructura strategică. Mai multe Românii mici – separate sau împreună într-o mare Românie slabă – vor deveni o „zonă-tampon” sau o „țară a nimănui”, loc de separare sau de confruntare între tabăra euro-atlantică și cea euro-asiatică. „Regimul Ponta” va garanta executarea partajului folosind împotriva unei eventuale rezistențe băștinașe instrumentele „disciplinante” ale „regimului Băsescu”. După care nu va mai fi nimic; nici de împărțit nici de dat nici de luat.

În toate aceste situații „pontismul” va reprezenta, în mod legic, ultimul stadiu al „băsismului”. Ultimul în sensul că îl va continua și consolida, precum și ultimul în sensul că după aceea nu vor mai fi decât lacrimi și scrâșnire din dinți.




Da click aici ca sa vezi totul!

Cu Cristian Sima, acest enfant terrible al matematicii si economiei de tranzitie

Motto:   Domnu' Sima, din partea mea succes la "riscuri" , daca aveti malai. Dar energia-forget about it. Ati vazut ce se intampla cind risti UNDE nu trebuie ! Nimeni nu vrea sa va discrediteze .Veniti in RO, aduceti si "arhiva" , sau se poate si prin teleconferinta.  (Mos Craciun)

POSTARE IN REVIZIE

Mitul eternului şmen "civilizator": Marile proiecte naţionale

"Afaceri" civilizatoare şi alegeri prezidenţiale

Chiar dacă „afacerea” Microsoft pare foarte originală în România, câteva pagini de istorie ne arată că lucrurile nu stau aşa. Există precedente, toate celebre:


Afacerea Strousberg (1868-1872)

“În 1868, domnul Carol I a pornit un amplu proiect de infrastructură feroviară atât de necesar procesului de modernizare a României. Construcţia unei reţele feroviare, care să unească nordul de sudul ţării şi să înlesnească accesul rapid în Occident, era imperios necesară. Una din magistralele acestei reţele feroviare urma să fie Roman-Bucureşti-Vârciorova, cea mai amplă şi care impunea costuri foarte ridicate. […]
Afacerea Strousberg a fost un puternic scandal politico-financiar privind concesionarea construcţiei liniei ferate Roman-Bucureşti-Vârciorova consorţiului prusian condus de Heinrich Strousberg, un antreprenor german. Neregulile descoperite ulterior în contract şi condiţiile în care s-a realizat concesionarea au provocat un puternic tumult în societatea vremii, aducând importante prejudicii statului român. Ceea ce nu s-a ştiut la vremea respectivă a fost că proiectul de acordare a concesiunii nu a fost realizat de funcţionarii Ministerului Lucrărilor Publice. Acesta a fost redactat la Berlin sub „cea mai neadormită priveghere”. Autorii nu s-au zgârcit atunci când a fost vorba de propriile privilegii (Enciclopedia României / Internet).”

Afacerea Hallier (1895-1900)

„După reunirea Dobrogei cu patria-mamă, în urma războiului de Independenţă (1877-1878), autorităţile române au fost preocupate de integrarea ei definitivă între graniţele româneşti, din punct de vedere politic, cultural şi economic. La acea dată, Constanţa dispunea de un mic port cu un acvatoriu de aproximativ 4 (patru) ha, în care adâncimea apei atingea 5,25 m, cu un singur cheu, din piatră şi lemn, cu o lungime de 334 m. [...]
Serviciul construcţiei portului a întocmit două proiecte pentru lucrările hidraulice : unul general, cuprinzând toate lucrările necesare, şi altul restrâns, conţinând doar o parte a acestuia. Primul proiect era evaluat la 25 400 060 lei, cu termen de executare până la 10 iulie 1902, iar cel de-al doilea avea o valoare de 12 318 022 lei, cu termen până la 10 iulie 1899. Proiectele ţineau cont de principala funcţie a portului, şi anume aceea de port de export. Ele prevedeau construirea de depozite, silozuri şi bazine pentru principalele mărfuri exportate de România, utilarea cu cele mai perfecţionate instalaţii, pentru ca manipularea mărfurilor să poată fi făcută repede şi ieftin. S-a organizat o licitaţie la care au participat case speciale renumite în Europa. Licitaţia a fost deschisă la 18 iunie 1895 pe baza proiectului restrâns, cu dreptul concurenţilor de a prezenta oferte şi pentru lucrările sporite, prevăzute în proiectul general. Dintre cele opt case participante, antrepriza Hallier şi Dietz Monnier au oferit o reducere de 21 % sub deviz, sumă în care era inclusă şi construirea liniei ferate Constanţa-Canara (Ovidiu), şi a propus o reducere cu 23,80 % din deviz pentru executarea lucrărilor proiectului general. Fiind cea mai bună ofertă şi deoarece antrepriza venise cu recomandările şi sprijinul financiar al mai multor bănci franceze şi germane, licitaţia a fost câştigată de Adrian Hallier. Hallier era un nume respectat în industria construcţiilor din acea perioadă, fiind realizatorul mai multor fortificaţii ale unor oraşe franceze şi participant activ la modernizarea portului Le Havre. (Magdalena Iacob, Universitatea "Ovidius" Constanţa).” A urmat „afacerea” Hallier, care „va persista în memoria opiniei publice şi va determina guvernul român să decidă continuarea lucrărilor din portul Constanţa cu resurse şi specialişti proprii”. Procesul de arbitraj a fost câştigat de Hallier : 6 226 632, 94 lei grei din epocă. Unul dintre avocaţii constructorului Hallier a fost celebrul Raymond Poincaré, cu a sa celebră zicere „suntem aici la porţile Orientului, unde totul trebuie luat mai puţin în serios”.

Afacerea Škoda (1930-1933)

“Afacerea Škoda a fost un puternic scandal politico-financiar care a zguduit viaţa politică din România interbelică. La baza lui a stat un contract pentru înzestrarea armatei române cu armament, în valoare de aproximativ 7 miliarde lei, semnat în 1930 de guvernul Maniu cu Uzinele de armament Škoda din Cehoslovacia. Stipulat în netă defavoare faţă de Statul Român, contractul a provocat o puternică criză politică, scoţând la iveală corupţia generalizată din aparatul administrativ al Statului, starea extrem de precară a Armatei Române, violarea secretelor de stat, implicarea politicienilor până la nivelele cele mai înalte şi culminând cu implicarea regelui Carol al II-lea şi a camarilei regale. Cazul a scandalizat opinia publică şi a fost cap de afiş pentru mai mulţi ani de la izbucnirea lui. A fost pe larg instrumentalizat de partidele şi oamenii politici, având în final un efect devastator asupra încrederii populaţiei în instituţiile statului democratic, în contextul în care Europa se afla în plin proces de înarmare şi în pragul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial (Enciclopedia României / Internet)”.

Ce uneşte, prin ce se aseamănă “afacerile” Strousberg, Hallier, Škoda şi le constituie într-o “ramă” potrivită, clarificatoare pentru scandalul colosal în desfăşurare, “afacerea” Microsoft? Toate aceste afaceri din ultimii 150 de ani moderni ai României, inclusiv afacerea în curs Microsoft, sunt legate de momente decisive din istoria dezvoltării economice a ţării noastre : calea ferată, portul Constanţa, înzestrarea modernă a armatei române şi, recent, introducerea noilor tehnologii în şcoli şi în administraţie sau, în cazul afacerii EADS, încă nedetonată, dar amorsată şi aşteptată de toată lumea, securizarea frontierelor noastre “europene”. Încă o dată, intrarea în rândul lumii civilizate, avansate se lasă cu o imensă afacere de corupţie, afacere capabilă să destructureze din temelii casta politică, cu toate partidele sale.
Nu e încă deloc clar dacă avem o megaafacere de corupţie sau avem chiar două megaafaceri. Ce legături există între dosarul EADS şi Microsoft, altele decât prim-miniştri şi miniştri corupţi, care sunt cam aceiaşi? E evident că „afacerea” Microsoft e legată mai ales de America, chiar dacă sucursala care a operat în România e situată în Irlanda, iar „afacerea” EADS se duce spre Germania, Franţa şi Marea Britanie (Daimler-Chrysler, Lagardère, BAE Systems).

La acest moment, al declanşării campaniei pentru alegerea unui nou preşedinte, cea mai mare nedumerire a populaţiei pare a fi aceea că nu s-au operat deja faimoasele „arestări preventive”. Parlamentarii, speriaţi de moarte (politică), şi-au acordat în mare viteză o vacanţă prelungită pentru a împiedica accesul DNA la 9 miniştri şi parlamentari, foşti şi actuali. Dar ceilalţi, „şefi de cabinet”, oameni de afaceri din IT, directori nu au nici o imunitate, şi totuşi nimeni nu-i anchetează sau arestează. De asemenea, pentru populaţia care votează nu e deloc clar de ce preşedintele PSD, care e şi candidat, nu a cerut deja demisia din partid a Ecaterinei Andronescu, a lui Şerban Mihăilescu şi a lui Dan Nica, aşa cum s-a procedat, cu suspectă celeritate, într-un caz mult mai neclar, cel al lui Adrian Severin. Ecaterina Andronescu, prestatoare de sute, de mii de ore pe televiziuni, o Şeherezadă modernă, dar ternă şi plicticoasă, s-a exprimat chiar cu mult tupeu : „Îmi dau foc în piaţa publică dacă cineva îmi pune în cârcă asemenea lucruri.” Andronescu este cercetată pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani în perioada în care a fost ministru.

George Maior s-a grăbit să-şi anunţe disponibilitatea de a-şi prezenta „democratic” demisia noului preşedinte care va fi ales în noiembrie. Agenţii „acoperiţi” din media, colegii lui Turcescu, s-au grăbit şi ei să aplaude marele gest al marelui om şi să-l propună imediat pentru postul de prim-ministru. Pentru care merite sau competenţe? Pentru opt ani de servitorie docilă la Băsescu, la grupul de la Cluj şi la străinătate? Sau mai degrabă George Maior, care-şi cunoaşte bine implicarea în megadosarele în curs, mai ales EADS, mai ales afacerea cu fregatele, vrea să spele putina în timp util? Afacerile Microsoft şi EADS au început încă de pe vremea fostului şef al lui George Maior, Adrian Năstase, dar au continuat în toţi aceşti ultimi 8 ani de când a fost numit şef la SRI. Şi unde a fost şi falsul campion al luptei împotriva corupţiei, Traian Băsescu, sub al cărui ochi de Polifem s-au desfăşurat toate aceste grozăvii?

Şi dacă tot vorbim de demisii, de ce nu se retrage Victor Ponta din funcţia de prim-ministru pe timpul campaniei electorale? Nu ar fi o obligaţie elementar democratică să se pună pe picior de egalitate cu ceilalţi concurenţi, aşa cum a procedat deja Teodor Meleşcanu?
Ce poate fi mai straniu decât să fii obligat să alegi între candidaţi care pot ajunge la puşcărie în lunile următoare?

PETRU ROMOŞAN

peromaneste: Se fac povestile astea mari altfel pe undeva sau dimensiunea mica a economiei romanesti relativ la amploarea si lipsa de frecventa a acestor proiecte le face mai ceva decat sunt?

Da click aici ca sa vezi totul!