Dela Grupul Prospectiv: Dialoguri prospective (VI)

Grupul Prospectiv: Dialoguri prospective (VI):


X. fCh: Avem ceva de gândit şi re/aşezat conceptual odată cu răspunsurile dvs, domnule Severin. Nu putem retrăi mai deştept doar din perspectiva învăţămintelor trecutului, iar viitorul numai cert nu este.

Pe fondul răspunsului "cât de cât complet" ce caracterizează relaţia româno-americană, observ dela distanţa o vânzoleală discursivă în România apropos de alte opţiuni strategice româneşti, exprimate mai ales la nivelul străzii: dela 'Mergi dom'le cu China, c'avem relaţie istorică si premierul lor vorbea româneşte!' pană la 'Vecinii nu ni-i alegem, trebuie sa ne înţelegem cu Putin!'; dela "Franţa a fost prietenul istoric al românilor' pană la 'Europa vorbeşte germana asa că să terminăm cu iluziile!'.

Cum de un număr de ani auzim în tăcere de la Externe (MAE) de încă vreun parteneriat strategic sau altul, mai toate fără continuitate şi fără rod, cum aţi vedea poziţia României vis a vis Germania, Rusia, Franţa sau China? Le-am numit pe acestea pentru a moşi gandul, fără vreun criteriu de ordonare/valoare intrinsec.

Adrian Severin: Două precizări de început sunt necesare. Pe de o parte, din ceea ce am spus anterior nu ar trebui să se înțeleagă că parteneriatul strategic cu SUA ar fi desuet. Câtuși de puțin. El rămâne esențial pentru România cu atât mai mult cu cât UE se naționalizează iar noua geo-politică rusă pune la încercare modelul ordinii mondiale bazat pe interdependență și cooperare, sugerând revenirea la modelul delimitării, îndiguirii și contraponderii. 

Este drept că între români și americani există o diferență culturală esențială: românii au păcălit istoria dezvoltând o cultură a supraviețuirii în timp ce americanii au făcut istoria dezvoltând o cultură a dominației. De aici vine o anumită neîncredere reciprocă peste care va fi greu de trecut. Din punct de vedere strategic obiectivele lor sunt, însă, convergente, ambele fiind interesate într-o lume a securității dinamice și a stabilității bazate pe echilibrul de putere. România s-a descurcat totdeauna bine într-un context multipolar dinamic în care a putut să facă un joc de balans între marile puteri globale și regionale, găsindu-și mereu susținere de la cele în căutare de echilibru. La rândul lor SUA au fost totdeauna interesate de păstrarea echilibrului puterilor europene iar în prezent, după eșecul unipolarismului, au toate motivele să renunțe la politica intervenției directe în zonele de conflict spre a adopta o strategie a multipolarismului simetric. Întrucât costurile securității obținute prin îndeplinirea funcției de "polițist global" grevează prea mult asupra cheltuielilor pentru dezvoltare, Washingtonul va prefera probabil să stimuleze apariția unor centre regionale și sub-regionale de iradiere care să federalizeze / integreze puteri mai mari sau mai mici în formațiuni geo-politice relativ stabile apte a se echilibra una pe alta.

O a doua precizare se referă la nevoia unei doctrine românești de politică externă pornind de la care România să își stabilească relația strategică cu un unul sau altul dintre actorii regionali sau globali. Numai așa vom putea evita inițierea haotică de parteneriate așa zis strategice pe criterii conjuncturale sau emoționale, în lipsa oricărei congruențe a intereselor strategice. Tocmai absența unei asemenea doctrine explică de ce cele mai mult parteneriate strategice proclamate de România în anii din urmă nu au nici longevitate nici rod.

Cu autobuzul prin Bucuresti

	cu autobuzul prin bucuresti A set by băseşteanu » You can also view all 86 items as a slideshow