Marea majoritate a românilor
nu au fost informaţi de către liderii partidelor politice care fac cu schimbul
la guvernarea României, în ultimii 24 de ani, nici de către parlamentari,
despre acţiunile diabolice ale asasinilor economici şi asasinilor politici
străini, susţinute de cozi de topor autohtone, vizând jefuirea uriaşelor
bogăţii naturale ale Poporului Român şi exproprierea românilor de către
titularii licenţelor de exploatare a substanţelor minerale utile.
În 27 octombrie 2009,
Senatul României a votat (fără niciun vot împotrivă) propunerea legislativă a
senatorilor Toni Greblă (P.S.D.) şi Ion Ruşeţ (P.D.L.) privind modificarea şi
completarea Legii minelor, Legea nr.85/2003, care stabileşte că terenurile
necesare valorificării resurselor miniere sunt dobândite de titularii
licenţelor de explorare, exploatare – dezvoltare prin exproprierea tuturor
persoanelor fizice şi juridice de pe acele suprafeţe. De peste patru ani se
aşteaptă perioada oportună pentru adoptarea acestei propuneri legislative în
Camera Deputaţilor. Din momentul adoptării legii, marea majoritate a românilor îşi pierd dreptul de proprietate în
favoarea titularilor de licenţe de explorare şi exploatare a bogăţiilor
naturale. Cei mai mulţi dintre titularii de licenţe sunt străini.
În paralel cu acest demers
legislativ al P.S.D. şi P.D.L., Guvernul Ponta II a iniţiat un proiect de lege
pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr.85/2003, în data de 26 iunie
2013. Proiectul de lege nu ţine seama de prevederile Constituţiei României şi
nu vizează exploatarea şi valorificarea bogăţiilor naturale în Interes
Naţional. Guvernul refuză să propună Parlamentului să legifereze că în
contractele de concesionare şi în licenţele de exploatare a bogăţiilor naturale
trebuie precizat că 80% din producţia fizică obţinută aparţine Poporului şi
Statului Român.
În Norvegia sunt obligate
firmele care exploatează ţiţei şi gaze naturale să dea 93% din producţie
proprietarului, poporul norvegian, care astfel a ajuns bogat şi cu un nivel de
trai ridicat.
Senatul României, în şedinţa
din 2 decembrie 2013, a respins proiectul de lege al Guvernului Ponta II, în
calitate de primă Cameră sesizată.
În ziua de 9 decembrie a.c.,
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis să trimită proiectul de lege de
modificare şi completare a Legii minelor nr.85/2003 la Comisia pentru industrii
şi servicii. Termenul de depunere a amendamentelor de către deputaţi a fost 9 decembrie 2013, iar
termenul de depunere a Raportului de către Comisia pentru industrii şi servicii
a fost tot în ziua de 9 decembie 2013. Dintre cele trei comisii care trebuiau
să analizeze proiectul de lege şi să dea avize, respectiv Comisia pentru
politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru administraţie
publică şi Comisia juridică, numai prima a reuşit să dea un aviz favorabil, cu
majoritate de voturi. Celelalte două Comisii nu au avut timp fizic să se
întrunească. Comisia pentru industrii şi servicii, cu încălcarea Regulamentului
Camerei Deputaţilor şi a propriului Regulament, fără să respecte termenul legal
pentru depunerea amendamentelor şi fără avizele de la cele două Comisii, a
reuşit performanţa să dezbată pe articole proiectul de lege (47 pagini) şi să
redacteze un Raport de circa 80 de pagini, în timp de câteva ore. Fără ca acest
raport să ajungă la toţi deputaţii, fără ca aceştia să fi fost anunţaţi din
timp, conform Regulamenului Camerei Deputaţilor, în ziua de 10 decembrie 2013 a
fost înscris acest proiect de lege pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, a
fost dezbătut şi votat. Au fost prezenţi
în sală şi au votat electronic 299 deputaţi, din care 160 pentru, 105
împotrivă, au fost 22 abţineri şi 12 deputaţi nu au votat. Fiind o lege
organică şi obţinând doar 160 voturi pentru a încetat procedura legislativă prin
respingerea definitivă de către Camera Deputaţilor a proiectului de lege.
În legătură cu acest proiect
de lege de modificare şi completare a Legii minelor nr.85/2003 s-a înregistrat la
Camera Deputaţilor cea mai mare viteză de lucru din istoria tuturor
Parlamentelor din toate ţările lumii. În cel mult 24 de ore, proiectul de lege
al Guvernului Ponta II a parcurs traseul: Biroul Permanent, Comisii de
specialitate, amendamentele deputaţilor, avize, Raport, dezbateri în plen şi
vot final. Ca urmare a acestei viteze de „lucru” ameţitoare s-a ajuns ca la Comisiile de specialitate: să
nu fie invitat şi să nu participe niciun reprezentant din partea ministerelor;
să nu fie înregistrate şi dezbătute amendamente; să nu se întrunească două
dintre Comisiile stabilite de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
Spre deosebire de acest
parcurs legislativ, la Senatul României s-a respectat Regulamentul acestuia, au
avut loc dezbateri în Comisii în legătură cu amendamentele formulate de
senatori, s-au dat avizele legale, iar Comisia economică, industrii şi servicii
a întocmit un Raport şi chiar un Raport suplimentar asupra proiectului de lege
de modificare şi completare a Legii minelor nr.85/2003, la care au fost anexate
amendamentele admise şi amendamentele respinse.
Graba a stricat socotelile
asasinilor economici şi asasinilor politici care au urmărit, cu concursul
Guvernului Ponta II, să fie legiferate proceduri simplificate de acordare a
licenţelor de exploatare, de obţinere a autorizaţiilor, acordurilor şi avizelor
prevăzute de lege cu scopul de a jefui uriaşele bogăţii naturale ale Poporului
Român şi de a plăti la Bugetul de Stat cele mai mici redevenţe din lume.
Cadrul legal propus de Guvernul Ponta II prevede, în esenţă, că
bogăţiile naturale exploatate din România aparţin în totalitate firmelor care
au licenţa de exploatare, iar Poporul Român are drept de preemţiune la
cumpărarea unor cantităţi din cele extrase din ţara noastră. Dar, pentru
aceasta este necesar ca Statul Român să ceară firmelor străine care au licenţe
de exploatare în România să binevoiască să-i vândă anumite cantităţi din unele
bogăţii şi la preţul pieţei mondiale.
Se ştie că, începând cu anul
1998, în timpul Regimului Constantinescu-Ciorbea şi în cele care i-au urmat,
prin 11 Hotărâri de Guvern au fost închise 556 de mine. Închiderea minelor s-a
făcut sub diverse pretexte, iar acum se încearcă redeschiderea lor cu dedicaţie
pentru anumite firme străine care să devină proprietare exclusive asupra
resurselor naturale ale Poporului Român. Prin proiectul de lege, Guvernul Ponta
II a precizat că „exploatarea resurselor minerale utile din mina cu activitate
minieră încetată poate fi concesionată la solicitarea persoanelor juridice
interesate.” Acelaşi Guvern Ponta II a
aprobat proiectul de lege de modificare a Legii minelor şi a precizat că:
„Prevederile licenţelor în vigoare rămân valabile pe întreaga lor durată, în
condiţiile în care au fost încheiate.” Ca urmare, angajamentele U.S.L. cu
privire la mărirea redevenţelor şi uşoara creştere a veniturilor la Bugetul de
Stat pe această cale se pot clasa la
capitolul „Gogoşi pentru proşti”.
Spre deosebire de textul din
Legea nr.85/2003, art.6, alin.1, lit.a care stipulează că „vânzarea-cumpărarea
terenurilor şi, după caz, a construcţiilor situate pe acestea, la preţul
convenit între părţi”, Guvernul Ponta II a propus ca această operaţiune să se
facă în condiţiile legii, adică la suma stabilită de titularul de licenţă.
Guvernul Ponta II a propus
modificarea art.17, alin.1 din Legea nr.85/2003, care să aibă următorul cuprins
„Titularul licenţei de explorare , are dreptul să obţină direct licenţa de
exploatare pentru oricare dintre resursele minerale explorate.” La art.21, Guvernul Ponta II a propus un nou
aliniat cu următorul text: „Prevederile licenţelor în vigoare rămân valabile pe
întrega lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate.” De asemenea, a
fost propus spre a fi modificat art.25 din Legea nr.85/2003, astfel: „În
limitele unui perimetru de explorare sau exploatare, autoritatea competentă poate
acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul
licenţei, dreptul de explorare sau exploatare pentru alte resurse minerale, cu
acordul titularului.” Acelaşi Guvern Ponta II a completat prevederile art.39
din aceiaşi lege stabilind că titularul licenţei are următoarele obligaţii:
-lit. f, să păstreze
confidenţialitatea asupra datelor şi informaţiilor cu privire la activitatea
proprie şi să le difuzeze numai în condiţiile prevăzute în licenţă.
-lit. m, să transmită
autorităţii competente datele şi informaţiile necesare pentru calcularea
redevenţei miniere.
-lit. n, să transporte, să
folosească, să manipuleze şi să depoziteze în perimetrul de
explorare/exploatare, deşeuri şi substanţe periculoase şi /sau toxice,
radiocative sau orice alte substanţe poluante.
Sfidând atribuţiile
Consiliilor judeţene, Consiliilor locale şi Prefecturilor în raza cărora se
află perimetrele concesionate, Guvernul a stabilit că A.N.R.M. le informează în
scris , în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a licenţelor de
exploatare, numai despre existenţa acestora, urmând ca în maximum 30 de zile de
la solicitarea titularului de licenţă Consiliile judeţene şi Consiliile locale
să modifice Planurile Urbanistice Generale şi cele Zonale şi să elibereze
autorizaţiile de construire.
Având în vedere uriaşele
bogăţii naturale pe care le-a lăsat Bunul Dumnezeu Poporului Român în ţara
noastră şi pentru a respecta prevederile Constituţiei vizând valorificarea
acestor bogăţii în Interes Naţional, Partidul
România Mare propune şi solicită partidelor politice parlamentare şi
neparlamentare să acţioneze pentru înfiinţarea unui Minister al Resurselor
Naturale şi pentru obligativitatea înscrierii în toate contractele de concesionare
şi licenţele de exploatare a intrării în proprietatea Statului Român a 80% din resursele minerale exploatate.
Apropiindu-se Sărbătorile
Crăciunului şi Anului Nou, în contextul respingerii în Camera Deputaţilor a proiectului de lege
de modificare şi completarea Legii minelor nr.85/2003, merită să fie felicitaţi
de către cetăţenii români toţi cei 105 deputaţi care au votat împotriva
proiectului, precum şi cei 34 de deputaţi care s-au abţinut de la vot sau au
refuzat să voteze. Datorită lor, românii au parte de o bucurie la sfârşitul
acestui an.
Dr.Gheorghe Funar
Preşedintele Partidului
România Mare
Cluj-Napoca,
12 decembrie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu