Unui copil mic, trece-i o zdranganea prin fatza si i-ai mutat usor centrul atentiei catre aceasta gaselnita. Unui popor debilitat, arata-i de departe un plagiat de acasa si pare a uita la viteza de ce a votat asa de putin cu PDL-ul lui Ba'secu. Deocamdata poporul numai pare a fi uitat, dar academici romani ignora pur si simplu dezmatul de pana acum si vor o livra de carne sangeranda pe motiv ca li s-ar fi uzurpat acadeaua.
Ca Ba'secu mizeaza pe prestidigitatie de zapacit copiii e una, ca academicii romani sau de origine romana se surexcita la sirena Ba'secu e altceva. Cei oripilati de plagiatul lui Ponta s-au dat morti ca Julieta in toti anii in care Ba'secu si guvernul sau impanat cu ca-cademici au distrus cercetarea, educatia, si sanatatea din Romania.
Miza reala la acest moment, ce ma face sa intreb cat de absorbiti trebuie sa fie academicii romani sa n-o vada, este in a de-pedeliza Romania si a sanctiona un presedinte uzurpator al parlamentului, guvernului si justitiei.
Mai mult, cand cei de la Nature preiau surse anonime pentru a arata un plagiat, iarFAZ tot insista pe caz, e clar ca nu integritatea academica este ceea ce-i anima, ci clientul de la Cotroceni. Asta in timp ce Ba'secu a renuntat la orice dram de suveranitate a Romaniei, EUropa si lumea se reaseaza, iar noi scumpim energia cu 5% in mijlocul verii, desi preturile vin in jos din cauza recesiunii mondiale.
Academici romani, puteti fi chiar asa de autisti incat sa nu intelegeti ca miza e mai mare decat observarea fara intarziere a ritualurilor voastre? Mai deliberati un pic si lasati-l pe Ponta la voia alegerilor! Nu, nu va cere nimeni sa-l rabdati si pe Ponta printre voi, doar sa amanati mania de pe azi pe maine si sa va ganditi cum sa va curatati grajdurile proprii sistematic, nu la comanda. Altfel voi veti fi cei care-l mai insuflati odata pe gole(m/n)ul Ba'secu!
Reactiile ce au urmat sinuciderii ratate develpeaza niste adevaruri extrem de neplacute in ce priveste o parte a societatii noastre.
Nu ma refer doar la contestarea actului in sine si la o eventuala trucare, ci si la revarsarea de “moralitate” privitoare la “semnificatia” gestului… lasand la o parte ura cumplita care motiveaza multe din reactii.
Parerile privitoare la falsitatea tentativei de suicid si trucarea probelor, mergand pana la insinuarea faptului ca medicii spitalului de urgenta sunt niste mincinosi care-l ajuta pe Nastase (cestie care eventual s-ar putea lasa cu anchete penale) indica o obsesie sociala si un grad de neincredre ce poate duce la distrugere sociala.În plus sunt doctori, medici – categorie demonizata in numele anticoruptiei si mai rau vreo 2 sunt si doctori in medicina dottori adica niste imputiti de plagiatori!!!
Si mai interesante sunt reactiile negative starnite de incercarea de sinucidere.
Unii au facut miting de proest impotriva tentativei de sinucidere.. cu fulare manjite de ketchup. Asta a fost prima reactie – protest! Si au urmat si alte reactii de protest.
De la cele cu motivatie religioasa pana la acuzatii de sustragere prin moarte de la binemeritata pedeapsa….
Findca aici este tot clenciul.
Adrian Nastase le-a furat celebrarea victoriei. Triumful.
Ma rog, un adversar rational ar regreta ca Nastase a fost intrerupt dar nu ar tipa ca inscenare, lasitate samd. Cel mult unu mai educat, ceea ce nu este cazul, ar zice ca prin asta mai recupereaza ceva din onoare. Insa omul este sapiens si nu rational si maimuta cat cuprinde chiar si aia ieducati cu doctorate si citate.
Ori unul din impulsurile ce pun in miscare animalul din noi este victoria... sau mai precis celebrarea ei, triumful. Caci satisfacerea deplina inseamna sa iti calci in picoare adversarul cazut la pamant. Sa il agati de carul tau si sa il tarasti homeric in jurul cetatii sale (Iliada, Ahile dupa ce l-a doborat pe Hector), Sa-i expui capul (taiat). Sa il jupoi (de preferinta de viu) si apoi sa il expui impaiat. Sa ii violezi femeia si apoi sa o omori. Copii idem. Sa ii arzi orasul, casa, tablourile si apoi sa imortalizezi acestea in piatra – precum Sargon calcand pre dusmanul cazut (stela mesopotamiana) sau sa scrii”am luat cetatea, am ucis, din capetele lor am construit un turn imbracat in pielea lor”. Sau sa il tarasti ca pe Jugurtha. Sau sa dansezi un dans de scalp in jurul stalpului unde invinsul asteapta “dreptul la suferinta” (cat mai lunga cu ata mai bine), sa il umilesti in viata, in moarte, in istorie.
Ei bine Nastase le-a furat triumful.
Asa ca ei ce sa faca? In lipsa unui triumf isi varsa necazul ba că "nu a fost sinucidere", ba ca este inscenare . Ca atata mai pot. Fiindca azi civiliztatia obliga si nu poti navali in spital sa-l linsezi si apoi sa ii tarasti cadvrul pe strazi.
Insa asta este nivelul educatiei lor. Din punct de vedere cultural acestia sunt la bivelul barbariei…. Intre ei si niste dakotani urland in jurul stalpului de tortura nu este nici o diferenta. Pentru ei justitia este doar un dans de scalp. Sau cam l nivelul khmerilor rosii (da ceva mai scoliti).
Parcurgand reactiile “bine-ganditoare” se pot vedea care sunt principalele acuzatii ce se aduc lui Nastase “lasul care a vrut sa se sustraga de la pedeapsa” .
Ca era vanator “nu are remuscari cand ucide la vanatoare tot ce prinde”, “cum aparea el prin ziare si interviuri cu imaginea unui intelectual care apreciaza esteticul (in vreme ce ucide mistreti fara numar fara sa clipeasca)?”, “ucigasii cu sange rece care-şi spun vanatori.”
Ca avea trablouri “Imaginile din palatul lui Nastase unde sunt picturi valoroase puse pe pereti fara noima, doar dupa principiul sa incapa toate pe pereti (nu pot evita o paralela cu modul in care nazistii de frunte apreciau arta… in vilele lor)”
Ca iubea luxul si il avea.
De fapt aici este un clenci.
Ce starneste ura multora nu este doar averea stransa de Nastase (considerabila in comparatie cu majoritatea cetatenilor romani), fiindca sunt destui altii care au cam la fel sau mai mult (nimeni nu protesteaza ptr domeniile de la Snagov si banii kentuiti pe Maibachuri, pipite samd).
Nastase este detestat si fiindca a fost perceput ca estet, vanator, colectionar de tablouri. Adica un “domn” nu om din “popor” precum altii.
Din acesata cauza se face misto de fularul scump cu care au fost acoperite pansamentele si se denuta bogatia acestuia in timp ce se uita accesoriile scumpe ale altora.
Este si un reflex al luptei de clasa .. ca in anii 50.
In acest sens citez si dintr-o “analiza” aparuta pe criticatac
existenţa a două stări de fapt care, coroborate, au acţionat în favoarea inculpatului Adrian Năstase: prestigiul de care se bucură sinuciderea în rândul românilor (în ciuda adeziunii lor fervente la creștinism, prezent într-un mod extrem de invaziv în spațiul public, religie care, după cum știm, condamnă sinuciderea).
Acel “in ciuda” este relevator … fiindca “inainte”, intre cele 2 razboaie erau cercuri in care sinuciderea era preferabila dezonoarei incarcerarii (pe motiv “unu de-al nostru nu poate sa ajunga in puscarie”). Furia este una ce tine de domeniul luptei de clasa sil anii 50 :”X este un ticalos ca poarta camasa alba curata si nu injura, nu scuipa pe strada”. Findca autorul apartine altor clase sociale si altor cercuri mai “populare” …
Semnificativ este si faptul ca nu prea se observa ca vinovatia lui Nastase nu a fost dovedita ci doar prezumata. Si ca vinovatia lui Nastase este circumscrisa la calitatea sa de sef de partid (al celui mai important), atunci cand pentru aceasta chestiune ar trebui sa bagam în puscarie pe toti sefii de partide din Europa (partidele sunt in mod necesar corupte fiindca azi costurile campaniilor electorale sunt uriase!). El este prezumat vinovat ab initio pentru coruptia din timpul guvernarii sale INSA nimeni nu intreaba nimic pe familia Cocos (denuntata inclusiv de Basescu!) sau pe fostul sef de cabinet al lui Nastase care a acumulat o considerabila avere…
De aici conchid ca Nastase este si tzapul ispasitor. Vinovat ritualic de zecile de mii de vieţi distruse de guvernarea sa… Caci este o intreaga legenda tesuta in jurul lui Nastase.
Incepand cu 4 case (cate a avut Baselu?) . Continuand cu tabloul de 5 milioane de $ (copie .. nu original!) cu un tablou Matisse cica oferit cadou lui Busch no2 (care ar fi trebuit sa il ofere cadou unui muzeu din SUA ce ar fi dat prilejul la stiri de presa ref binefecatorul Gicu (Jack) Daniel’s al artei) [mita ptr aderarea la NATO?!], proprietaru a 1/3 pana la ½ din Delta Dunarii si a nu se stie cat din Romania…
Este expresia frustrarii unora care au constatat ca previziunile lor au fost usor gresite.
Fiindca multi mofluji (scartza scartza pe hartie logofete lapte-n cui) si-au inchipuit ca capitalismu e ceva a la Platon si ca filozofii is aia cu mardeiu’.
In plus este vorba de un succes al guvernarii Nastase. Sa ne amintim: la inceputul guvernarii Nastase dolarul era la 25926 lei, in 2002 era la 33500 lei insa in 2004 era de 28919 lei. Pe vremea aia unii isi negociai salariile in valuta. Cat timp crestea dolarul putin le pasa… orice depreciere a leului le era “favorabila” Insa in 2004 au observat ca de ani de zile leafa lor era constanta si cand au incercat sa negocieze cu patrronii, astia l-eau zis ca de fapt le-ai marit salariul.. in lei! SI sa vezi minune : rpartata la altii ei scazusera./ Adica nu mai aveau pa de 5-6 ori salariu minim pe economie ci aveau doar de 3 ori? Pai se poa asa afront? Si imi aduca mainte de unu Cercelescu care in ziaul Adevrul (2000-2004) combatea in favoarea capitalismului, pietei libere samd, a tipat plin de furie ca Nastase este impotriva clasei de mijloc fiindca a desfiintat subventiile bugetare ptr trenurile Intercity. Fiindca aceasta “clasa de mijlloc” cerea mereu ca “statu trebuie sa sprijine clasa de mijloc“….”Clasa de mijloc” ce fu intens sprijinita de regimul basescu: 500.000 functionarii adtivi suplimentari dupa 2004!!!!!
Fiindca daca cautam nitel profilul principalilor acuzatori ai lui A Nastase gasim in gnl insi absolventi de SNPSA, teologie, filoszofie, sociologie si alti “creataori de bogatie”(?!) si daca sapi mai adanc descoperi in gnl insi care au fost promovati (social) de regimul socialist pe baza de origine sanatoasa (nu ma supara promovarea sociala. Orice regim de dezvoltare duce la promovarea sociala - in definitv tatal meu si fratii lui au beneficat de burse in Romania Mare , primul program de promovare sociala- insa detest parvenitismul astora).
Aici gasim mare parte din ostilitatea fata de Nastase: nu a “performat” conform visurilor prosteti ale “clasei de mijloc” de extractie socialista. Caci astia cunos doar o teranspuner mecanica: daca economia creste cu X veniturile mele trebuiesc sa creasca cu 2X!!!
Si fiindca economia a crescut in timpul lui Nastase dar visurile lor nu s-au implinit, au tras concluzia ca ei nu traiesc “ca-n vest” fiindca sunt furati (nu neg ca unii de tipu Truica s-au imbogatit cam mult … prin contracte cu statu’).
Furia lor se manifesta si azi prin fulare patate cu ketchup … adica „Feriţi-vă de burghezia proletară!” (Vladimir Ilici Lenin) si astia sunt burghezi in aspiratie, da' nu si in realizare. Nastase este expresia ratarii “realizarii” lor …
In fine aceasta ura revarsata mai arata si primitivismul conceptiilor despre “dreptate”,. Dreptatea lor inseama “sa iti dovedesti nevinovatia” … nu sa iti fie dovedita vinovatia.
Dreptatea lor inseamna umilirea publica, aruncatu cu piatra, stalpul de tortura si in fine tapul ispasitor.
Drepratea lor este ajuridica si tine nu de o vinovatie definita juridic ci de provocarea suferintei , condamnatul trebuie sa indure sentinta nu sa se sinucida. Mai ales daca sentinta este arbitrara!!
Si in tot acest timp, acuzand pe Nastase ca ar fi urmasul comunismului care a distrus elita intelctuala a Romaniei nu observa ca titulu de doctor intr-o materie devine sinomim cu plagiatul si ca doctorul care a facut prima operatie de transplant de cord din Romania este batjocorit si banuit a fi infractor ptr apartenenţa sa politica. Adica exact ca in anii in care Ana Luca si cu Dej bagau spaima in brugheji!
Cum am zis – maimute.
PS O potriveala buna (intamplatoare?!) Basescu este (cum el zicea cu mandrie) fiul unui ofiter al primei promotii de "ofiteri populari" in timp ce Nastase este fiul unui ofiter interbelic ..., adica burjui
Lumea se reaseaza, Bucurestiul se rahateste de parca poate ignora istoria la nesfarsit. La reasezarea europeana, Romania contribuie fara valoare adaugata, ocupand acel loc din ce in ce mai stramt din care n-are cum sa iasa intreaga. N-o sa intru in detaliile decaderii, doar le suportam toti zi de zi. Introduc doar o recenzie a unei carti despre EUropa, a britanicului-polonez-european, Zygmunt Bauman, fost om a rusilor in Polonia, care le-a vazut pe toate si distilat intr-o serie remarcabila de lucrari. Nu va intrebati de ce 'telectualii, reflexiv de dreapta, din Romania
nu vad aceste lucruri, ei sunt doar florile uscate ale sinecurilor
neocoloniale.
This is the second of Zygmunt Bauman's books I have read, and the first thing that needs be said is that you cannot skim-read Bauman. His writing demands the greatest attention to detail on the part of the reader, a care which will be hugely rewarded.
Summing up Bauman's messages inevitably trivialises their impact, but here goes.
Bauman's thesis is that Europe, having led the world into the Hobbesian "bellum omnium contra omnes" outside its borders "has now mellowed into an acceptance of the Kantian model of perpetual peace".
"But it cannot be allowed to dwell in that world, because it is, for the first time in its existence, overshadowed by a power greater than itself, and one which does not share the Kantian ideal, but dwells in the Hobbesian jungle, and trusts no other (nation)."
Europe has lost its way:
"Europe ... oscillates between the `ought' of a hospitable, user friendly planet determined to attain and secure a sustainable life for all its residents, and a planet of deepening disparities, tribal animosities and inter tribal fences, a planet ever less fit for human habitation."
"The ongoing institutional unification of Europe may ... prove to be ... a defensive move prompted by the impulse to defend Europe's `is' - its privileged life standards amidst worldwide deprivation against the `ought' of its challenging, uncomfortable yet imperative planetary responsibilities."
The original EU
" ... set out to work hard for thirty glorious years on the great social experiment of mitigating the unacceptable extremes of unbridled capitalism ... while averting the ... raw and uncouth communist version of social equity ... "
Bauman is a constant critic of globalisation, understanding as he does the union between US military might and the unchecked greed of corporate-capitalism:
"On a Fukuyama/Hobbesian planet, USA military might ... (the) police force of global capitalism can deliver blows at will and at random ... fearing little and hoping to emerge from the short, sharp encounter undamaged; ... In its triumphant seemingly unstoppable march through the planetary casino, capital confronts instead numerous competitors eager to play the same game ... One variety of adversaries that capital does not come across are the proponents of and realistic embodiments of an alternative form of life that would entail the abolition of the casino ... "
And this, Bauman believes, gives Europe its mission.
For Bauman, globalisation is about the creation of `wasted lives' - the migrants who we have seen clinging to the underneath of juggernauts, or packed into small boats - and all those in our own country who are victims of the fact that "full employment" is no longer the goal of good government, as it was before 1979.
At the same time, the welfare state turns into the security state, the war on terror merges with the war on `scroungers', migrants, the mentally ill, and teenagers who have been robbed of their future.
Government's role now revolves around "Standortkonkurrenz" - winning the struggle to: " ... seduce free-floating capital to flow in and to cajole it to resist the temptation to flow out."
To win this battle involves Governments adopting what Bauman calls the "pedlar/beggar" role of inducements, in which regulation, taxation, and welfare have been minimised in the interests of "flexibility". (And excess profit.)
Bauman sees it all with great clarity, and brings it into the sharpest focus.
It is nothing less than the end of The Enlightenment, in which the world was
" ... an object of critical inquiry and creative action ... "
In order to further the success of our new masters immigration is essential.
It depresses wage-rates, which also assists the Bank of England in controlling inflation. The indigenous population who complain about it can be dismissed as racists, so their problems do not have to be addressed, except via ASBOs (Anti Social Behavious Orders.)
Globalisation demands the end of solidarity and welfare: corporate-capital demands nothing less than full-on insecurity:
Conveniently for corporate-capital, along comes Al-Qaeda to attack what Blair calls "modernity" and to enable governments to switch people's attention away from globalisation and onto Muslims, who are just as much victims of globalisation as the rest of us.
And the return to "primordial loyalties" like race takes us further away from the only line of travel which might turn round this catastrophe: world government.
Rightly, since both the EU and the UN are examples of unaccountable, non-democratic bureaucracies which offer little prospect of the necessary supra-national control of trans-national corporations, it's is not easy to share Bauman's optimism that the EU could be turned into a body crusading for a democratic world government.
Back in the real world, President of the European Commission, Jose Manuel Barroso, writing in The (UK) Guardian (October 18, 2006), indicated the gap between Bauman`s hypothesis and existing reality:
"No nation state can meet the challenges of climate change, mass migration, global competition and terrorism on its own ... " the EU is " ... a uniquely effective instrument for helping the UK and other European countries to develop solutions to these new, cross-border challenges."
(Norway seems to manage quite well!)
How effective is it in practice?
1. Fishing. Faced with repeated calls for a complete ban on cod fishing over several years, the Commission is unable to do other that come up with a fudge. Expect cod to become extinct if the EU has its "uniquely effective" way in the matter.
At the same time the EU has sanctioned "factory" fishing off the coast of West Africa with the likely consequences described by Charles Glover in his book "The End of the Line".
2. Aviation's CO2 emissions. This problem is to be "solved" by airlines buying credits earned by other industries success in cutting their emissions. So the effect on total emissions would be to prevent them rising!
Fortunately, Bauman radiates a profound optimism which persuades this reader to prefer hope over pessimism.
Ma cunosc cu Adrian Nastase asimetric si incomplet. I-am urmarit blogul si luarile de pozitie de cand am considerat ca Stanga poate si trebuie sa tempereze excesele capitalismului si mai ales ale Crizei. Am avut cateva contributii pe net, prea putine sa stabileasca genul de dialog din care sa ne fi cunoscut mai bine. In consecinta, ceea ce voi scrie mai departe e mai ales din perspectiva comuna celor de la firul ierbii.
In viata unui lider, mai cu seama cei politici, vine un moment cand se cere sa faci de-nefacutul. Care sunt alternativele? Sa faci, sa te prefaci sau, in cazul lui Nastase, sa taci. Liderii carismatici mai au o cale, sa mearga la popor.
Lui Nastase i-a lipsit dimensiunea aceasta carismatica, dar sa nu ne grabim in a face mai mult/rau decat a consemna.
Poporul la randul sau poate gresi si atunci cand are dreptate. L-am urat aproape unanim pe Ceausescu in decembrie 1989, sa vedem an de an de atunci incoace ca n-am avut si dreptate pe masura urii noastre. Dupa cum, mai recent, s-a gresit cand Basescu a fost investit de catre popor in justitiarul natiunii.
De fapt, poporul, ca si pietele, are dreptate doar la scara istoriei, nu atunci cand navaleste fie intr-un sens, fie in altul. Dupa cum pietele au nevoie de principii care sa le controleze si sa tempereze oscilatiile catastrofale, asa si popoarele au nevoie de legi morale si lideri inclinati sa le aplice.
Sa revin la Adrian Nastase. Poporul stie ca acesta s-a imbogatit excesiv din exercitarea functiilor publice. Deci Nastase e vinovat, indiferent de judecata. De o luna sau doua, Nastase si colaboratorii sai au pus pe un sit de internet, http://www.codulzambaccian.ro/, detaliile despre procesele impotriva sa, detalii necunoscute poporului, as adauga. Din aceste detalii, un absolvent de liceu teoretic din Romania, de buna credinta, ajunge la concluzia ca Nastase e nevinovat, judecata e gresita.
Oameni buni, daca e sa-l cautam pe Nastase de avere, la cine ne oprim? Cati pot justifica ce au acumulat in acesti ultimi 22 de ani? Cu siguranta nu toti cei care au exercitat functii publice. OK, hai sa megem in cazul asta dupa averile lor, la toti, nu dupa trofee! Aha, mergem dupa averile acumulate la inceputul fiecarui sistem si se naruie totul. Pai da, numai naivii si escrocii ar spune altfel. In general, averea astora trebuie pusa in balanta cu ce au facut pentru tara si temperata de natura timpurilor in care traim.
Acestea fiind datele, dati-mi voie sa spun ca prin aceasta condamnare nu se pedepseste coruptia din Romania pe cat tacerea.
Sa-mi fie permisa o speculatie, exercitiu analitic dealtfel. Daca Nastase tace din 2004 incoace, putem sa ne abandonam conditiei de idioti utili, sa-l condamnam fara dreapta-judecata, fara sa ne fi imunizat de la istorie?
In incheiere, iata doua cazuri si o coda pentru genericul Adrian Nastase: Ceausescu s-a dus la popor in 1968 si i-a reusit; in anii 80 n-a mai facut-o si poporul l-a abandonat. Ne stateau in gat asa-zisele excese ale familiei Ceausescu, care in afara de ceva prost gust erau mai degraba nevinovate relativ la ce le-au urmat. Doctorul Raed Arafat, un palestinian la si de treaba in Romania, a facut ceva pentru popor si oamenii au iesit pentru el pe ger in strada, fara sa se intrebe cata avere a facut doctorul.
Adrian Nastase era tanarul care promitea si i s-a dat mult pe parcurs. A dat si el, dupa care a tacut.
"Năstase, un martir al justiţiei politice?”, se întreabă jurnaliştii de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-o analiză a evenimentelor care s-au petrecut miercuri seară la Bucureşti. "În momentul în care Năstase a fost chemat în instanţă, membrii PSD s-au distanţat de el. Însă cu cât reuşea să amâne procesul şi să combată acuzaţiile, cu atât creştea influenţa sa. Năstase este în Consiliului Naţional PSD, iar prin apariţiile sale zilnice la televizor şi prin blogul său a reuşit să influenţeze agenda politică. În viziunea PSD, el a devenit din învinuit, un martir al justiţiei politice băsesciene. România se află alături de Bulgaria sub atenta observaţie a Comisiei Europene în domeniul combaterii corupţiei şi a reformei justiţiei. În rapoartele comisiei, oficialii europeni se plâng de procesul lent si fără rezultate în care au loc îmbunătăţirile solicitate. Acum, pentru prima dată, există o decizie definitivă de condamnare la închisoare a unui fost premier”, scrie faz.de.
Corespondentul ziarului spaniol de stânga El Pais reaminteşte rolul decisiv al lui Adrian Năstase în aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană. "El este şi cel care a creat actuala Direcţie Naţională Anticorupţie, care, acum, l-a trimis în boxa acuzaţilor. Chiar şi Băsescu a trebuit să-i recunoască inteligenţa politică."
El Pais vorbeşte şi de "războiul fratricid" între Guvernul USL şi preşedintele Băsescu, context relevat şi de alţi ziarişti din lumea hispanică. "Condamnarea şi evenimentele tragice survin în plin război deschis între preşedintele Băsescu şi prim-ministrul Victor Ponta şi ar putea crispa şi mai mult relaţia acră dintre cei doi lideri", scrie şi agenţia EFE.
Editorialistul cotidianului ungar Magyar Hirlap, Mate Gyula, face o paralelă între foştii premieri socialişti din România şi Ungaria într-un articol intitulat "Gyurcsany şi Năstase”. "..Să nu mă înţelegeţi greşit, nu cred că Gyurcsany ar reacţiona astfel la venirea poliţiştilor pentru a-l aresta. Cred că pistolul său de apă ar fi fost în culorile partidului, roşu-galben-verde şi albastru. PR-ul Coaliţiei Democrate ar fi foarte atent la detalii. Să punem gluma la o parte. Vă rog să nu căutaţi similitudini între viitorul acestuia şi tentativa de suicid a lui Adrian Năstase. Un democrat ungur adevărat găseşte variante mai comode de a fugi din calea legii. Năstase atât a făcut. A încercat să scape dintr-o situaţie fără ieşire. Pentru el, la fel ca pentru mulţi alţi politicieni est-europeni, a fost de neconceput că va fi adus în faţa instanţei, darămite că va fi şi condamnat. Ce e important de reţinut este faptul că timp de două decenii au avut parte de mijloacele politice funcţionale. Femei, băutură, corupţie - acesta a fost tabu-ul existenţei elitei politice. Gentleman agreement-ul a murit în ultimele luni. E criză, nu mai sunt bani, nu mai e nimic de împărţit în România. Câştigătorul ia totul, nu mai există locul 2. De aceea, democrat-liberalii lui Traian Băsescu se urcă în barca noului premier al Uniunii Social-Liberale Victor Ponta. De aceea ies la suprafaţă hainele purtate de căpitanul de vas, dar şi cazul de plagiat. Năstase nu lipseşte nici din acest tablou. În 2003, el a coordonat lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta. Miercuri, fostul premier socialist a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Evident că adversarii politici au făcut tot posibilul pentru condamnarea lui Năstase, însă decizia în sine nu a fost politică. Legea nu l-a pedepsit pe politicianul Năstase, ci pe infractorul politic Năstase. Acesta este punctul unde putem să căutăm similitudini cu situaţia de la noi”, consideră Mate Gyula.
De aceeaşi părere sunt şi jurnaliştii de la Nepszava, într-o analiză intitulată: ”Şoc şi uimire la Bucureşti”. "Fostul premier român Adrian Nastase a fost aproape de o tragedie, după ce a încercat să îşi ia viaţa cu doar două zile înaintea împlinirii vârstei de 62 de ani. Liderii politicii româneşti se abţin de la declaraţii, în timp ce premierul acuzat de plagiat, Victor Ponta, a lansat o întrebare către preşedinte: 'Mă întreb dacă Băsescu este fericit acum”. După aproape un deceniu s-a încheiat războiul Băsescu-Năstase şi abia a început războiul Ponta-Băsescu. Copilul teribil al politicii româneşti, Traian Băsescu, se află pe o poziţie pierzătoare de această dată. În tot acest timp, situaţia de la Bucureşti începe să o copieze tot mai mult pe cea de la Budapesta”, scriu jurnaliştii de la Nepszava. Ideea este împărtăşită şi de cei de la Nepszabadsag, care descriu situaţia ca fiind un "război total între preşedinte şi Guvern”, în timp ce cei de la Magyar Nemzet sunt preocupaţi de averea lui Năstase: ”Acesta a fost drumul care a dus la tentativa de suicid a fostului premier român”.
Agenda publică s-a transformat în totalitate În fine, într-un comentariu postat pe site-ul Deutsche Welle, este subliniat faptul că "agenda publică” a fost transformată în totalitate, de când cu gestul lui Năstase de a refuza încarcerarea, împuşcându-se: "nimeni nu mai vorbeste despre semnificaţiile politice ale unei condamnări cu ecouri internaţionale, comentând sinuciderea ratată a fostului prim-ministru”.
"Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase a provocat reacţiile cele mai neaşteptate. Dar surpriza cea mare a fost manifestaţia organizată în faţa casei fostului prim-ministru de un grup de persoane, care au arborat fulare şi pete de vopsea roşie menite să ridiculeze tentativa de sinucidere. Manifestanţii îi cereau celui condamnat să accepte pedeapsa şi să nu recurgă la subterfugii, fie ele şi moartea însăşi. În subsidiar se putea ghici gândul că "un om ca Năstase”, nu ar putea fi decât un trivial înşelător, un om care nu merită nimic altceva decât dispreţul public. Stilul întregii manifestaţii a trădat o judecată reducţionistă, una incapabilă să cuprindă într-un singur gând întreaga complexitate a faptelor”, notează Deutsche Welle.
Bucureşti, Budapesta, ce mai contează? Ca să încheiem într-o notă mai veselă, să remarcăm faptul că un script al agenţiei Reuters Television News făcea cunoscut faptul că Adrian Năstase a încercat să se sinucidă...la Budapesta, după cum relatează rtv.net. "Confuzia Bucureşti-Budapesta se află pe locul cinci în topul mondial al confuziilor geografice. Jurnaliştii au confundat capitala ţării noastre cu cea a Ungariei atunci când au prezentat cazul fostului premier român. Această greşeală este destul de des întâlnită printre occidentali, deoarece Bucureştiul şi Budapesta au pronunţii asemănătoare în limba engleză”, precizează sursa citată. (deak.istvan@jurnalul.ro)
Victor Ponta satisface numai pe jumate modelul tanarului agreat in colonii, vrea sa placa cu orice pret, doar ca nu intelege ca fata nu poate fi jumate gravida.
Am semnalat aici schimbarile sale de opinie si parcurs, chestiune pe care muma-sa o atribuie labilitatii lui Victor. Pe de-o parte auzim ca va inversa directia privatizarilor lui Basescu-Ungureanu, pe de alta un ministru al cabinetului sau ne spune ca totul merge ca inainte. In recenta vizita in Polonia, isi asuma responsabilitatea Romaniei pentru deportarile evreilor catre lagarele din nord-vest, desi istoria indica altceva. Se descotoroseste de Sova si Mang la cele mai mici adieri ca si cand el insusi usturoi n-ar fi mancat.
Din punct de vedere stiintific, ceea ce a facut Victor Ponta se cheama plagiat, nu incape discutie, si afirm asta fara sa trebuiasca sa astept raspunsul vreunei comisii. Insa pe romanii multi nu cred ca-i intereseaza acest aspect. Din punctul de vedere romanesc si politic, toata discutia asta e tichie de margaritar, caci noua ne trebuie locuri de munca si sa nu mai suferim efectele Crizei amplificate de netrebnicia celor ce ne conduc. Cu strainii este altfel, dl. Ponta risca sa vorbeasca de unul singur, cum presedintele Basescu o face de fiecare data cand iese in lume.
Asa ca dl. Ponta mai are o carte de jucat: Fa-o bine pentru romani, Victor, sau vezi-ti de masinute!
Obstacolele in calea mai-binelui pentru romani sunt mari, si gandesc aici mai cu seama la mafia transpartinica ce nu-i pasa ca lumea nu l-a votat neaparat pe Ponta cat impotriva lui Basescu si a PDL-ului la ultimele alegeri. De fapt, nici lui Ponta nu pare a-i fi clar ca nu Basescu ca persoana e problema celor mai multi cat genul de politici a caror fatzada e Basescu.
Lui Ponta se pare ca nu-i lipseste doar maturitatea, ci si caracterul. Dar nu totul e pierdut pentru USL. Crin Antonescu pare a fi trecut cu brio de faza cu i-maturitatea, iar mersul acestuia din urma indica un campion de maraton. Daca mai adaug si declaratia mai mult decat pertinenta a fotului prim-ministru Tariceanu, cum ca daca vreum sa traim ca in vestul Europei trebuie sa avem taxe la acel nivel, Liberalii pot constitui o alternativa. As vrea totusi sa cred ca resursele autentice din PSD se pot mobiliza la un moment ca acesta, iar shmenarii de partid sa inteleaga ca daca nu lasa oameni buni in fatza totul va fi pierdut in secventa scurta.
Clarificari:
I-as intreba pe toti romanii oripilati de scamatoria academica din Romania: Unde ati fost fratilor de 22 de ani? Ne-am luat (cea mai) buna parte din educatie din Romania, iar acum spalam rufele in limba engleza pe forumuri aiurea? Chiar n-a fost cale sa expunem pana acum frauda academica din Romania? Daca-mi amintesc bine, o faceam chiar aici cand am vazut titlurile academice si calificarile celor din guvernul lui Boc. Sau asta-i momentul sa ne varsam oful pe cei care-s 'scoliti' ca noi, numai ca-s si cu botu la alvitza?! Schadenfreude, dragii mei.
Astazi, instanta suprema din Romania se pronunta in cazul lui Adrian Nastase. Va fi o zi trista, pentru cei mai multi care stiu mai bine.
USL-ul nu poate mima oroarea ca Basescu arunca si cu pianul din bucatarie dupa ei. Ar fi trebuit sa urmeze mai indeaproape atitudinea lui Antonescu, nu pe aceea a lui Voiculescu. Vezi-ti de treaba reala, lasa spectacolul cu Ba'secu daca nu esti pregatit sa joci la acel nivel!
De ce le este frică politicienilor de Patapievici?
de Ion Spânu
În naivitatea mea, am crezut că toţi oamenii care pot să articuleze un limbaj simplu, de comunicare, au citit la vreme, din timpul şcolii, măcar „Divina comedie”, „Faust”, „Mizerabilii”, „Crimă şi pedeapsă”, „Don Quijote” ori capodoperele noastre „Baltagul”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Mara” şi întreaga operă a lui Eminescu. Nu mi-am imaginat niciodată că există cineva care să nu fi aflat că Hegel a scris „Fenomenologia spiritului”, iar Kant, „Critica raţiunii pure”! Cândva, orice om care se respecta citea „Toamna patriarhului” sau „Zbor deasupra unui cuib de cuci” fără să facă paradă de cultură şi nimeni nu credea că Thomas Mann este antrenorul lui Bayern München, iar Marquez, vreun fotbalist de la Barcelona!
Iată, însă, că realitatea îmi pune în faţă o situaţie bizară, pe care îmi este greu s-o înţeleg, căci, ceea ce altădată era valabil pentru un număr mic de elevi, care scriau prin teze că „pădurea tropicală este aceea în care mâna omului n-a pus piciorul niciodată”, a devenit o stare de spirit valabilă pentru toată lumea!
Se pare, însă, că lucrurile sunt mult mai grave decât mi-aş fi putut imagina, că mulţi dintre cei care ocupă azi funcţii importante şi au în CV tot felul de titluri de doctor stau foarte prost la capitolul „lecturi obligatorii”! Altfel nu se poate explica atitudinea de timorare în faţa unei aşa-zise elite culturale, în faţa unor „intelectuali” de talia lui Patapievici, Liiceanu sau Pleşu, a căror dimensiune culturală rezultată din propria operă nu se ridică nicidecum la nivelul lui Noica, Cioran sau Eliade! De pildă, complexul de inferioritate manifestat de politicieni în faţa lui Liiceanu, care n-a tradus singur nici măcar o pagină din Heidegger, vine, în mod sigur, din faptul că ei nici n-au auzit de cel mai mare filosof al secolului trecut! Cum să nu creadă ei că Mircea Cărtărescu este cel mai mare poet şi prozator al lumii, când, de fapt, nu i-au citit vreo carte? Cum să nu creadă că Mihai Răzvan Ungureanu este un „cărturar”, când n-au avut măcar curiozitatea să-i răsfoiască maculatura pe care acesta o prezintă drept „studii”?
Politicienii - şi nu numai ei - iau de bune toate epitetele cu care membrii unui grup de impostori culturali se gratulează reciproc pentru că nu au propriile lor opinii despre cărţile acestora, din simplul motiv că nu le-au citit.
În aceste condiţii, apariţia unor „elitişti” precum Mihail Neamţu, Cătălin Avramescu sau Cristi Preda creează în rândul politicienilor sau ziariştilor un sentiment de disconfort, o stare de jenă care se poate traduce simplu prin „mamă, ce deştepţi sunt ăştia”! O banală lectură a cărţilor acestora le-ar aduce o stare de linişte şi poate i-ar elibera din strânsoarea complexelor de inferioritate.
Acestea sunt motivele pentru care, iată, acum, politicienii ezită să-l arunce pe Patapievici din fruntea Institutului Cultural Român (ICR), după ce, într-un mod criminal, acesta a cheltuit discreţionar milioane de euro pentru promovarea unor scriitori şi artişti pe criterii strict politice! O simplă analiză a activităţii ICR scoate la iveală abandonarea marilor noastre valori, lipsa de promovare în lume a operei lui Eminescu, Cantemir, Brâncuşi sau Iorga, în favoarea plimbărilor lui Cărtărescu, care este mult mai de folos politicienilor de azi prin articolele sale ce duhnesc a linguşeală!
ICR, sub conducerea unor impostori precum Patapievici sau Mihăieş, face de ani de zile un joc periculos care, pe termen lung, va distruge orice speranţă că valoarea autentică va avea o şansă de afirmare. Nu e normal ca unii scriitori să fie promovaţi deşănţat, pe criterii strict clientelare, iar imensa majoritate a scriitorilor să-şi publice cărţile pe banii unor sponsori, unii să primească rezidenţe plătite de stat pentru a scrie un roman de doi lei, iar alţii să se milogească pentru a strânge bani în vederea tipăririi unui volum de versuri.
Schimbarea lui Patapievici şi Mihăieş ar putea să însemne un prim pas pentru revenirea la normalitate, prin care ICR ar putea redeveni o instituţie a culturii româneşti, care trebuie să promoveze în lume adevăratele valori, fără a lua în seamă coloratura politică a scriitorilor şi artiştilor, ci doar opera lor!
P.S. Aflu că Victor Ponta a plagiat în teza sa de doctorat. Dacă este aşa, trebuie să i se retragă titlul de doctor. Aşa cum trebuie să se întâmple şi cu Gabriel Liiceanu, care a comis aceeaşi infracţiune. În plus, Victor Ponta trebuie să-şi dea demisia din fruntea guvernului, aşa cum au făcut ministrul german von Guttenberg şi preşedintele Ungariei.
Cititorii peromaneste stiu deja ca-l numeam pe dl. Larry Watts un patriot americano-roman. Iata acum inca un exemplu de frumusete omeneasca americana in persoana lui Don Lothrop, dupa cum reiese dintr-un interviu de pe HotNews.
Dan Tapalaga: Don Lothrop nu este o figura obisnuita in randul investitorilor straini in Romania, veti vedea asta din povestea lui. L-am intalnit in urma cu cativa ani, cred, si am gasit nu un om de afaceri, ci, inainte de toate, o persoana cu constiinta civica, implicata in viata unei mici comunitati. Nu sunt doar vorbe, veti vedea din povestea lui. Don, de obicei numeri vizitele pe care le faci in Romania? Cate sunt?
Don Lothrop: Aceasta este a 58-a, din 2003.
DT: E mult timp de cand vizitezi Romania. Ce ai gasit aici in toti acesti ani?
DL: Vad o tara care se schimba incredibil de repede...
DT: In sensul bun al cuvantului sau in sensul rau?
DL: In sensul bun. Am avantajul ca am crescut in Germania in anii '70. Si am petrecut putin timp in Spania si Italia in acei ani. Soselele erau groaznice, erau caini vagabonzi si pisici peste tot - la 30 de ani dupa cel de-al doilea razboi mondial. Apoi m-am intors in Italia la sfarsitul anilor '90 si era total diferita. Deci, de la bun inceput, am avut impresia ca schimbarea in Romania, ca in orice tara care depaseste dezastrul de orice fel, este un proces de 30-40 de ani. Cred ca Romania se schimba mai repede decat majoritatea.
DT: Este o veste buna, dar vestea proasta e ca suna oarecum descurajant ca, in prezent, suntem ca Italia in urma cu 30 de ani.
DL: E o chestiune care tine de punctul de inceput. Cred ca vestea buna este ca deceniul anarhiei - cum cred ca au fost anii '90, cand singurul lucru bun pe care il puteam spune despre Romania era ca poti sa pleci de aici - a trecut. Acum e o generatie de milioane de romani care au lucrat in strainatate, au invatat in strainatate, au trait in strainatate, iar o parte dintre ei au venit acasa. Dar vin acasa cu un punct de vedere despre cum vor sa fie aceasta tara.
DT: Crezi, Don, ca aceasta este generatia care va schimba Romania?
DL: Absolut. (in romana - n.r.) 100%. Sa-ti dau exemple din istoria tarii mele. Cei doi fondatori ai Americii, cei care au scris Declaratia de Independenta, John Adams si Thomas Jefferson, dupa ce au scris acel document stii ce au facut? Au parasit America pentru 10 ani. Si au trait la Paris, la Amsterdam si la Londra inainte sa ajunga la presedintie, chiar inainte sa avem o Constitutie, cred. E o chestiune istorica in tara mea. Intai, a trebuit sa plecam sa traim in alta parte pentru a ne lamuri cum sa punem lucrurile in ordine - am fost la o scoala unde veneau multi japonezi in anii '70 si '80, veneau in America sa invete si se intorceau la Hitachi sau altundeva, am vazut multi chinezi venind in America in ultimii zece ani. Partial, e un lucru natural sa nu stii in ce vrei sa te transformi, sa evoluezi, pana nu vezi acel lucru.
DT: Deci chestia succesului este sa inveti mai mult, sa capeti mai multe experiente...
DL: Daca as fi pus sa schimb sau sa ajut Romania, iar eu n-as fi venit niciodata aici si as fi citit, doar, prin carti, n-as fi de prea mare ajutor.
Al doilea lucru pe care vreau sa-l notez este ca in dezvoltarea noastra economica am esuat in absolut fiecare sector pana in momentul in care am adus o persoana din Marea Britanie sau una din Germania. De la bun inceput, nu stiam nici sa prelucram fierul, am incercat 50 de ani pana am adus un britanic sa conduca cea mai mare fabrica din America. Colonie fiind, am cultivat bumbac, dar nu ne-am dat seama cum se fac camasile. Am incercat, n-am putut, am adus oameni din Anglia. Deci cred ca celalalt motiv pentru care schimbarea este inevitabila este ca sunt multi straini aici, pregatind si instruind romani.
DT: Don, cand ai decis sa investesti in Romania si de ce?
DL: Am venit prima data in 2003 pentru a ma implica in activitatea unui orfelinat si, ca toti americanii, aveam in cap numai stereotipuri - Ceausescu, tigani, gimnaste si violenta comunista.
DT: Si, probabil, coruptia - in 2003, ambasadorul Michael Guest vorbea contra coruptiei.
DL: Nici nu stiam ca el este ambasador. Tot ce stiam era ca aceasta e o tara care avea o istorie nefericita. Deci am venit in 2003 si primul lucru de care m-am indragostit au fost satele. Si in prima mea calatorie oamenii spuneau ca s-au schimbat multe de pe vremea comunismului. Si am intrebat - puteti sa-mi aratati un loc unde Romania nu s-a schimbat? Mi-au spus sa merg la sat. Intr-un fel, ma asteptam sa vad cat de rau era comunismul, dar s-a intamplat opusul. Cand m-am dus in satele Romaniei am vazut oameni muncitori, care traiesc din propria munca, o liniste care cumva s-a pierdut in America. M-am indragostit de satele romanesti. De aceea m-am tot intors. In cele din urma, in acei ani m-am implicat in activitatea unui orfelinat, am construit o scoala de medicina si o clinica in Tg Jiu. Dar ce m-a incurajat sa investesc in Romania era ca multi tineri se intorceau acasa. Din America, din Irlanda, din Anglia, pentru ca le promisesera parintilor ca se intorc acasa.
DT: Altii ar spune, Don, ca e aproape imposibil sa faci afaceri in satele romanesti. Pentru ca oamenii sunt saraci, unii sunt lenesi, ca nu au prea multe sanse, nu sunt bine pregatiti sau bine educati.
DL: Multi oameni ar spune asta. Dar recent am citit o carte scrisa de un scriitor englez foarte cunoscut, Sacheverell Sitwell. In 1938 a venit in Romania din Anglia. Citeste doar primul capitol. Vorbeste despre o tara cu sosele foarte bune si un serviciu feroviar excelent, dovada a unui guvern intelept. Acesta este un respectat autor englez care a zis ca se duce la granita de est a lumii rasaritene si a venit in Romania si ce a gasit in timpul marii depresiuni sila 20 de ani dupa primul razboi mondial, a fost o tara cu sosele foarte bune si servicii feroviare excelente. Celalalt lucru pe care l-a spus este ca aici sunt the finest peasant stock pe care l-am vazut oriunde in Europa. Peasant stock suna a animale, dar el adresa, de fapt, un compliment oamenilor care traiau in satele Romaniei, muncitori, ospitalieri, carora le place sa se simta bine. Eu personal cred ca oamenii de la sat din Romania sunt oamenii cu care pot sa lucrez cel mai usor in aceasta tara.
DT: Citesc acum de pe website-ul Ambasadei SUA, unde e o scurta prezentare a ceea ce faci in Pietroasa. "Investitia lor nu are in vedere doar banii, ci si educarea comunitatii locale asa incat sa aiba grija de resursele naturale, sa puna capat defrisatului ilegal, sa curete gunoaiele care polueaza apele si sa aiba o administratie locala onesta si eficienta, care foloseste veniturile din taxe pentru a imbunatati calitatea vietii pentru toti cetatenii." N-am inteles prea multe din aceasta prezentare. Ce inseamna sa inveti comunitatea locala sa puna capat defrisatului ilegal?
DL: Inainte de toate, sa presupunem ca nu sunt un om placut, ca sunt omul rau, ceea ce nu sunt, dar sa presupunem asta. Detinem mult pamant in Parcul National Apuseni. E intr-o comuna, comuna Pietroasa. Pamantul nostru va valora mult mai mult cand raurile nu mai sunt pline de gunoaie, cand oamenii isi platesc taxele asa incat sa-si permita scoli decente, cand exista o planificare pentru taierea copacilor. Planul nu este construit din minciuni, harta planului este corecta. Tot ce facem in Pietroasa, in cele din urma va da valoare pamantului nostru.
DT: Deci ai un interes direct sa te implici...
DL: Da. Dar in realitate acesta nu acesta este raspunsul corect. In America, exista taxa pe proprietate. Taxele acestea fac parte din cultura din care vin. Stii, probabil, ca Bill Gates sau Warren Buffett dau acolo cea mai mare parte a banilor lor. Avem aceste taxe pentru ca de la bun inceput Parintilor Fondatori nu le-a placut faptul ca o persoana foarte ambitioasa putea face foarte multi bani si apoi sa-i transmita fiului si nepotilor care nu erau foarte competenti. Si ajungeai sa ai oameni incompetenti la conducerea unor institutii importante. Deci avem aceasta cultura a unor taxe ridicate pe proprietate - faci multi bani, iar apoi ii dai la sfarsitul vietii. Daca adaug aceasta la propriile mele convingeri religioase - cred ca banii pe care ii castig in Silicon Valley nu sunt pentru mine, ci pentru a face ceva bun cu ei. Mi-e greu sa gasesc in America lucruri despre care sa spun ca sunt foarte bune, care sa inspire. Iar cand am venit in Romania, am gasit aceste lucruri. Iar unul din lucrurile pe care le facem in acest sat este sa ii invatam pe oameni despre democratie. Samburele democratiei nu este la nivel national, in America este la nivel local. Iar in multe municipalitati din America, daca esti democrat sau republican, nu ai voie sa spui acest lucru. Democratia locala inseamna un grup de oameni care au un interes si care aleg persoana care le reprezinta interesul. Pentru mine, a-i invata pe oameni din aceasta tara despre democratie inseamna sa o demonstrez. Cred ca Einstein a spus ca demonstratia nu este o cale, ci singura cale.
DT: Ce faci, mai precis, cand ii inveti pe oameni sa aiba o "administratie locala onesta si eficienta"?
DL: Primul lucru pe care l-am facut a fost sa cerem sa vedem bugetul local. De fapt, primul lucru pe care l-am facut a fost sa angajam un avocat. Am luat legile administratiei locale, sa vedem care sunt responsabilitatile primarului, ale consiliului local - pentru ca stii ca primarul crede ca toate sunt responsabilitatea lui, ceea ce nu e adevarat -, am incercat sa vedem ce drepturi de informare au cetatenii, contribuabilii locali. Iar realitatea este ca avem foarte multe drepturi. Am mers la administratia locala si am intrebat daca exista taxe pe proprietate. Au zis da, am intrebat care sunt acelea. Nu au stiut. Le-am zis sa ne spuna, asa incat sa le putem plati. In momentul in care ne-am platit taxele pe proprietate, am vrut sa vedem bugetul local, sa vedem ce venituri aveau. Ce am aflat a fost ca dintre cei 40 de proprietari de pensiuni din sat, numai unul platea taxe pe proprietate. Eram singurii. Iar daca mergi cu masina prin sat si apoi in munte, sunt gunoaie in rau. Si ne-am dus la consiliul local si am intrebat de ce nu colecteaza gunoiul, de ce nu cumpara pubele pentru oamenii din sat. Au spus ca nu au bani. De ce nu aveti bani, cand vad ca tot timpul taiati copaci in aceasta padure si stiu ca pentru taierea copacilor costul este de 20 de euro pe metru cub de lemn, iar aici este taiat foarte mult lemn? Practic, am recreat bugetul. In orasul nostru, orasul nu a primit nimic.
DT: Acesta este coruptie...
DL: Da, este coruptie. Ce am facut apoi a fost sa ii invatam pe oamenii din sat ca asta este munca lor, padurea lor, care nu apartine primarului sau consiliului local, este a voastra si voi aveti aceste drepturi.
DT: Din pacate, ce se intampla cu taiatul ilegal de copaci la Pietroasa este un cancer al acestei tari. Avem padurea, aceasta resursa foarte valoroasa, care este distrusa an de an prin defrisare ilegala.
DL: Nu este o chestiune marunta. Dupa construirea soselelor, defrisarea ilegala este problema numarul unu a acestei tari. Va voi da doua numere: avem, 6,5 milioane hectare de padure in tara noastra - in America, oamenii imi spun "romanul" pentru ca-mi petrec atat de mult timp aici - iar in medie sunt 500 metri cubi de lemn intr-o padure matura. Am taiat 1,5% dintre copacii din aceasta tara. Daca este prelucrat cu grija, acest lemn poate fi vandut - si vorbesc cu retinere - pentru 700 de euro/metru cub. Facand socoteala, ar insemna venituri de 35 de miliarde de euro, 25% din PIB. Din cele 35 de miliarde, cat s-ar duce pe taxe? Ar insemna 12 miliarde de dolari pe an. E naucitor. Iar ultimul lucru: este foarte greu sa controlezi coruptia intre doua persoane particulare. Dar atunci cand guvernul detine pamantul si stii cine a platit pentru drepturi de defrisare, stii cam cat inseamna taxele pentru compania care a cumparat drepturile de defrisare, poti sa faci estimari... E o problema imensa in aceasta tara.
DT: Aceste defrisari ilegale au loc in continuare acolo?
DL: Nu. S-au oprit. Sa va mai dau o cifra - dupa ce am fost la Harvard Business School, am lucrat pentru o mare companie de consultanta si acesta e tipul de exercitiu matematic pe care noi l-am face pentru companii, sa identificam principalele oportunitati. Spuneam ca va mai dau o cifra. In Transilvania sunt 100.000 de km patrati. Care inseamna 100 de miliarde de metri patrati. Daca sa zicem jumatate sunt in proprietatea oamenilor, inseamna 50 de miliarde de metri patrati. Cand conduci prin tara si vezi copaci taiati, pesti morti in rauri, inundatii, pamantul devine si mai valoros. Daca facem defrisari in mod responsabil in aceasta tara, acei 100 de miliarde de metri patrati din Transilvania ar valora cu 5 dolari/metru patrat mai mult. Ar insemna 500 de miliarde de dolari. Impartiti la 7 milioane de locuitori ai Transilvaniei, inseamna 75.000 de euro/persoana. Iar noi cumparam pamant in Transilvania, e mai ieftin decat in alte parti din Europa. E mai ieftin pentru ca nu sunt sosele si pentru ca oamenii distrug. Daca ma gandesc la feluri de a atrage venituri anuale pentru aceasta companie, cai de a creste valoarea activelor... Am vazut in 2006-2007 cum a explodat economia si valoarea pamantului si a cladirilor a crescut. Acest lucru se va petrece daca avem o planificare responsabila pentru defrisari. Un alt lucru important. Si America a avut aceasta problema. Am creat legi pentru taierea copacilor in anii 1860. Am creat parcuri nationale. Si ce s-a intamplat dupa ce am creat legi si parcuri nationale pentru a proteja padurile? Nimic. Cum am rezolvat problema? Am adus armata. Dupa Razboiul Civil, am luat armata si i-am trimis pe soldati in padure. Dupa razboi, armata nu avea nimic de facut, iar Generalul Sheridan si-a luat cavaleria si s-a dus in Parcul National Yellowstone, pentru a pune punct lucrurilor. Pentru ca a opri defrisatul ilegal este o problema foarte dificila. Romanii spun ca asa ceva nu merge in Romania, ca suntem oameni rai. Sunt aiureli. Am avut aceleasi probleme, iar la un moment dat chiar merita, pentru tara.
DT: Deci ati folosit armata pentru a proteja padurea
DL: Da, am facut-o.
DT: Ce ai facut pentru a proteja defrisarea ilegala in zona ta?
DL: Intai am mers in zona si am facut poze cu telefonul, din masina. Le-am spus cetatenilor din sat care este costul economic acestor lucruri pentru ei. Iar oamenii au realizat ca cinci oameni si primarul care construieste o pensiune imensa in sat iau toti banii. Iar toti lucreaza in turism, fie cu locuri de campare, fie cu pensiuni sau cu pesterile si castigau foarte putin, pentru ca turistilor nu le place sa vada rauri pline de noroi sau inundatii. Iar ce s-a intamplat - de altfel, unul din lucrurile placute care s-au petrecut in alegerile de duminica - a fost o prezenta la vot de 90% in unele din satele din Pietroasa. Si au schimbat primarul dupa trei mandate. Nu am nimic cu primarul, ca persoana, a facut o greseala. Dar aceasta este frumusetea democratiei locale. Oamenii de acolo au stiut ce vor. Probabil erau 50 de probleme de rezolvat, dar au ales sa se concentreze asupra uneia singure - defrisarea ilegala. 90% din oameni au votat si au scapat de primar. Unele dintre afisele din sat, apartinand unui candidat, aratau pensiunea primarului, construita cu bani din defrisat.
DT: Crezi ca este efectul incercarii de a-i face pe oameni sa constientizeze ce se intampla in jurul lor?
DL: Absolut. Si sai ii ducem sa vada. Multi nu au masini.
DT: Voi fi avocatul diavolului acum: intr-o perioada de criza economica, in care oricine incearca sa castige ceva in plus, daca e posibil fara efort, administratia si oamenii obisnuiti vor fi, probabil, tentati sa faca acelasi lucru - sa se implice in defrisari ilegale, sa castige un ban usor. Ce spui de asta?
DL: In primul rand, ma intorc la ideea ca democratia este locala, nu nationala. Iar prima aparare a oamenilor, in propriile lor comunitati, este sa stie ca este vorba despre activele lor, nu ale primarului sau ale consiliului local si ca trebuie sa ia masuri. In al doilea rand, sper sa fie lideri in aceasta tara care se pot uita la cifrele pe care le-am dat si sa zica stii ceva, este vorba totusi de venituri suplimentare de 10 miliarde de dolari pe an din impozite. Si nu e doar despre impunerea drepturilor de defrisare, ci de elaborarea unei politici care sa ii incurajeze pe oameni sa prelucreze lemn. In Romania, principala povara tine de resursele naturale. Si e motivul pentru care nu a devenit o tara pana in 1918, care oricum a durat 20 de ani este din nou dat de resursele naturale, de petrol . Si motivul pentru care aceasta este principala problema este ca modelul si reflexul economic este de a fi o colonie, anume de a-i lasa pe oameni sa fure resursele, sa le duca in China, Suedia, Ungaria sau Italia sa le proceseze iar apoi sa le vanda inapoi aici. Este o mentalitate de colonie si un dezstru pentru tara. Sper ca oamenii din Romania aleg lideri. Aveti alegeri in toamna care se traduc in “cum sa devenim altceva decat o colonie”. Economic vorbind.
DT: Unii oameni ar putea raspunde discursului tau referitor la mentalitatea colonialista spunand ca sunt companii americane care vin in Romania pentru a extrage resurse, nu pentru voluntariat sau in scopuri umanitare.
DL: Eu cred cu tarie in afaceri private. Nu cred ca guvernul trebuie sa se implice in prea multe afaceri. Dar ce trebuie sa faca guvernul este sa stabileasca anumite granite. Iar in privinta resurselor naturale trebuie sa se asigure ca sunt vandute la pretul corect. Iar ceea ce dorim, noi, de fapt este ca resursele naturale sa aiba o anumita valoare prin procesarea lor aici, inainte sa paraseasca tara. Se poate acest lucru. Putem face acest lucru partial prin lege, partial prin crearea unor stimulente fiscale pentru companiile romanesti care doresc sa faca afaceri din prelucrarea lemnului, sa congeleze alimente. Treaba guvernului este sa creeze politici. In acest caz, e nevoie sa adaugam valoare resurselor noastre inainte ca ele sa paraseasca tara.
DT: Ce simti ca investitor strain in Romania, simti o revitalizare a economiei romanesti sau ai asteptari negative pentru anii urmatori?
DL: Senzatia mea este una pozitiva. Tot timpul am simtit ca Romania are oportunitati, tara fiind strans legata de UE - orice ar recurge din acest lucru - si devenind o resursa importanta pentru NATO. In primii mei 3-4 ani, cred ca am auzit de 50 de ori intrebarea cand vin americanii. Si m-am intrebat cine a spus aceasta intrebare? Franklin Roosvelt, Harry Truman? Am realizat ca nu a spus nimeni. Doar ca oamenii vedeau cum treceau rusii, germanii, au vazut survoland avioanele americane in timp ce ei erau acolo. Exista parti pozitive....dar nimic nu e garantat. Exista multe institutii straine, precum FMI, Banca Mondiala sau UE, carora le pasa mult de aceasta tara, sunt sute de straini ca mine care iubesc aceasta tara, dar in cele din urma totul tine de romani acum, sa decida ce vor sa faca. Acum doi ani, era un singur membru al Congresului in adunarea electorala ("caucus") romano-americana. Astazi sunt 33, in mare parte ca urmare a scutului antiracheta si alte active militare pe care le luam in considerare spre a le amplasa aici. Ca idee, am fost in Congres de trei ori anul acesta, pentru a vorbi adunarii electorale, pentru ca au auzit de la Mark ca exista un grup de americani - ma numar printre cei 27 de americani - care s-au implicat la baza societatii, urmarind provocarile pe care tinerii romani le intampina cand incep sa faca o afacere. Iar cand ma duc in Congres, intrebarea la care vor sa auda un raspuns este, crezi sau nu, legata de reforma economica.
DT: Serios?
DL: Pentru ca daca nu avem reforma economica si sunt doar 20 de bogatasi care stapanesc media, care controleaza partidele politice, poti deveni urmatoarea Tunisie, urmatoarea Libie. Iar la urma urmei reforma economica inseamna crearea multor intreprinderi mici si mijlocii, care aduc romanilor mult mai multi bani decat munca pentru multinationale, iar avutul se distribuie mai echilibrat...
DT: As spune crearea unui mediu economic echitabil, accesibil pentru toata lumea.
DL: Da. Dar chestiunea aceasta de a usura modul de infiintare a unei afaceri este foarte, foarte importanta. Pentru ca avutia nu se creeaza muncind pentru mari companii. E bine ca IBM sau Ford sau Oracle sunt aici. Dar oamenii care muncesc pentru acele companii nu castiga cu adevarat multi bani. Crearea intreprinderilor mici si mijlocii este cea care duce la cresterea ocuparii fortei de munca in America, Germania sau Japonia. Asta trebuie sa se intample in aceasta tara. Ce se va intampla in Romania? E o perioada interesanta. Pentru ca partidul politic de acum... ati vazut ce s-a intamplat cu leul de cand s-a schimbat guvernul, sunt multi oameni care spun ca exista multe reflexe comuniste sau profund socialiste in acest guvern. Iar noi doi stim ca fiecare partid e format din indivizi. Iar pentru mine nu conteaza cu adevarat cum este partidul, ci ce se intampla cu indivizii. Dar cu tot sprijinul international, cu toti ochii asupra acestei tari, sunt optimist ca se va indrepta in directia cea buna. Dar este multa nesiguranta si urmaresc aceste alegeri cu mare atentie.
DT: As incheia interviul, Don, cu o intrebare despre o situatie foarte nesigura, legata de presedintele Traian Basescu. Stiu ca nu iti prea place sa vorbesti despre chestiuni politice interne, dar te intreb: crezi ca va fi suspendat sau nu?
DL: Nici nu stiam ca se pune problema. Nu ma implic politic. Dar, avand in vedere ca am petrecut timp in Washington, presedintele Basescu este vazut ca o persoana care a vrut sa schimbe multe dintre practicile de coruptie din aceasta tara. Deci daca e dat afara, situatia ar ridica multe semne de intrebare in privinta Romaniei ca stat de drept. Asta e tot ce stiu. Nu stiam nici ca se pune problema.
______________________
peromaneste
Mai ales intr-un timp ca asta, la cativa ani dupa ce am intrat in NATO si UE, timp in care Criza si-a facut de cap cu soarta noastra, poate sa apara ideea anti-americana/occidentala/capitalista. La asemenea idei as raspunde, deocamdata foarte pe scurt, ca Romania are nevoie de SUA mai mult ca niciodata, iar sistemul in care se face asta este cel capitalist. Asa ca la treaba in a-i intelege functinarea si a ne gasi un loc, in timp ce moderam efectele sale cele mai nenorocite!
ALTHOUGH Europe may seem far away from the economic life of the average American, the fate of the euro zone weighs heavily on the United States economy. Pension funds have invested in bonds issued by southern European states, while banks and insurance companies have underwritten a sizable fraction of the credit-default swaps protecting investors against default.
It’s no wonder, then, that President Obama is urging Germany to share in the debt of the euro zone’s southern nations. But in doing so, he and others overlook several critical facts.
For one thing, such a bailout is illegal under the Maastricht Treaty, which governs the euro zone. Because the treaty is law in each member state, a bailout would be rejected by Germany’s Constitutional Court.
Moreover, a bailout doesn’t make economic sense, and would likely make the situation worse. Such schemes violate the liability principle, one of the constituting principles of a market economy, which holds that it is the creditors’ responsibility to choose their debtors. If debtors cannot repay, creditors should bear the losses.
If we give up the liability principle, the European market economy will lose its most important allocative virtue: the careful selection of investment opportunities by creditors. We would then waste part of the capital generated by the arduous savings of earlier generations. I am surprised that the president of the world’s most successful capitalist nation would overlook this.
This does not mean there can be no systematic risk-sharing between the states of Europe. But for that to happen, the countries should first form a common nation, with a constitution, a common legal superstructure, a monopoly on power to ensure obedience to the law and a common army for external defense.
Otherwise, there is nothing to counter the strong centrifugal forces created by redistribution schemes, which would inevitably lead to political eruptions that would threaten the stability of the Continent. The European Union has enjoyed a long period of stability because it abstained from sizable interregional redistribution. This period would end if we redistributed incomes or debt without creating a United States of Europe.
Unfortunately, not one of these conditions is met in Europe today and won’t be in the foreseeable future, because the euro zone countries, above all France, are unwilling to give up sufficient sovereignty.
Even a European nation, however, should not socialize debt, a lesson demonstrated by the United States in the 19th century.
When Secretary of the Treasury Alexander Hamilton socialized the states’ war debt after the Revolutionary War, he raised the expectation of further debt socialization in the future, which induced the states to over-borrow. This resulted in political tensions in the early 19th century that severely threatened the stability of the young nation.
It took the experience of eight states and territories going bankrupt in the 1830s and 1840s for the United States to shed socialization. Today no one suggests bailing out California, which is nearly bankrupt but is expected to find its own solutions.
Criticism of bailouts in general does not mean, however, that Europe should eschew immediate help to crisis-stricken southern European countries. While help to avoid insolvency is dangerous, help to overcome brief liquidity crises is justified. The European Economic Advisory Group, an international think tank, has proposed providing liquidity help in the first two years of a crisis, with selective defaults according to maturity and socialization of excessive losses thereafter.
We are, however, already in the fifth year of generous liquidity help to Europe’s uncompetitive members. Since late 2007, the European Central Bank has helped with an international shift of refinancing credit, also known as Targetcredit, from the core euro states to the periphery, to which the German Bundesbank has contributed $874 billion. Greece’s and Portugal’s entire current account deficits were financed that way.
Moreover, since May 2010, the E.C.B. has bought more than $250 billion in government bonds, while nearly $500 billion has come from rescue programs and help from the I.M.F. Add to that two European rescue funds, and you have a total of $2.63 trillion.
It is unfair for critics to ask Germany to bear even more risk. Should Greece, Ireland, Italy, Portugal and Spain go bankrupt and repay nothing, while the euro survives, Germany would lose $899 billion. Should the euro fail, Germany would lose over $1.35 trillion, more than 40 percent of its G.D.P. Has the United States ever incurred a similar risk for helping other countries?
Some critics have argued that Germany, having benefited from the Marshall Plan, now owes it to Europe to undertake a similar rescue. Those critics should look at the numbers.
Greece has received or been promised $575 billion through assistance efforts, including Target credit, E.C.B. bond purchases and a haircut after a debt moratorium. Compare this with the Marshall Plan, for which Germany is very grateful. It received 0.5 percent of its G.D.P. for four years, or 2 percent in total. Applied to the Greek G.D.P., this would be about $5 billion today.
In other words, Greece has received a staggering 115 Marshall plans, 29 from Germany alone, and yet the situation has not improved. Why, Mr. Obama, is that not enough?
Hans-Werner Sinn is the president of the Ifo Institute and the director of the Center for Economic Studies at the University of Munich.
Furnika este ja, ja, sehr muncitor. Greier eine putoare este. Nu facem serios nimic, cantat toata ziua desi avertizat la el toamna vine deci bani strange. Furnika plan business realizat, exporturi, profit, bani banci. Greier cantece dansuri sirtaki radem tot timpul cerem la Furnika bani. Furnika spus nu dam bani greier. Atunci greier promis Furnika orice facem dar bani necesari altfel moarte Greier.
Furnika sunat Vulpe la Paris dat bani Greier care folosit bani mancat baut cantat. Furnika suparat foc Greier care promis pus pe treaba. Vulpe putin pasa Greier intrucat vulpe probleme familie acasa.
Toamna urmator Greier implorat imprumut Furnika. Refuz, greier amenintat sinucis. Copii greier iesit manifestatie contra Furnika. Vulpe spus Furnika pentru imprumutat Greier. Furnika nervi refuz. Greier jurat mama pus serios pe lucru viitor. Furnika dat bani Greier bucurie sirtaki incins. Iarna Greier flamand sunat usa Furnika telefon Vulpe. Furnika scos pistol 6 gloantze Greier cap. Interzis vecie sirtaki.
Franta
Ohlala, Furnique nu mai este une des nos amies. Fournique pas de flexibilite cu noi. Refuz tout a fait eurobonduri pe motif que doar ea munceste. E drept que le Greyer e, merde alors, lenesh, dar on ne peut pas ucide cineva pentru asta singur motif. Toti am fost leneshi candva, non? Furnique nu cunoaste decat travail, travail, travail. Ea nu stie danser, nu cunoaste joie de vivre. Vrut scapat Greyer intervenit difficilement pentru salvarea sa. Il faut vorbim Urs dat afara Furnique din padure. E arogant peste poate, huh...
Grecia
Te se facem? Am distrat lume intreaga acum lume nu vrem suport financiar acordat Greierakis. Furnikapolos zite Greyerakis putoare dar fara noi te faceam Furnikapolos? Tine cantat ti dansat tot timp fara pauza? Si tine aplaudat Greierakis...nu Furnikopolos? Acum furios nu aveam bani. Cand strangeam bani daca noi cantam? Cata lucruri fatem deodata? Orite artist platit este! Noi artist este deci plata meritam! Vulpikis preten dat ascuns bani Greierakis prin banca ti prin cunoscuti. Numai nu stim te aveam cu noi Furnikopolos prost. Vrem el distractie fara plata, asta lucru vrem el? Noi numai banii meritat dorim. Noi poate plecam afara zona evro dar intorcem la loc peste doi saptamani. Greierakis liber este nu putem forta el pentru facem altceva decat vrea el. Sirtakiiiiiiii!!!
