Dinu C. Giurescu: Actuala majoritate parlamentară să destrame teritorial România!

Basescu si-a inceput cariera ca bisnitzar.  A continuat prin a deveni criminalul Romaniei, al flotei, economiei, iar acum al unitatii teritoriale.  Deja raul facut de el il depaseste pe cel facut de Ceausescu.  Intre timp, tzara e anesteziata cu Romanii au talent si cacaturi echivalente, improscate de mass-media noii internationale.  Basescu va parasi ce va mai ramane din tzara asta.  Serviciile care ne-au vandut odata cu Ceausescu vor ramane...    

Acad. Dinu C. Giurescu, istoric

În 10 februarie recent, „pe neobservate", aşa cum îşi doreşte Marko Bela, senatorii Puterii au lăsat să treacă pe sub nasul Opoziţiei proiectul legii unei noi regionalizări a României, pus în operă de UDMR. Fără e explica de ce actualele opt regiuni de dezvoltare nu sunt bune, fără nici o presiune din partea UE şi aparent fără nici o logică, liderii udemerişti au continuat practicarea a ceea ce ştiu ei cel mai bine: şantajul.

Din confruntarea cu partidele româneşti ahtiate după putere, astăzi, ca şi ieri şi alaltăieri, organizaţia cu rol de partid etnic a ieşit întotdeauna învingătoare. Pas cu pas, urmărindu-şi programul şi „viziunea" pe termen lung, UDMR a şantajat tot ce se putea, a obţinut tot ce şi-a dorit, a aplicat întregul „arsenal istoric" al gherilei etno-centriste, separatiste, autonomiste. Cu o doză uriaşă de aroganţă şi sfidare, liderii aşa-zişi „europeni" ai maghiarimii din România au avut curajul să propună guvernanţilor de la Bucureşti refacerea hărţii tragice din 1940, când pumnalul horthysto-hitleristo-mussolinian a fost înfipt în trupul Transilvaniei. Cum această sfidare nu e de ajuns pentru îndeplinirea planurilor autonomiste, UDMR face presiuni asupra guvernanţilor să treacă, în paralel, şi Legea Minorităţilor prin asumarea răspunderii guvernului – metoda prin care guvernul Boc a dăruit de curând liderilor udemerişti istoria şi geografia în limba maghiară, precum şi o întinsă listă cu discriminări pozitive în învăţământ. În acest mod, şefii celei mai însemnate minorităţi etnice din România obţin supra-drepturi orientate făţiş spre separatism etnic şi chiar spre anularea de facto a unirii Transilvaniei cu Tara Mamă. Ne aflăm, practic, în stare de „alarmă la vedere", cum se spune în aviaţie, deoarece UDMR nu mai face nici măcar un minim de efort pentru a-şi masca intenţiile. În acest context, de o gravitate extremă pentru destinul statului naţional unitar român, am considerat necesar să aflăm opinia unuia dintre marii istorici de la Academie, profesorul Dinu C. Giurescu.

„Potrivit Legii Educaţiei, 92% dintre elevii români au mai puţine drepturi decât 8% dintre elevii minorităţilor"

- „Repetabila alianţă" dintre UDMR şi partidele care s-au perindat până acum la putere, împlineşte, azi-mâine, 20 de ani. Cum vedeţi, domnule profesor, această evoluţie?

- După 1990, minorităţile etnice, indiferent de numărul lor, au obţinut un statut extrem de generos, având, printre altele, reprezentanţi în parlament în mod automat. Se detaşează la mare distanţă maghiarii, conduşi de UDMR - o entitate cu un statut nedefinit: nici partid politic, nici organizaţie neguvernamentală. Nu contează însă dacă este sau nu partid politic. Interesant este să urmărim ce a obţinut UDMR participând la toate legislaturile şi aproape la toate guvernele. Vă spun de pe acum: nu am nimic împotrivă dacă UDMR participă la guvernul central; ei au oameni bine pregătiţi, trebuie să recunoaştem, iar mulţi din generaţia mai bătrână, nu din cea tânără, vorbesc bine româneşte. Ca urmare, pot să aibă o contribuţie pozitivă la gospodărirea treburilor ţării. Unde încep lucrurile să se strice este acolo unde această organizaţie încearcă să obţină mai multe drepturi decât marea majoritate a românilor. O să mă refer la un domeniu pe care îl cunosc mai bine: Legea Educaţiei. Această lege îi împarte pe şcolari în două mari categorii: 92% din elevii români de şcoală generală şi liceu au mai puţine drepturi decât 8% din elevii minorităţilor. Foarte bine că tineretul minoritar are drepturi multe, dar vreau ca aceleaşi drepturi să fie extinse şi asupra românilor. Atunci suntem de acord. Dar ca majoritatea să fie discriminată negativ în favoarea minorităţii e un lucru pe care nu-l înţeleg. Nu înţeleg cum o şcoală cu numai 5-6 elevi maghiari continuă să funcţioneze, în timp ce o şcoală cu 10-15 elevi români se închide. Cea dintâi capătă personalitate juridică, în timp ce a doua nu. O anomalie! O lege foarte greu de înţeles. Al doilea exemplu: niciunul dintre cele 23 de „principii directoare" ale legii nu face trimitere la necesitatea cunoaşterii istoriei, creaţiei şi civilizaţiei româneşti. În schimb, când e vorba de minoritari, se spune explicit că trebuie să cunoască istoria, tradiţiile, civilizaţia comunităţii respective. De acord să cunoască ei, dar de ce nu şi noi? Mai mult, istoria este acceptată ca materie a „bacalaureatului naţional" numai la clasele umaniste, iar manualul de clasa a XII-a nu se mai numeşte „Istoria românilor", ci, simplu, „Istorie". Cui îi e ruşine de istoria românilor? Curioasă scăpare...

- De ce credeţi că i-au tăiat pe „români" din titlul manualului?

- Ca să se piardă identitatea naţională a românilor. O spun cu toată seriozitatea, cu deplină răspundere: mai multe fapte asemănătoare merg către acest scop. Tineretul să nu mai aibă conştiinţa apartenenţei la un neam. Să fie un tineret de ăsta, euro-atlantic, axat pe valori precum mall-uri, vacanţe, călătorii, braking news, vibe radio etc. Pentru minorităţi, vom avea însă manuale diferite, în limbile lor materne. În acest caz mă întreb de ce? Credeţi c­-o să cunoască mai bine istoria şi geografia României, dacă le-o traducem în maghiară sau germană? Mi se pare extrem de stranie această prevedere. Dacă vorbim, în context, de Tirolul austriac, atât de des invocat de UDMR, cred că germanii din Italia (din Tirol) ar fi foarte miraţi dacă, într-o zi, li s-ar spune că vor învăţa istoria Italiei în limba germană, şi nu în italiană, cum se întâmplă în prezent. Ar fi uimiţi să audă că limba italiană, limba statului în care trăiesc, le este predată ca limbă străină, cum se întâmplă cu limba română în şcolile maghiare de la noi. Am senzaţia că toate aceste revendicări ale UDMR, satisfăcute „la moment" de majoritatea românească şantajabilă, tind la o separare completă a minorităţii maghiare de majoritatea românească: „Nu mai vreau să am de a face cu dumneata! Nici în educaţie, nici teritorial, nici ca simboluri, nimic. Să ne separăm!" Bine, dar totuşi trăim într-un stat care are graniţe recunoscute internaţional, un stat naţional ce vine din istorie, sunt realităţi pe care nu le putem nega... „Ei, bine: noi vrem separare!" Aici mergem... Si-mi pun întrebarea: domnilor de la UDMR, doriţi ca această separare, să-i zicem culturală, să ducă la o separare teritorială? Întrebare retorică, se înţelege...

„În viziunea UDMR judeţele ar urma să dispară"

- Prin Senat a trecut o lege hoţească, prin care UDMR urmăreşte să-şi decupeze din România propria ţară, mergând pe graniţele trasate în 1940 de criminalii de război Horthy Miklos, Benito Mussolini şi Adolf Hitler. Cât este de grav acest lucru, domnule academician?

- Pornind de la Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului European, Guvenul Român a iniţiat şi Parlamentul a aprobat Legea nr. 315/2004, privind dezvoltarea regională, stabilind opt regiuni de dezvoltare şi păstrând împărţirea pe judeţe. În 2009, senatorii şi deputaţii UDMR au înaintat Senatului o propunere legislativă pentru „modificarea şi completarea Legii 315/2004". Propunerea constă în formarea a 16 regiuni şi 5 macroregiuni de dezvoltare, în locul celor 8 existente în prezent. Expunerea de motive nu explică de ce împărţirea pe cele 8 regiuni de dezvoltare din 2004 ar trebui înlocuită. De notat că denumirea de „judeţ" nu apare nicăieri în propunerea UDMR, ceea ce înseamnă că judeţele ar urma să dispară. Mai mult, cele 16 regiuni de dezvoltare reprezintă o fază intermediară, cu o durată de 3 ani, spre cele cinci macroregiuni, obligatorii, speră UDMR, din 2013. Desfiinţarea judeţelor ar fi un unicum în Uniunea Europeană, unde asemenea unităţi teritoriale de bază există în continuare, în toate ţările. Între cele 16 proiectate regiuni de dezvoltare, la nr. 14 figurează „Covasna-Harghita-Mureş", fiind astfel reconstituită teritorial, pe baze etnice, fosta „Regiune autonomă maghiară" din anii 1952-1958. Insă aspectul cel mai grav existent în propunerea UDMR priveşte Macroregiunea de nord, trasată pe aceeaşi graniţă cu cea atribuită Ungariei prin „arbitrajul" puterilor Axei din august 1940. Să fie o simplă coincidenţă? De ce n-au redesenat graniţele din 1916, că tot acelaşi lucru ar fi fost? Coroborată cu Legea Statutului Minorităţilor şi cu Legea Educaţiei, regionalizarea „marca UDMR" urmăreşte clar desprinderea părţii de nord şi nord-vest a Transilvaniei, cu o suprafaţă de peste 50.000 de kilometri patraţi, de sub suveranitatea statului român. Cred însă că nu se va ajunge aici dacă românii vor reacţiona pentru apărarea individualităţii şi drepturilor lor, respectând în acelaşi timp toate preceptele UE.

„Nu este prea complicat să se constituie un pe teritoriul unui stat european"

- Care ar putea fi urmările manevrelor udemeriste?

- Evenimente relativ recente (vezi fosta Iugoslavie) au demonstrat că nu este prea complicat să se constituie un „nou stat" pe teritoriul unui stat european, fie prin mijloace militare, fie altele, cu concursul susţinut al mass-mediei internaţionale. Este un posibil precedent care, adaptat, poate fi invocat şi pus în practică şi în România. Anume o detaşare de facto, prin regionalizare şi mijloace economice (investiţii mari) menite să arate tuturor locuitorilor avantajele noii împărţiri teritoriale.

- Cum a fost posibil ca Senatul să adopte propunerea prin aprobare tacită?

- Printr-o manevră iniţiată de liderul majorităţii PDL din Senat. Fapt e că o propunere de împărţire a României pe regiuni a trecut de una dintre Camere fără să fi avut loc nici un fel de dezbatere şi nici un fel de discuţie în public, fiind totuşi vorba de o chestiune de interes naţional şi care priveşte destinul a milioane de cetăţeni români. Până şi regimul comunist a fost mai... democratic la acest capitol decât autorităţile actuale. Când Ceauşescu a renunţat, în 1968, la împărţirea în raioanele şi regiunile de tip sovietic, propunerea de revenire la judeţe a fost publicată în presă, cu harta respectivă, spre dezbatere publică. Iar definitivarea, atunci, în 1968, a ţinut seamă şi de opiniile venite din public, ca, de exemplu, constituirea a două judeţe, Brăila şi Galaţi, în locul unuia singur, cum doreau iniţial tovarăşii. Asta a fost atunci. Dar e posibil oare ca, într-un sistem cu mai multe partide şi presă liberă, constituirea unor noi regiuni de dezvoltare, cu consecinţe ce pot duce foarte departe, să treacă pe tăcute, pe furiş, ascunsă cu totul opiniei publice?! Ne întrebăm pe bună dreptate: doreşte actuala majoritate parlamentară – PDL, UDMR, UNPR şi minorităţi – să destrame teritorial România?