S-a implinit aproape o luna de la ultima contributie. De "vina" a fost pe de-o parte vacanta, iar pe de alta faptul ca niciunul din noi nefiind de meserie, nu poti scrie decat daca ai ceva de scris neaparat. Iata acum ca 'dosariada' ia o noua intorsatura si aflam ca inca un rand de aparatori ai moralei post-decembriste este descoperit de sub rahatul colaborationismului cu sistemul anti-romanesc al romanilor. La peromaneste s-au scris mai multe despre Securitate si actorii sai asa ca deocamdata nu-i mare lucru de adaugat. Iata insa scrisoarea deschisa a dlui Liiceanu adresata Monei Musca, este primul comentariu la aceasta intrare.
peromaneste nu este prietenul neconditionat al d-lui Liiceanu, dar considerand din scrisu-i ce a spus Mona Musca la TV, dna Musca a gresit mai mult luandu-ne de fraieri acum decat ca a semnat nu stiu ce in tineretea-i...
Da click aici ca sa vezi totul!
Un comentariu:
Scrisoare deschisa a lui Gabriel Liiceanu catre Mona Musca
Doamna Mona Musca,
Nu sunt ziarist de meserie, prin asta intelegand ca nu sunt capabil sa scriu in ritmul in care se succed evenimentele, ci numai in acela pe care mi-l dicteaza o stare de suflet. Altfel spus, trebuie, ca sa pot scrie, sa sufar o comotie afectiva. Trebuie sa ma entuziasmeze ceva, sa mi se para strigator la cer sau sa ma scoata rau din sarite, ca sa pot sa ma asez in fata unei pagini albe, simtind ca daca nu o fac risc sa ma sufoc.
Doamna, trebuie sa va marturisesc ca de cand v-am vazut in emisiunea lui Cornel Nistorescu si a lui Adrian Ursu, la Realitatea TV, mi-am pierdut linistea. Nu stiu care scriitor rus devenit sovietic a scris, cu emfaza aceea a sufletului slav trecut prin romantismul sovietic: „«Om», ce frumos suna acest cuvant!“. Gorki, parca. Vazandu-va si ascultandu-va mi-am zis, cu acreala si disperarea sufletului romanesc trecut prin 40 de ani de comunism si prin cei 16 care i-au urmat: „Cata decadere, in fiinta asta umana!“ Am sa incerc, doamna, in randurile care urmeaza, sa va explic de ce cred ca nu mi-a fost dat sa vad in acesti 16 ani ceva mai jalnic decat spectacolul pe care mi l-ati oferit d-voastra.
Ati afirmat ca semnand un angajament cu Securitatea ati facut un act patriotic si umanitar. D-voastra erati ingrijorata, acolo, la facultatea din Timisoara unde lucrati, de soarta „copiilor“ arabi si v-ati gandit sa-i feriti de primejdii punandu-va, ca profesoara a lor, in slujba Securitatii. V-ati grabit sa invocati aberatia (care isi face drum prin mintile oamenilor protejata fiind de o lege) ca nu ati facut „politie politica“.
Incep prin a va ruga sa nu va mai ascundeti dupa deget folosind acest mizerabil tertip. Nu-i demn de d-voastra. Pe asta il folosesc securistii, nu d-voastra, doamna. E adevarat, nu ati facut politie politica, pentru ca Securitatea toata, cu colaboratorii ei cu tot, nu facea politie politica. Ea era politia politica. Toata Securitatea, de la femeia care spala cu carpa coridoarele MAI-ului si pana la generalii de Securitate, de la persoana „contactata“ fara angajament, dispusa insa sa „flirteze“ cu ofiterul care o vizita, si pana la „angajatul“ cu acte in regula si cu nume de cod (ca d-voastra), de la „lucratorul“ dinauntrul tarii si cel care spiona, dinafara ei, „spre binele patriei“, cu totii, doamna draga, faceau sa functioneze sistemul cel mai perfectionat de represiune si de generare a fricii. Cu totii faceati cu putinta teroarea.
Securitatea avea, in anii in care i-ati ingrosat d-voastra randurile cu marunta d-voastra contributie, un „brand“ teribil si bine consolidat: era, in Romania, institutia crimei, era NKVD-ul in varianta lui romaneasca, era Gestapo-ul comunist. Cu totii ati intrat, indiferent de locul pe care-l ocupati in schema, nu in slujba poporului roman (cum va laudati toti securistii la televizor), ci a unei mafii organizate statal, instalate la putere in urma unei ocupatii si indreptate impotriva poporului roman si a istoriei sale. Cu totii v-ati avut in vedere - dar pe seama celorlalti - numai pe voi, cu totii ati avut un avantaj sau ati sperat sa obtineti unul: puterea sau o farama de putere, o „aflare in carti“ cat de mica, un ban, o promovare, o calatorie „afara“. Cu totii, intrand in raza acestei institutii, ati trait mai bine pe seama noastra si a fricii noastre. Cu totii v-ati simtit mai importanti, cu totii ati avut un contract murdar facut in spatele nostru si pe spatele nostru si toti v-ati platit linistea, siguranta si tupeul cu spaimele, umilinta si nelinistea noastra.
In halul in care ne aflam acum, nu avem timp de nuante. Nu-mi cereti sa disting intre femeia cu carpa de pe coridor, intre d-voastra ca turnatoare si generalul Plesita care batea sau care punea la cale crima. Nu mai jucati teatrul acela dezgustator, nu mai faceti pe mironosita si pe ingrijorata de soarta „copiilor arabi“. Stiati prea bine, semnandu-va angajamentul, cu cine ati intrat in cardasie. Nu va mai ascundeti dupa piersic: ati fost turnatoare, de bunavoie si nesantajata de nimeni. In fisa d-voastra didactica nu intra si angajamentul cu Securitatea. Aveati colegi si colege, cu aceeasi meserie, care nu au facut asta. Ati turnat pentru o farama de putere sau pentru a fi avansata (in fond stiti d-voastra mai bine de ce), dar in nici un caz pentru a impiedica izbucnirea razboiului dintre Iran si Irak in anii ’70, cum ne-ati sugerat tuturor la televizor, luandu-ne de cretini si facandu-va de ras.
Al doilea lucru. In toti acesti ani, ocupand tot felul de functii publice, ati dat declaratii pe proprie raspundere referitoare la relatiile d-voastra cu Securitatea. N-ati pomenit niciodata de angajament. (Dar nu pentru ca l-ati socotit irelevant sau ca pe un „act patriotic“, trecut, cu modestie, sub tacere, ci pentru ca v-ati bazat pe faptul ca va ramane in veci „secretizat“.) Ati calcat in felul asta o lege, v-ati asumat o raspundere penala, i-ati mintit pe toti alegatorii. (Nu reincepeti basmul cu „politia politica“!) V-ati facut, din toate punctele de vedere, un calcul gresit. De fapt, nedivulgandu-va singura, ati ratat sa urcati pe suprema treapta de moralitate la care poate accede azi un roman: sa spuna de bunavoie si in gura mare ca a fost turnator. Atunci ne-am fi induiosat cu totii, v-am fi gasit toate scuzele din lume, ati fi devenit, ce mai!, un adevarat erou moral. Asa, ati ramas o biata mincinoasa care, banuiesc, urmeaza sa raspunda penal pentru minciuna sa.
Al treilea lucru. Minciuna d-voastra are o calitate cu totul aparte si de-asta va spuneam ca in anii astia nu am vazut ceva mai jalnic. De ce? Pentru ca ati pitit-o, minciuna asta lata cat toata Romania, sub masca clamarii adevarului, sub masca sinceritatii fara limite, a transparentei, cum se zice acum. Atat de suav v-ati modulat vocea in toti anii acestia, din fiecare porisor al fiintei d-voastra tasnea atata cinste, ah!, atata puritate, ah!, atata sete de dreptate (ce sa mai spun de frumusetea morala!), incat asteptam cu totii, de la o clipa la alta, sa vedem cum incep sa va creasca aripi de inger.
Intelegeti-ma bine. Pe comunisti, doar prostii si ticalosii ii credeau. La fel pe Iliescu, pe Nastase, pe Vadim si pe oamenii lor. Doar prostii sau ticalosii nu ii vad ca mint de cum deschid gura. La d-voastra insa este altfel. D-voastra plangeti de emotie cand reusiti sa faceti sa treaca in Parlament o lege pentru binele poporului roman. D-voastra aveti privirea calda, nu ochii mici si vicleni ca altii. Radeti frumos, nu ranjiti. Pe d-voastra v-au crezut si desteptii. Ne-ati fraierit pe toti. Sau aproape pe toti. In ce ma priveste, inca de-acum un an v-am socotit ca fiind „omul care minte cu cea mai mare sinceritate“. Pe-atunci credeam insa, nestiind ce stiu azi si, mai ales, neapucand sa va vad cum v-am vazut recent la televizor, ca la d-voastra minciuna e o trasatura psihologica, un tic, o proasta asimilare a notiunii de diplomatie in politica, dar nu suprema trasatura de caracter.
Problema nu e insa ca ne-ati fraierit. Doina Cornea spunea despre Iliescu in 1990 „ca a tras un glont moral in pieptul tinerilor din Romania“. D-voastra n-ati tras un glont. D-voastra ati tras cu bazuca. Ati jucat tare. Ati confiscat toata rezerva de moralitate a limbajului, a gesturilor, a mimicii. Si ati facut-o praf. Imbracand mantia puritatii pe cea mai mare scena a tarii, cea politica, ati facut praf si puritatea, si politica.
Vedeti, scena politica romaneasca avusese aproape de toate. Avusese un presedinte care, pentru a-si mentine puterea, pusese o parte a poporului s-o snopeasca in bataie pe alta. Apoi ceruse consens national. Avusese un prim-ministru beat de putere, cu vocatie certa de mafiot de clasa si gata in orice clipa sa puna de-o dictatura in Romania. Avusese clovni, psihopati, batausi de meserie, vanzatori de un „bilet in plus“ la cinema Patria, bisnitari de rand, primari care vopseau trotuarele in albastru, altii care pictau tricolorul pe banci si pe pahare, avusese si avea securisti cu carul (s-ar parea ca fara aceasta „acreditare“ nici n-ai ce cauta pe scena politica de la noi).
Si totusi, scenei politice romanesti ii lipsea ceva: minciuna in extaz. Ceva asa, cum sa spun?, care sa-ti rupa sufletul, ceva care sa te faca sa zici „In sfarsit, iata omul!“ sau „Tot femeia pana la urma!“, ceva care sa te faca sa iesi afara si sa zambesti, fericit, la soare si sa zici ca uite ca s-a-nseninat si a aparut iar o raza de speranta si-a aparut cineva care se bucura de incredere la romani ca Biserica si Armata. Si acest cineva de care puteai sa zici toate astea, care, cand vorbea, ii curgea din gura cand lapte, cand miere, ne-a tras pe toti in piept! Romanii sunt de-acum, datorita d-voastra, mai subrezi sufleteste. Si si mai multi tineri vor pleca din Romania scuipand in urma lor, din cauza d-voastra. Vorba unui prieten: macar daca va angajati sa promovati o lege a transportului. Dar sa va luptati pentru o lege a lustratiei, adica a purificarii, a curatirii unui loc impur, o lege care ar fi trebuit sa inceapa chiar cu d-voastra!
In 30 decembrie 1989 am scris un text care se numea Apel catre lichele. In el va ceream un singur lucru: sa stati o vreme deoparte. Sa ne lasati sa ne tragem putin sufletul. Sa ne revenim putin. Ma tot intreb de-atunci: ce naiba „va mana in lupta“? De ce tineti mortis sa contribuiti, cu mizeria voastra morala, la insanatosirea noastra sufleteasca? De ce veniti, cu zestrea d-voastra urat mirositoare, sa ne tot propuneti buchete de trandafiri? Care, pentru ca le tineti d-voastra in mana, put. Put, put, put! De fapt asta ati facut: ati facut sa ne puta totul. In curand, de cate ori am sa deschid gura in public, nici pe mine n-o sa pot sa ma mai cred.
Un alt prieten, vazand „comotia afectiva“ pe care am suferit-o din cauza d-voastra, m-a luat cu binisorul. Gandeste-te o clipa, mi-a spus. Pe infrangerea ei triumfa altii si mai rai decat ea. Nu vezi ca cel care ameninta ca o s-o dea afara din PNL ca fosta colaboratoare a Securitatii e unul cu un dosar de turnator de trei ori mai gros decat ea? Pe tine sa te intreb, apoi, ce cauta acolo poetul care intervenea din cand in cand in emisiunea lui Nistorescu pe post de instanta civica morala? Tocmai el?
Ce teorie!, mi-am zis. Pentru ca exista talhari si mai mari pe lume, haide sa pornim la drum catre o transfigurare a Romaniei cu talharii mai mici. Pentru ca Romania - asta este o fatalitate, nu-i asa? - nu poate fi condusa decat de tot felul de cazaturi.
Dar cu d-voastra nici macar nu cred ca este asa. D-voastra nici macar nu sunteti unul „mai mic“, unul „de mana a doua“. Eu cred, doamna Musca, in potentialul d-voastra. Il mai tineti minte pe „talentatul domn Ripley“, personajul unor faimoase thriller-uri ale Patriciei Highsmith? Este criminalul perfect pentru ca nimeni nu-l poate banui. Este cumsecadenia personificata. Este dragut, saritor si cald. Crimele lui se nasc, nestingherite, in spatele acestei masti.
Pe mine ma trec fiorii gandindu-ma la momentul in care o sa ajungeti sef de partid, prim-ministru sau presedinte. Pentru ca, desigur, nu o sa demisionati. Nimeni, in Romania, se stie, nu poate fi definitiv compromis. Nici daca e prins, ca d-voastra, asupra faptului. Veti aparea la televizor cand demna si indignata, cand plangand, transpirand, explicand. Iar poporul o sa va ierte ca l-ati mintit putin si o sa va aleaga iar. Nu ma indoiesc ca talentul d-voastra are in fata o lunga perioada de inflorire. Ce ne-ati aratat e doar inceputul.
Gabriel Liiceanu
Trimiteți un comentariu