Pe mine nu mă întristează situația și nu mă sperie. E bine că România e în criză, că Europa se zvârcolește ca șarpele și Statele Unite rătăcesc într-un pustiu de principii căutând o nouă cale. Polii de putere de pe planetă se schimbă periodic. Imperiile se nasc, se consolidează prin violență, apoi se prăbușesc în iluzii, hedonism, ambiguitate morală și colaps economic inevitabil. Istoria se repetă obsesiv. Nici acum nu este sfârșitul lumii, ci doar sfârșitul iluziei. Democrația românească nu este în pericol pentru că n-am avut-o niciodată. Eram și acum ce-am fost mai mereu. Un pașalâc. Roman, otoman, nazist, apoi sovietic, apoi occidental... Contează mai puțin al cui. De slugărnicie și de jaf nu am putut scăpa prea des. Numeri pe degete cazurile în istoria de două milenii a acestei regiuni. Destin național nu am avut niciodată, iar puținii oameni care au încercat să făurească unul fie au fost trădați și maziliți, fie au provocat chiar ei dezastrul național. Dacă ar fi să descriu patologia acestui popor ar fi amnezia istorică selectivă. Dar bănuiesc că toate popoarele suferă de chestia asta mai mult sau mai puțin. Caută o glorie pe care n-au avut-o niciodată, iar apoi justifică cele mai oribile apucături naționale prin gloria aia inexistentă.
S-a năruit doar imaginea democrației. S-a scurs machiajul securistic udat de ploaie și crăpat de timp. României i s-au văzut ciorapii îndesați în sutienul de împrumut și hainele false de firmă care lăsau impresia abundenței. Era o abundență pe datorie, dată pe mâna unor circari slugarnici susținuți de interese din umbră. Tenul îmbâcsit de abuzuri nu mai îndrăgostește pe nimeni. A colapsat iluzia Proiectului European. A rămas să se vadă cum 27 de economii se mănâncă între ele ca să supraviețuiască. Oamenii încep să înțeleagă că nu există idealuri sau eroi, iar propaganda nu mai convinge. Suntem înconjurați de inamici. Că-s pe față sau subversivi este mai puțin relevant. Devine evident că nimeni nu ne protejează interesele dacă noi nu suntem în stare. Ne pândesc ticăloșii interesați pe toate părțile, de orice coloratură ar fi, iar iluzia occidentului prosper s-a făcut bucăți. Era pe moarte de la criza din 2008. Acum doar își predă obștescul, după o boală lungă. E aceeași iluzie ca cea a Uniunii Sovietice. Habotnicie politică, monopolism și lăcomie deghizate în idealuri. Tot colonialism, tot aristocrație, tot normalitate impusă cu toroipanul prin metode din ce în ce mai similare. În ultimă instanță, pentru iobagi nu contează boierul. Rezultatul e același jaf, același abuz, chiar dacă uneori diferă nivelul de politețe al abuzatorului.
S-a năruit în sfârșit iluzia ONU, o cumetrie internațională neputincioasă care aplică principii în mod selectiv. Unii sunt criminali de război, iar alții aducători de democrație, în funcție de cum o cer interesele complexului militar industrial. Rezoluțiile și mandatele de arestare sunt ignorate cu nonșalanță, iar ipocrizia generală a devenit evidentă. S-a năruit iluzia NATO, o organizație care pompează resurse și armament în Ucraina de un deceniu și n-a putut destabiliza suficient Rusia. Cu ajutorul atlanticilor ucainenii au câștigat aproape 600 de mii de morți și milioane de refugiați. Au pierdut orice iluzie de stat funcțional independent și vreo 25% din teritorii, în funcție de ce hărți mai desenează presa zilele astea. Probabil că peisajul real al dezastrului nu ne va fi dezvăluit niciodată. Valorile atlanticilor s-au aliniat valorilor Al Qaeda, Al Nusra și altor organizații înarmate din bani publici ca să decapiteze orice urmă de normalitate în Orientul Mijlociu.
S-a prăbușit iluzia OMS, religia înalților prelați ai științei care au propovăduit măsuri de pandemie complet neștiințifice menite să îmbogățească un grup select și să monopolizeze resurse. S-a prăbușit iluzia Statelor Unite ca far al democrației și prosperității. După patru decenii de lovituri de stat și războaie devastatoare, America nu a transplantat democrație pe nicăieri. Doar moarte și jaf. Nicio încercare nu a devenit o poveste de succes, ci doar un al coșmar umanitar. Străzile ei s-au umplut de zombi drogați, de oameni fără adăpost și contribuabili abandonați pradă corporatismului avar. Americanii trăiesc într-o țară capturată de interese private și adusă la capătul răbdărilor, dar au înțeles în sfârșit că SUA nu este o națiune, ci o afacere. S-a prăbușit mitul "Vrem o țară ca afară", cu cozile pe ani de zile la cabinetele medicale din Canada, cu dictaturile pandemice, cu sistemul medical prăbușit în Marea Britanie, taxele infernale care corespund unor servicii deplorabile, economia colapsată a Germaniei, instabilitatea politică generală, mutilarea sexual-ideologică a copiilor, atacurile teroriste în inima Europei și creșterea uluitoare a infracționalității.
S-a dărâmat iluzia globalismului. Dependența de materii prime rusești, de tehnologie informatică americană și de industria sclavilor chinezi a erodat economiile tuturor. A săpat în carnea vie a fiecărei națiuni care și-a exportat forța de muncă și a înstrăinat resursele strategice naționale. Visul European se încălzea din dărnicia rușilor, se apăra din dărnicia americanilor și cumpăra totul de la partidul comunist chinez. Un astfel de proiect european era sortit eșecului, dar erau profiturile prea mari ca să se poată găsi o soluție care să promoveze independența energetică și industrială a europenilor. Cineva trebuia să scadă un pic la profit ca să crească nivelul de trai al cetățenilor europeni. S-a ales cealaltă soluție - a importului de forță de muncă fără pretenții de nivel de trai. Forța de muncă a victimelor care dorm câte 20 în cameră și acceptă minimum pe economie, fără să crâcnească. S-a ales colapsul natalității și erodarea protecțiilor sociale până la faliment. Supraîncărcarea sistemelor cu imigranți malnutriți care nu sunt integrați câtuși de puțin și nu pot contribui în mod relevant la economie. S-a aplaudat "The Gig Economy", un mutant economic din care nu profită decât o mână de corporații intermediare. Un sistem ce nu oferă protecție angajaților, în care fiecare e pe barba lui și poate cădea sub pragul sărăciei oricând.
Ultimii patru ani au spulberat toate iluziile. Populația se trezește încet în tot Occidentul. Nu o face pentru că s-a luminat în vreun fel sau pentru că a fost pătrunsă de un spirit real suveranist, patriotic sau de altă natură. Ar fi vrut să moțăie în continuare liniștită, să trăiască în ignoranță politică și economică, în aceeași lipsă de democrație autentică în care trăia și până acum. S-a trezit pentru că situația a devenit prea gravă, portofelele s-au golit, mațele ghiorăiesc, perspectivele s-au îngustat și nedreptatea a devenit prea grosolană. Realitatea statistică ne arată că odraslele noastre sunt prima generație din istoria umanității care trăiește mai prost și are mai puține perspective decât au avut părinții. Este o situație fără precedent. Toate politicile din ultimele decenii au eșuat lamentabil. Alea care nu s-au prăbușit deja, se clatină din toate balamalele, dar nimeni nu discută despre ele. Lumea preferă să ignore evidentul și să se mire că tineri vor dictatură, vor marxism, extremism sau orice altceva. Da, vor! Nici ei nu știu ce vor exact. Orice altceva devine o soluție frecventabilă atunci când ceea ce este deja nu mai funcționează.
Propaganda trebuie să urle isterizată 24 din 24 pentru că elita nu mai are alte soluții. Cele pe care le vindea în trecut s-au dovedit falimentare complet și, nici măcar acum, efectele nu pot fi discutate lucid. Ce s-a întâmplat? Cum s-a ajuns aici? Cine? De ce? Ce puteam face atunci și ce ar trebui să facem acum? Nimeni nu vorbește despre idei sau soluții, ci doar despre conformitate ideologică. Despre vechi idealuri care n-au existat în practică niciodată. Oriunde am fi pe glob, de la Moscova la Washington. de la Paris la Beijing, un grup select de oligarhi ne vinde iluzii. Ne pedepsesc dacă nu le credem. Ne înfierează public și caută să ne excludă de dragul de a proteja iluziile. De a consolida... democrația. Vina este mereu la popor, de când există. Nu-i nimic nou. Așa se prăbușesc toate imperiile. Așa se sparg în cnezate și provincii autonome, apoi dispar în negura istoriei ca să se nască altele. Orașele pier și populațiile devin iarăși seminomade. Apoi se așază în altă parte. Așa se transformă orice vis babilonian într-o pulbere pe care o înlătură studenții cu pensula. Orice palat imperial devine în timp o dună de nisip. Spulberarea tuturor iluziilor este profund terapeutică. Este esențială pentru vindecare. Pentru trecerea la următoarea etapă din istorie.
Alexandru Nicolae, profesor de lingvistică al Facultății de Litere București
