Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste
28.7.10
27.7.10
22.7.10
13.7.10
Scrisoare deschisă
Scrisoare deschisă
Domnule Prim Ministru
Am fost arestat de securitate la data de 9 septembrie 1983 şi condamnat în ianuarie 1984 la 12 ani închisoare pentru complot împotriva orânduirii socialiste. Am executat 6 ani de temniţă grea (decretul din 1988 mi-a redus pedeapsa la jumătate), fără să fiu scos la muncă, sub un regim sever de supraveghere şi control impus de securitate, pedepsit abuziv permanent pentru că am respins reeducarea dorită de securitate, executând un an de regim restrictiv, singur în celulă şi fără lumină naturală, bolnav de ulcer, lipsit de asistenţă medicală şi hrană minimală potrivite bolii de care sufeream.
Am ieşit de la Jilava, la data de 9 septembrie 1989, abia ţinându-mă pe picioare până la staţia de autobuz şi nu ca Nuţu Cămătaru, gras şi frumos şi călare pe un cal căruia numai un girofar i-a lipsit …
Am fost luat imediat în primire de securitate şi hăituit zi şi noapte până la data de 12 decembrie 1989 când am fost reintrodus în celulele securităţii cu mandat de reţinere până la data de 12 ianuarie 1990 …
Toate aceste afirmaţii sunt probate prin documente oficiale de necontestat aflate în dosarul depus la Tribunalul Municipiului Bucureşti în temeiul Legii 221/2009 prin care solicitam despăgubiri materiale, în termeni decenţi, pentru aceste suferinţe.
Şi veniţi dvs., domnule Prim Ministru, şi hotărâţi că 10.000 de euro sunt suficienţi pentru a compensa material toate aceste suferinţe şi altele asemenea ale foştilor deţinuţi politici! Cred că tatăl dvs. care v-a spart un ou în cap, acum ar trebui să vă rupă spinarea cu un par pentru ruşinea pe care i-o faceţi şi ne-o faceţi!
Nu poate exista motivaţie economică pentru a trata cu atâta dispreţ şi inconştienţă acest unic simbol moral de necontestat al rezistenţei neamului românesc împotriva regimului comunist, reprezentat de foştii deţinuti politici!
Mai mult, vă amestecaţi, fără să vă permită Constituţia, în treburile Puterii judecătoreşti impunându-i norme după care trebuie să judece cazurile care îi sunt aduse la cunoştinţă pentru dreaptă judecată.
Scurtez cât pot această scrisoare şi închei cu o ultimă frază:
Nu am de ales domnule Prim Ministru, ori retrageţi imediat această stupidă ordonanţă, ori demisionaţi din funcţia de Prim Ministru al României pe care aţi compromis-o, moral, iremediabil.
Bucureşti, 9 iulie 2010
Dumitru Iuga
Adresa : Bd. Bucureştii Noi nr.58, bloc 5, sc. A, et.2, ap.10. sector 1.
Telefon : 0216672005. Adresa internet : tiiu2001 @ yahoo.com
Prezenta scrisoare deschisă vă este transmisă pentru informare în legătură cu o problemă, considerată de semnatarul acesteia, de larg interes public - condamnarea pentru a doua oară a foştilor deţinuţi politici. Nu solicit sprijin, acest lucru rămânând o problemă de conştiinţă a fiecaruia dintre dvs.
6.7.10
fara suflet si/sau creier
„Adevărul": Cum vă raportaţi la îngândurarea care bântuie cancelariile europene în ceea ce priveşte viitorul UE?
Mihai Răzvan Ungureanu: Probabil că sunt mai degrabă încruntări, întrebări cărora li se răspunde experimental, prin construcţii instituţionale noi, care, sperăm cu toţii, îşi vor dovedi viabilitatea în timp. Vă dau un asemenea exemplu, temă predilectă de conversaţie politică sau de discuţie aplicată la masa rotundă a Ministerului de Externe sau la aceea a Consiliului European: serviciul de acţiune externă. Cum urmează să fie construit? Cum va fi utilat din punct de vedere uman? Care va fi în mod precis conţinutul competenţelor, al listei de atribuţii? În ce măsură serviciul de acţiune externă poate reprezenta, într-o proporţie justă, interesele naţionale şi ale comunităţii, dacă interesele comunităţii se raportează la interesele naţionale, dacă interesele naţionale sunt în disonanţă cu interesele comunitare? Acestor întrebări serviciul de acţiune externă va trebui să le răspundă. Pe ce tip de informaţie va funcţiona serviciul de acţiune externă? Este, până la urmă, un serviciu diplomatic. Or, diplomaţia, ca peste tot în lume astăzi, beneficiază de trei surse elementare de informaţie: publice, open sources, care au un anumit grad de confidenţialitate, chiar şi de concreteţe, predispun la predicţie, şi informaţiile de natură deosebită, prin caracterul lor şi prin efectele pe care le pot genera în cazul utilizării, de care se ocupă serviciile de informaţii, de spionaj sau de securitate, atât cele care acţionează în exterior, cât şi cele care acţionează în interior. După cum vedeţi, construcţia serviciului de acţiune europeană, oricât de simplu ar putea să pară pe hârtie, consecinţă directă a Tratatului de la Lisabona, rezumă un enorm proces de integrare culturală, europeană.
Credeţi că va supravieţui construcţia europeană crizei economice actuale¬?
Sunt convins că proiectul european, cel căruia noi îi aparţinem de câţiva ani, are şanse enorme de rezistenţă în faţa oricărui tip de criză. Nu mă refer doar la seismul economic, ci şi la provocările de natură politică la nivel global. Condiţia esenţială este însă ca formulele de leadership naţional să tindă spre aceeaşi listă de priorităţi.
Sunt şanse în acest sens?
Bineînţeles. Şi asta n-o spun pentru că sunt un european convins, ci pentru că aceste lucruri se văd. Uniunea Europeană nu se află în pragul disoluţiei, nu cedează la primul şoc. Zona euro se va dovedi de fapt - destul de curând, cred - o soluţie providenţială de salvare a economiilor naţionale aflate în pragul unor încercări mari. Şi ceea ce s-a întâmplat cu Grecia, pachetul celor 110 miliarde de euro, ceea ce se întâmplă astăzi, prin pachetul secundar constituit la nivelul Băncii Central Europene pentru situaţii similare, în cazul în care ele vor apărea, arată de fapt două lucruri: că există conştiinţa pericolului şi că există soluţia, chiar dacă efectele prezumtive ale soluţiei de finanţare în plan intern a unora dintre statele care au calendare electorale poate să genereze probleme. Dar acestor probleme li se găseşte soluţie în buna guvernare. Acolo unde electoratul intern şi european, în egală măsură, este capabil a susţine aceste măsuri. Şi o bună comunicare contribuie la rezolvarea acestor probleme.
Există bani destui?
Pentru a salva ceea ce este de salvat? Sunt convins că da.
Zona euro se va dovedi de fapt - destul de curând, cred - o soluţie providenţială de salvare a economiilor naţionale aflate în pragul unor încercări mari.
„Supravieţuim unui al doilea val al crizei"
Toate statele sunt îndatorate, astăzi, chiar şi cele puternice...
Puţine sunt statele care pot afirma că le este bine. Se vor genera schimbări calitative la nivelul guvernanţei globale. Descoperim că, de fapt, mediul de manifestare a unor asemenea crize trebuie căutat în globalizare. Cauza este o suprautilizare a capacităţilor unor economii majore. Doi: descoperim că nu există economii emergente capabile să absoarbă asemenea şocuri, ba chiar să livreze din preaplinul lor soluţii imediate. Descoperim că nu este potrivit ca UE să se blocheze în practici protecţioniste, ci, dimpotrivă, să utilizeze contextul pentru a favoriza pe cât posibil schimbul. El reprezintă calea eficace către rezolvarea acestei probleme: ieşirea din recluziune cu mai multă înţelegere faţă de fenomenul economic global şi afirmarea interesului faţă de alte zone economice de pe glob. Zona euro este un experiment care se dovedeşte, şi în cazul crizei, de succes. Nu fără motiv se întâmplă asta. Gândiţi-vă că în urmă cu trei, patru săptămâni a început să capete concreteţe proiectul înfiinţării unei zone de unică monedă în spaţiul sud-est asiatic.
[N.B. Idei de'a gata, dle Ungureanu!]
În Golf se fac nişte paşi înapoi în această privinţă...
Poate că unii au reţineri, dar uite că alţii gândesc că acest gen de experienţă poate fi folositoare.
Ce se va întâmpla însă dacă va veni un al doilea val al crizei?
Oricum supravieţuim. În alt mod, restrângând dreptul excesiv de a supracredita orice nevoie şi revenind la necesarul care poate fi acoperit din resursele unor economii reale, nu virtuale. Noi nu suntem în situaţia de a nu vedea acest lucru. Nu trăim o ficţiune. Trebuie să recunoaştem, de exemplu, că un cataclism economic are inevitabile consecinţe politico-strategice. Din punctul acesta de vedere, un serviciu de informaţii se reprofilează, îşi adaugă la lista de priorităţi nenumărate alte sensibilităţi pe care înainte nu le exersa: capacitatea de a prevedea atacurile la moneda naţională - or asta face SIE - , capacitatea de a genera analiză profesională pe diferite fenomene economice în procesualitate, aflate în curs de manifestare, colectând expertiză din afara Serviciului. Din bănci naţionale, din think-thank-uri, din agenţii de rating. Încercăm să vedem dedesubt, printre rândurile aparenţei, dacă există acţiuni speculative care să aibă motor politic.
[N.B. Cheia e la BNR/Isarescu, nu la Servicii; astea's fantezii pentru adormirea oarecarilor.]
Există astfel de acţiuni speculative cu motor politic?
Sigur că da. Fonduri speculative care au în spate o motivaţie politico-strategică precisă.
La Bruxelles, a fost recent o dezbatere pe această temă iar părerile sunt împărţite...
Numai să nu pierdem din vedere faptul că un serviciu de spionaj nu lucrează cu dezbateri, ci cu realităţi cât se poate de contondente. E normal să fie în felul acesta. Descoperim o evidenţă de care ştiam cu toţii. Şi anume, ştiam că securitatea economică este parte esenţială în securitatea politico-strategică a unei construcţii precum Uniunea Europeană, dar şi a unei construcţii naţionale. Ceea ce poate un serviciu de informaţii să facă în contextul unei asemenea crize este să-şi dezvolte sensibilităţi pe subiecte pe care nu le lua în considerare, în speranţa că predicţiile, semnalele preliminare vor fi atent analizate la nivelul etajelor politice de decizie şi se va ţine cont de ele în orişice hotărâre de luat.
„SIE urmăreşte atacurile asupra monedei naţionale"
Daţi-ne un exemplu de subiect pe care SIE îl priveşte acum cu mai multă atenţie.
Atacul la adresa monedei naţionale.
Oficiali ai BNR ne-au spus că foarte mulţi jucători de pe piaţă „s-au aliat cu leul"...
Astăzi, da. Moneda naţională a trecut prin momente destul de dificile în 2008 şi 2009.
Dar în ultimul an?
Aceste tipuri de atacuri speculative nu vin ca excesele de febră în malarie. Nici măcar nu au regularitate. În plus, ele depind de context. Poţi specula cu o monedă care nu e bine aşezată economic. Şi poţi specula mai ales într-un club cu reguli stricte cum este UE. Atacurile la adresa euro arată de fapt că nu există oprelişti. Însă atacul poate fi prevenit, amânat sau anihilat.
Există riscul desfăşurării unor mişcări sociale asemenea celor din Grecia în alte zone ale spaţiului european?
În 2009, într-una dintre prezentările făcute de un şef al unui serviciu special din SUA către comisia de specialitate din Congres, concluzia era următoarea: nu asistăm la o prăbuşire economică, ci la o recesiune prelungită al cărei final e greu de anticipat, care va avea vârfuri şi căderi, şi că va fi o convalescenţă grea. Pe de altă parte însă, efectele sociale sunt de luat în considerare. Se leagă ele de pericolele teroriste de care toată lumea ştie şi care se află în topul priorităţilor informative? Da! Cum? Prin simptomatologie şi prin consecinţe indirecte. Una dintre consecinţele în plan social imediat e radicalizarea. Nu de tip religios, ci ideologic. Ies la suprafaţă mecanisme de auto-organizare a mentalului colectiv pe care toată lumea le-a crezut îngropate după anii 50, după Al Doilea Război Mondial. Ies la suprafaţă formule politice colectoare ale frustrărilor profunde ale unei comunităţi naţionale. Şi care se dirijează cu un bun joc retoric: identificarea inamicului etnic, identificarea inamicului politic, economic. Nu trebuie să surprindă faptul că aceste lucruri devin temă de lucru a serviciilor de informaţii. Pentru că, prin jocul electoral, asemenea formule radicale se pot regăsi în politica executivă. Hitler a ajuns la putere prin democraţie.
[N.B. Si mai multe idei de'a gata, mai grave de data asta... Mergi la cauza, dle Ungureanu, nu la efecte!]
Unde există un asemenea pericol în Europa?
Peste tot.
Aţi urmărit cu atenţie discursul şi retorica premierului Slovaciei şi discursul premierului Ungariei?
Da, ca orişice consumator de politică.
Vi se pare tonul abordat de cei doi având legătură cu această chestiune - identificarea inamicului etnic?
Mă desprind de orice răspuns la întrebare întrucât depăşeşte competenţele mele. Vă spun altceva: apartenenţa acestor state la UE este reconfortantă politic. Din această perspectivă, UE are îndeajuns de mulţi anticorpi pentru a preveni o resurgenţă a naţionalismului agresiv. Revenind la ce vă spuneam, în momentul în care consecinţele posibile ale crizei economice devin mai preocupante decât fenomenul terorist în sine să nu vă mire dacă această sensibilitate a serviciilor de informaţii, care se reeducă astăzi, după ce zeci de ani a fost scoasă în afara priorităţilor imediate, capătă sens.
UE are îndeajuns de mulţi anticorpi pentru a preveni o resurgenţă a naţionalismului agresiv.
„Vulnerabilităţile economice se pot regăsi prin efect unde nu te aştepţi"
Care este principala ameninţare la adresa securităţii naţionale a României, astăzi?
Aici am să încerc să detaliez un pic termenul. Când vorbim de ameninţări ar trebui să înţelegem potenţiale pericole şi mai puţin ameninţări în sensul lor brutal.
Să le spunem „riscuri şi vulnerabilităţi"...
Acestea există dintotdeauna, ele sunt înnăscute naturii statale. Pentru că am vorbit de criza economică, evident că printre vulnerabilităţi ar trebui să se regăsească gradul de utilizare a fondurilor europene, capacitatea de implementare a proiectelor strategice naţionale, capacitatea de atragere a investiţiilor străine, capacitatea de energizare a agenţilor economici interni. Toate aparţin categoriei de vulnerabilităţi pe care ni le însuşim ca atare şi pe care încercăm să le creionăm, să le descriem factorului politic decident. Atenţie: dacă fondurile europene nu sunt corespunzător consumate pe bază de proiecte de natură strategică reală, apar vulnerabilităţi implicite. Şi care nu ţin de imaginea României în Uniunea Europeană, ci de sănătatea însăşi a economiei româneşti. O vulnerabilitate de acest tip poate să se regăsească prin efect unde nu te aştepţi, inclusiv în calificarea pe care ţi-o dă o agenţie de rating, făcându-i pe investitorii străini să evite revenirea în economia românească.
Le-aţi atras atenţia decidenţilor politici în privinţa acestor chestiuni?
Decidenţii politici sunt foarte bine informaţi şi părerea mea este că toate deciziile sunt luate în cunoştinţă de cauză.
Vi se pare că primiţi un feed-back bun din zona decidenţilor politici?
Da, în condiţiile în care tema în analiză este tratată cu responsabilitate şi curaj.
De ce nu folosim aceste fonduri europene? Care sunt cauzele, în viziunea dumneavoastră?
Competenţa mea se încheie brusc când este vorba de această întrebare. Un serviciu de informaţii nu este un serviciu de consultanţă.
Ar putea fi pentru autorităţile statului...
Nici măcar. Pentru că în momentul acela se inversează raportul dintre autoritate şi competenţă administrativă. Un serviciu de informaţii trebuie să aducă informaţie; responsabilitatea deciziilor - luate în cunoştinţă de cauză sau în necunoştinţă de cauză - revine factorului politic. Este în natura însăşi a democraţiei să se întâmple aşa. Nu înseamnă însă că, în funcţie de mandat, un serviciu nu caută expertiză suplimentară. Începusem să vă spun despre ceea ce fac deja foarte multe servicii de informaţii din state membre alte NATO. Şi în SUA, şi în Germania, şi în Marea Britanie, şi în Franţa, şi în Italia încearcă să antreneze competenţă profesională pe domenii. De exemplu, asupra predicţiei economice, competenţă care să se suprapună şi să genereze explicaţie consistentă pe elemente de informaţie surprinse de un serviciu de specialitate. Concluziile, care înseamnă influx academic şi informaţie filtrată de serviciile de informaţii, sunt foarte utile decidentului politic. Pentru că decidentul politic însuşi nu poate genera dezbateri la Academie, discuţii în think-tank-uri. Esenţial este ca decidentului politic să i se aducă cât mai multe opţiuni în portofoliul viitoarei decizii, în aşa fel încât să fie sigur pe ceea ce aplică. Această chestiune e esenţială, motiv pentru care serviciile speciale schimbă între ele informaţii de natură economică, în aşa fel încât din lectura comparativă a fenomenelor să putem oferi propriilor decidenţi politici o perspectivă generală, nu o viziune parohială, asupra a ceea ce se întâmplă în România.
„Raportarea greşită la Eurostat, defavorabilă tuturor"
Decidenţii politici de la noi nu prea par sensibili la problema utilizării fondurilor europene...
Toate statele UE sunt atente la vulnerabilitatea numită utilizarea fondurilor aflate la dispoziţie prin mecanismele financiare ale UE. Există o diferenţă de accesare între statele membre mai noi şi statele vechi care provine din lipsa de experienţă, din necunoaştere. Chestiunile acestea sunt preocupante pentru toţi. Tot aşa cum este caracterul onest de raportare la Eurostat. O raportare greşită poate să determine atitudini eronate şi defavorabile unui stat membru sau tuturor statelor membre. Ajungem în situaţia să constatăm că există un enorm deficit după ce nu s-a ştiut atâta vreme. Mă refeream la cazul Greciei, dar n-a fost numai al Greciei.
[N.B. Daca dvd si omologi ai dvs dormiti in front...]
Ce semnale vă vin dinspre oficialii europeni?
Vă răspund din perspectiva Serviciului de Informaţii de Externe, nu a Ministerului de Externe sau a altor instituţii executive. România este o ţară de graniţă a UE şi a Alianţei Nord Atlantice. În mod natural, are alt tip de epidermă decât un stat non-membru al Uniunii Europene. România are o graniţă foarte lungă cu state care nu sunt membre ale UE. După ştiinţa mea, a doua graniţă ca lungime după Finlanda. Ucraina, Republica Moldova, Serbia nu sunt membre UE. Ceea ce înseamnă, inclusiv în ceea ce priveşte preliminarii tehnice legate de intrarea noastră în spaţiul Schengen, un plus de subiecte care intră în atenţia unui serviciu de spionaj. Înseamnă un plus de teme şi implicit un plus de aşteptare din partea forului de la Bruxelles pentru răspunsuri bune la aceste chestiuni. Poziţia noastră obligă suplimentar faţă de un stat aflat în centrul UE şi înconjurat de ţări membre ale UE. Serviciile speciale din state precum sunt Spania sau Italia sunt în mod natural interesate de identificarea unei politici europene ferme pe tema migraţiei ilegale. Grecia, de asemenea. Această politică unică, coerentă privind combaterea migraţiei ilegale nu se poate stabili la nivel comunitar decât în momentul în care sunt suficient de multe informaţii pentru a observa care e desfăşurarea fenomenului, dacă există şi o potenţială latură pozitivă a migraţiei ilegale pe care noi n-o putem sesiza imediat.
Care ar fi laturile pozitive ale migraţiei ilegale?
Vă dau un exemplu: majoritatea statelor europene se confruntă cu un deficit de forţă de muncă nespecializată sau specializată pe un număr redus de profesii. Migraţia ilegală transformată în migraţie legală controlată, în admitere a forţei de muncă non-europene în piaţa europeană poate reprezenta un răspuns la acest deficit.
„Pe fondul crizei se pot dezvolta comportamente politice aberante"
Printre temele care preocupă serviciile speciale din cadrul UE nu se numără cumva şi creşterea în intensitate a discursului autonomist? Cum vă raportaţi la astfel de schimbări?
Am să vă răspund în termeni generali. Un serviciu de informaţii externe, prin ceea ce poate aduce ca informaţie din contextul care poate să dezvolte un atac la fiinţa statală, are un rol foarte bine definit prin legea de funcţionare. Evident că suntem atenţi la fenomenele care pot, prin simpatie, prin extensie, prin virusare să genereze fenomene negative, corozive la adresa structurii noastre statele sau a funcţionării administrative. Doar că, aici trebuie să fim limpezi, ceea ce serviciul de informaţii aduce ca subiect de reflecţie pentru decidentul politic reprezintă doar una dintre premisele pe baza căreia se ia decizia politică. Decizia politică este inevitabil strategică şi ţine cont de cu totul alte fenomene pe care nu Serviciul de Informaţii Externe le guvernează sau le stăpâneşte.
Directorul SRI George Maior ne-a declarat recent că Serviciul pe care îl conduce priveşte cu atenţie evoluţiile din zona Harghita- Covasna, în contextul amplificării discursului autonomist, întreţinut de politicieni ungari...
Pe bună dreptate.
La scurtă vreme după discuţia avută cu domnul Maior, s-au desfăşurat alegeri în Ungaria, iar formaţiunea Jobbik a reuşit să acceadă în parlamentul naţional. Sunt motive de îngrijorare în cadrul UE din acest punct de vedere?
Prin ceea ce investigăm, luăm în calcul şi pornim de la scenariul negativ. Suntem sensibili faţă de asemenea schimbări care pot, într-un moment sau altul, fiind scăpate de sub control - de sub lege, de fapt - să genereze situaţii extreme.
Care ar putea fi aceste „situaţii extreme"? Care ar fi cel mai prost scenariu?
Vă spuneam că Uniunea Europeană are un rol foarte bine precizat şi verificat în timp. Dar vorbesc de activitatea Serviciului pe care îl conduc. Evident că suntem sensibili faţă de aceste chestiuni. Tot aşa cum ceea ce spunea domnul Maior e cât se poate de natural şi logic. Suntem foarte atenţi pentru că pe fondul crizei economice se pot dezvolta comportamente politice aberante faţă de norma de convieţuire în interiorul UE. Ceea ce duce, pe cale de consecinţă, la decredibilizarea construcţiei europene înseşi. Or, nu este în interesul statului român sau al UE să ajungi la un asemenea grad de ebuliţie politică în care frontierele să fie puse sub semnul întrebării, structurile de stat, democraţiile să fie continuu criticate sub varii pretexte. Acest aspect este o temă de lucru, nu de reflecţie.
Mihai Răzvan Ungureanu pe timpul când deţinea portofoliul Afacerilor Externe în Guvernul Tăriceanu
„Gândirea de ordin securist e în afara zidurilor SIE"
Nu am auzit un punct de vedere oficial din partea dumneavoastră cu privire la acuzaţiile de influenţare de către SIE a rezultatului alegerilor din 2009...
Politica de comunicare a SIE este foarte clară în privinţa aceasta. Nu discutăm şi nu comentăm speculaţii. Merg mai departe în nume personal: nu comentez fantezii, cu atât mai mult cu cât sunt dincolo de absolut orice imaginaţie. Îmi pare rău că mulţi dintre cei care vorbesc în felul acesta şi care agită o retorică imorală nu numai că nu au informaţii despre aşa ceva, dar încearcă să acopere rezultatele unor procese politice electorale la care au participat. Nu aşa se justifică un eşec politic. În al doilea rând, veghez la constituţionalitatea deplină a acestui Serviciu, iar câtă vreme sunt în fruntea lui nu va exista nicio abatere de la legea de funcţionare a Serviciului şi de la menirea lui.
Acuzaţiile de implicare politică vizează, de regulă, conducerea operativă a serviciilor speciale. Vă scapă ceva, din punct de vedere operaţional, în cadrul SIE?
Nu. Până la urmă, există o singură persoană responsabilă: cea care stă de vorbă cu dumneavoastră. Cel puţin în cazul SIE nu există pic de implicare politică. În momentul în care a existat, cu ani în urmă, sistemul a reacţionat perfect, anticorpii au avut grijă să elimine imediat pericolul. Serviciul este alcătuit din oameni care înţeleg că dacă-i apără ceva în faţa injoncţiunii factorului politic - dacă ar exista - sau în faţa oricărei tentaţii, acea apărare o reprezintă legea şi nu încearcă în niciun fel să treacă peste limitele, conţinutul şi interesul legii. Legea nu-i restrânge, îi apără. Această înţelegere a fundamentului juridic de la baza desfăşurării activităţii unui serviciu de informaţii este, după părerea mea, un semn al maturităţii instituţionale. Constat însă uneori, cu surpriză, că gândirea de ordin securist e în afara zidurilor instituţiei, nu în interior, unde sunt oameni care au crescut după norma morală europeană. În interior sunt oameni care ştiu ce înseamnă Europa şi care sunt foarte mulţumiţi de cum li se proiectează viitorul în interiorul unei construcţii cum este UE sau în interiorul NATO.
Nu aţi resimţit, în ultima vreme, presiuni politice?
De când am preluat conducerea acestui Serviciu, nu. De absolut niciun fel. Din acest punct de vedere, nu numai că nu au existat injoncţiuni politice, dar nici măcar comentarii referitoare la posibile implicări politice. Şi eu cred că e măsura reală a seriozităţii cu care acest Serviciu funcţionează.
„Lumea iese din şcoală fără o minimă cunoaştere a supravieţuirii sociale"
Sunt comunităţile de rromi din Occident un pericol pentru imaginea României?
Nu ştiu în ce măsură sunt un pericol la adresa imaginii României. Eu cred că imaginea unui stat se construieşte pe seriozitatea cetăţenilor acelui stat. Vă pot spune ceva din experienţele trecute, de dinaintea directoratului la SIE. Am face o mare greşeală în cazul în care arătăm cu degetul o categorie etno-culturală, încercând să distribuim asupra ei tot inventarul de rele de care de fapt ar trebui să ne simţim responsabili „in corpore". Noi ce vedem acum: există un grad redus de educaţie civică, socială. Lumea iese din şcoală fără o minimă cunoaştere a supravieţuirii sociale ca atare şi atunci încearcă să depăşească handicapul de adaptare, recurgând la gesturi nelegale sau reprobabile. Discuţia nu e în ce măsură problema se raportează la imaginea noastră, ci despre cum facem ca românul care iese în afara graniţelor ţării să aibă încastrat în propriul comportament regulile elementare ale convieţuirii comunitare. Reflecţia ar trebui să se adreseze educaţiei naţionale, modului în care este generată cultura civică, felului în care se raportează individul la propria identitate.
De ce credeţi că nu se obţin în şcoală aceste cunoştinţe, valori şi competenţe? De ce aceste lucruri se amplifică de la an la an?
Aici sunt în perfectă armonie cu constatarea dumneavoastră. Există în mod real o degradare a nivelului educativ în România. Şi nu putem să fim orbi să nu vedem acest lucru. Eu îl văd şi când îmi fac orele la facultate, dar îl văd şi în felul în care incompetenţa sau judecata rezumată îşi găseşte loc în societate. Şi dacă e pronunţată cu voce tare trece drept soluţie. N-ai cum să nu vezi că, în locul unei protecţii reale a meritului, a cunoaşterii, ajungi la o socializare perversă a mediocrităţii. Puteţi spune că e o perspectivă de dreapta. Eu nu cred asta. E o perspectivă de om normal. Resimt această degradare a mediului civic inclusiv în felul în care tinerii vin către instituţii, cum este SIE, pentru a-şi căuta o carieră, fără să înţeleagă care este natura unei asemenea activităţi şi care sunt pretenţiile de maximă profesionalitate pe care activitatea într-un serviciu de spionaj o solicită. Dar dau acest caz deoparte: uitaţi-vă cum arată, care este calitatea învăţământului pe diferite trepte.
Eu resimt această degradare a mediului civic inclusiv în felul în care tinerii vin către instituţii, cum este SIE, pentru a-şi căuta o carieră, fără să înţeleagă care este natura unei asemenea activităţi şi care sunt pretenţiile de maximă profesionalitate pe care activitatea într-un serviciu de spionaj o solicită.
„Tinerii care vor în SIE, din ce în ce mai slab pregătiţi"
Este educaţia o vulnerabilitate naţională în acest moment?
Da, este o vulnerabilitate naţională, pe care inclusiv SIE o ia în calcul în momentul în care observă procese similare în alte state europene, ba chiar în state vecine nouă. De ce spun că antrenează sensibilitatea unui serviciu de informaţii externe? Pentru simplul fapt că o scădere dramatică a gradului de cultură generală civică - nu mă refer la cultura generală intelectuală - lasă loc liber manifestărilor extreme politice. Dai unei minţi odihnite soluţia ultimă a radicalismului sau a extremei. Şi intră în acest joc imediat, pentru că individul în cauză caută să evite toate obstrucţiile pe care le presupune în mod normal o carieră. Şi atunci găseşte această cale perversă de a ocoli creşterea proprie, sărind etapele către soluţia evidentă.
Aţi constatat o scădere a pregătirii tinerilor care vin spre SIE?
Răspunsul este fără echivoc: da. Această constatare mă îngrijorează.
Aveţi de unde să alegeţi spioni?
Da. Din o mie de oameni rămân opt. Sunt foarte mulţi care vin pentru o carieră în SIE, marea majoritate neînţelegând ce înseamnă restricţiile unei cariere în Serviciu. Sunt foarte multe aşteptări care se cer diminuate sau anulate de la bun început. Nu e o carieră pentru egouri, pentru personalităţi accentuate, pentru cei care-şi caută loc în public, care vor să răzbată înspre decizia politică. În procesele de selecţie poţi trage repede concluzia asupra acestei deprecieri a educaţiei naţionale.
Ce-i lipseşte societăţii româneşti acum?
Două lucruri esenţiale: Educaţia şi Sănătatea.
Sunt două chestiuni nemonitorizate de UE...
Lăsând deoparte aspectele tehnice, ele au o componentă naţională foarte puternică pentru că fac parte din însăşi construcţia statului naţional. Sunt elemente de coeziune, apar odată cu statul naţional, evoluează odată cu statul naţional şi preced de multe ori transformarea sistemului administrativ. Ne apropiem însă de un impas major. Nu sunt profet în ţara mea, dar lucrurile se întâmplă la fel şi în alte state. Gradul de cultură civică scade, invers proporţional cu gradul de comunicare interpersonală. Acesta din urmă creşte la nivelul UE, şi din cauza internetului, telefoniei etc. Paradoxal, creşterea gradului de intercomunicare personală ar trebui să ducă la o cunoaştere mult mai fină, mai rapidă a diferenţelor culturale dintre statele UE şi implicit la acceptarea lor. Or, procesul este paradoxal invers. Gradul de inter-relaţionare creşte foarte mult, pe măsură ce creşte şi gradul de alfabetizare electronică şi, într-o măsură dramatic inversă, gradul culturii civice la nivel individual scade. Una este să scadă însă într-un stat a cărui tradiţie educativă permite în anumite limite asemenea declinuri de fenomen, şi altceva e să scadă acolo unde şcoala a trecut prin cutremure profunde, structurale, în ani succesivi.
„Sunt foarte mulţi criminali deştepţi"
Vă mai dau bătaie de cap grupările infracţionale româneşti care acţionează în afara graniţelor?
Sunt subiecte în atenţia noastră. Crima organizată profită de globalizare. Lucru care face ca organismele desemnate să combată crima organizată transfrontalieră să aibă mai curând un rol reactiv. Nu reuşesc să fie proactive. Din punctul acesta de vedere, serviciile de spionaj sunt infinit mai importante pe aceste domenii - non-proliferare, criminalitate organizată pentru orice tip de trafic ilegal. Asta pentru că sunt nevoite să surprindă secvenţe din reţele de trafic, pe cât posibil înainte ca traficul să ajungă la frontiera naţională. Această implicare profundă a serviciilor de informaţii în neutralizarea reţelelor de criminalitate transfrontalieră are un efect implicit foarte interesant: a generat motive suplimentare temeinice de cooperare între servicii similare. Dacă nu ar fi fost aşa ceva, serviciile de informaţii externe ar fi fost îndeobşte integral dedicate agendei naţionale. În afara acestei obligaţii, serviciile de informaţii s-ar fi găsit în situaţia în care se aflau acum 50 de ani, restrânse la îndeplinirea termenilor din propria agendă de priorităţi, determinată de interesul naţional nemijlocit.
Acele servicii cu care colaboraţi vă semnalează o amplificare a acţiunilor acestor grupări infracţionale cu sediul central în România?
Unele au sediu central în România, altele nu. În anumite cazuri reţelele de criminalitate organizată sunt etnice. Altele sunt internaţionale şi mai puţin constituite pe formule familiale, pe clanuri. Din punctul acesta de vedere suntem.... occidentali. Nu e niciun dubiu în privinţa asta. Există cetăţeni români care participă la activităţi de criminalitate organizată transfrontalieră. Creşte numărul celor care sunt implicaţi în trafic transfrontalier de materiale sensibile: armament, droguri. Am depăşit etapa care era limpede la sfârşitul anilor '90, când criminalitatea românească era în general axată pe infracţiuni mărunte, pe furturi de portmonee, pe cerşit. S-a depăşit etapa asta. Globalizarea a venit repede şi peste vechile reţele româneşti care sunt foarte mobile cultural, foarte adaptate lingvistic.
Sunt bine „educate"...
Bine educate tehnologic: furtul de carduri, utilizarea ilegală şi clonarea cardurilor, criminalitatea informaţională încep să intereseze şi cetăţeni români. În valoare absolută îţi dai seama că sunt foarte mulţi criminali deştepţi. Şi care merită o altă şansă în viaţă.
Pot fi convertiţi aceşti infractori?
Teoretic, da.
Aveţi un program de reconversie a acestor creiere din zona infracţională pentru a sluji interesului naţional?
Unde se poate, da.
„Funcţiile de conducere în SIE au fost reduse cu 50%"
Nu vă faceţi griji în privinţa demotivării ofiţerilor SIE după ajustarea salariilor bugetarilor cu 25%?
Nu. Cred că nu există serviciu de informaţii din Europa care să nu resimtă reduceri dramatice de cheltuieli din fondurile bugetare. Fie că e vorba de cheltuieli cu personalul, fie cu investiţiile. Serviciile de informaţii au nevoie de tehnologiile cele mai avansate şi operează cu tehnologii pretenţioase, deci costisitoare. Pornesc de la o problemă de principiu. Un serviciu de spionaj poate să funcţioneze şi cu un euro. Dar în cazul acesta informaţia pe care o capătă decidentul politic are valoarea acelui euro. Funcţionează şi cu 1.000 de euro, iar informaţia valorează 1.000 de euro. Statul investeşte în obţinerea de informaţii, nu plăteşte obţinerea de informaţii. Din punctul acesta de vedere nu mă sperie reducerea bugetară, dar, evident, o spun tuturor: „Puteţi tăia oricât, puteţi să ajungeţi la nimic, dar nu aşteptaţi performanţă reală". Valoarea pe care o dă utilizarea informaţiei ţine strict de felul în care investeşti în obţinerea ei. Suntem într-o lume în care dai ca să obţii. Lucrurile nu vin gratuit. Nu este o agenţie care funcţionează în interiorul unui sistem bugetar naţional, în sensul restrâns al cuvântului. Nu e un ghişeu.
Pleacă ofiţerii de informaţii în mediul privat din cauza banilor?
Lumea e mult mai interesată sau era mai interesată, la un moment dat, să meargă spre zona privată unde salariul avea un alt cuantum. Când pui în balanţă cariera sigură şi câştigul ipotetic - în cazul salariului în sfera privată - mulţi se duc spre certitudine şi nu spre ipoteză. Dar nu am probleme de acest gen. Problema e alta: scăderea gradului de cultură generală civică, pentru că acolo aştepţi înţelegere pentru cei care încearcă să urmeze o carieră într-un serviciu de informaţii. Sunt restricţii foarte mari pe care nu le poţi plăti în mod real, oricât ai adăuga la salariu. Procesul de reformare a SIE a început în 2002. Reforma a însemnat reconstrucţie generală după un model anglo-saxon. Şi din momentul acela, pe scăderi succesive bugetare şi de personal, în ciuda restrângerii Serviciului, calitatea a crescut, nu a scăzut. Efectivele au fost reduse în ultimii patru ani cu peste 20 de procente. Plaja de acţiune a crescut cu peste 50%, iar calitatea informaţiilor cu 100%.
Aţi redus din drepturile băneşti ale angajaţilor?
În decembrie 2009, am reconsiderat criteriile şi am tăiat 70% din sporuri, preferând să recompensăm exclusiv performanţa şi rezultatele concrete de excepţie. Las deoparte faptul că nu există o recunoaştere în salariu a nenumăratelor restricţii pe care le are un angajat al SIE. Sunt foarte multe şi nu se regăsesc în salariu. Nu punem problema adaptării între calitate, tipul de muncă şi posibila recompensă materială. Aici e vorba de vieţi, nu de birouri. Tot ceea ce înseamnă activitate operativă s-a construit, se construieşte şi funcţionează doar pe bază de proiecte şi programe. Şi fiecare proiect e bugetat în timp. Termene, responsabilităţi, cantitate de resurse, utilizare de resurse, decontare de resurse. Nu există activităţi care se bugetează pe o durată indefinită. Tot ceea ce înseamnă structură de conducere a fost destructurată în aşa fel încât să existe cât mai puţine structuri majore de conducere şi cât mai multe structuri minore.
E o viziune corporatistă...
Exact. Şi asta ţinând cont că se lucrează pe proiecte şi pe programe, pe răspunderi precise.
Vor fi disponibilizări la SIE?
Sunt plecări, posturi eliberate care nu se mai ocupă. Locul gol n-a creat scădere de calitate, ci creştere, ceea ce înseamnă că poţi funcţiona şi cu mult mai puţin, dacă ştii cum poţi să distribui bine sarcinile, aşteptările, responsabilităţile în interiorul proiectului. Iată, de pildă, o serie de cifre: reducerile de fonduri după 2008 au fost de peste 8% din cheltuielile salariale. Funcţiile de conducere au fost reduse cu 50%. Nu mă refer doar la cele de secretar de stat. Am reconstituit piramida responsabilităţii în interiorul Serviciului. Se poate cu mai puţin şi se poate mai bine, dar totul e să vrei. Să nu transformi o instituţie bugetară într-o instituţie cu rol social. Despre asta este vorba. Revin la chestiunea proiectelor şi a programelor. În momentul în care acţiunea unei instituţii se regăseşte în proiecte şi programe cu date fixe de început şi de sfârşit, cu responsabilităţi precizate, cu termene de decontare, cu resurse specificate, nu mai există nici risipă de timp, nici de resurse. N-am făcut o mare filosofie. E o chestiune care a venit aproape natural, pentru că au existat şi sincope datorate lipsei de balans. Outputul şi inputul uman. Se întâmplă. Sunt generaţii mai numeroase, şi generaţii mai puţin numeroase. Dar procesul a fost natural şi eu consider că adevărata cauză a acestuia se regăseşte în reformarea integrală, probabil unică în statul român, în care o instituţie nu funcţionează la parametri compleţi pentru o bucată de vreme, pentru a se reinventa apoi total.
În decembrie 2009, am reconsiderat criteriile şi am tăiat 70% din sporuri, preferând să recompensăm exclusiv performanţa şi rezultatele concrete de excepţie.
Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste
5.7.10
Modelul turcesc?
Ovidiu Nahoi: Domnule ministru, Turcia se află în plin proces de negociere a aderării la Uniunea Europeană, dar, în acelaşi timp, discuţiile despre vocaţia europeană a Turciei se poartă, în Europa, pe diferite tonuri. Dumneavoastră cum receptaţi această situaţie?
Egemen Bagiş: Dar noi suntem parte a familiei europene! Suntem parte a tuturor organizaţiilor europene: de la Consiliul Europei la UEFA, de la Banca Europeană de Investiţii la Eurovision şi aşa mai departe. Cu o excepţie: Uniunea Europeană. Suntem participanţi la toate iniţiativele europene şi vom fi şi membri ai Uniunii Europene. Problema nu este dacă. Problema este când.
Ion M. Ioniţă: Totuşi, nimeni nu ştie când se vor termina negocierile şi când veţi adera. Dumneavoastră ce plan aveţi în această direcţie?
Planul principal este de a încheia toate schimbările legislative interne, astfel încât Turcia să fie gata pentru aderare la 31 decembrie 2013. După această dată, decizia va fi în terenul Uniunii Europene. Noi ştim că Uniunea este o instituţie politică. Şi că deciziile se iau din raţiuni politice. Aşa cum 18 milioane de cetăţeni germani au devenit cetăţeni ai Uniunii Europene peste noapte, fără niciun fel de pregătire şi de negociere, şi asta din raţiuni politice, ştim că va veni o zi când ţările europene vor înţelege că a ţine Turcia afară este cu mult mai costisitor decât de a o admite. Acum există temeri, există suspiciuni.
O.N.: Ce le alimentează?
În primul rând faptul că potenţialul Turciei nu este bine cunoscut. Puţini europeni ştiu, de exemplu, că atunci când deschid dimineaţa aragazul ca să îşi pregătească cafeaua, gazul provine, în cea mai mare parte, de pe rutele ce trec prin Turcia. Puţini europeni ştiu că Turcia este o naţiune tânără. Media de vârstă a Europei este de 42 de ani, în timp ce a Turciei este de 28 de ani. Circa 66 la sută din turci sunt tineri sub 33 de ani. Europa trece prin dificultăţi economice, dar anul acesta noi avem o creştere de şase procente.
Conform raportărilor OECD în perspectiva anului 2017, noi ne vom continua procesul de dezvoltare şi vom avea al treilea ritm de creştere după India şi China. În Europa este o criză energetică. Ei bine, 70 la sută din resursele energetice, care provin din Sud şi Est, trec prin Turcia. Nu există altă cale pentru transportul acestora! Şi aici, Turcia împreună cu România pot fi extrem de importante. Nu numai pentru colaborarea în cadrul proiectului Nabucco, dar în orice alt proiect energetic.
I.M.I.: Care este principalul obstacol în drumul Turciei spre Europa, din punctul dumneavoastră de vedere?
Principalul obstacol îl reprezintă prejudecăţile. Dar, de fapt, la mijloc este o mare neînţelegere. Turcia e considerată prea mare şi mulţi lideri se tem că Turcia, fiind prea mare, va deveni o voce prea puternică în instituţiile europene, că va influenţa prea mult luarea deciziilor.
O.N.: Mulţi se tem şi de un val de imigranţi proveniţi din Turcia.
Asta e o falsă problemă! Înainte de aderarea României, ei se temeau că întreaga Românie va migra în Vest. Dar nu a fost aşa. Acum, numărul turcilor care trăiesc în ţările europene este de 5,5 milioane. Este mai mare decât al unor întregi state membre ale Uniunii Europene. Ei sunt deja integraţi în statele unde trăiesc. Proiectul Uniunii Europene este unul al păcii. Şi nu poate fi complet fără Turcia.
Iar Europa va decide: este ea un club creştin sau este o comuniune de valori? Sunt 1,5 miliarde de musulmani în întreaga lume. Dar nu numai despre asta e vorba. Dacă Turcia va fi respinsă din cauza identităţii sale culturale, oamenii din India, din China, din Africa, ei se vor simţi izolaţi şi respinşi de către Occident.
I.M.I.: De ce mai aveţi nevoie de încă trei ani pentru a vă pune la punct cu legislaţia?
Avem un program naţional, cu priorităţi. Dar Parlamentul nu e o maşină, are nevoie de timp. Viteza e, desigur, importantă, dar poate fi şi periculoasă.
O.N.: Aşa stau lucrurile şi în cazul noului proiect de Constituţie?
Noua Constituţie va apropia foarte mult Turcia de standardele europene, în multe privinţe, de la colectarea taxelor şi a impozitelor la justiţie, drepturile angajaţilor sau drepturile copiilor şi până la rolul militarilor în societate.
Egemen Bagiş: „Uniunea Europeană are nevoie de Turcia“
Schimbare la faţă
În ţara mea, acum 50 de ani, după lovitura de stat militară, un premier a fost executat (Adnan Menderes, n.r.). Au fost arse în public cărţile lui Dostoievski şi Kafka, sub acuzaţia că ar fi promovat comunismul. Acum zece ani, primarul Istanbulului a fost arestat doar pentru că a recitat o poezie. Acum, acel primar este prim-ministru, iar Istanbul este capitală culturală europeană. Uniunea Europeană a inspirat toate aceste schimbări.
Din 1923, de la fondarea Republicii, şi până în 2002, guvernul a construit 6.100 de kilometri de şosele şi autostrăzi. Din 2002 a construit 12.500 de kilometri. Un sfert dintre spitalele care funcţionează azi în Turcia au fost construite în ultimii opt ani.
„Acesta este visul lui Atatürk!"
I.M.I.: Noua Constituţie va reduce rolul politic al Armatei, considerată, tradiţional, garantul laicităţii statului. Nu există pericolul unei reveniri a mişcărilor musulmane?
Nu. Voi fi foarte sincer. Părinţii fondatori ai Turciei moderne erau militari şi musulmani în acelaşi timp. Ei au avut un vis pentru noua republică: să fie aliniată valorilor occidentale. Astăzi, aceste standarde sunt reprezentate de Uniunea Europeană. Când Turcia se îndreaptă către aceste standarde, militarii, care se consideră gardienii principiilor părinţilor fondatori, ştiu că aceasta este calea către îndeplinirea visului lui Atatürk. Este aceeaşi linie pe care prim-ministrul Turciei o urmează şi pe care o urmează toate partidele parlamentare.
Toate sunt în favoarea accederii în Uniunea Europeană. Este un obiectiv pe care turcii îl împărtăşesc. Desigur, fiecare segment al societăţii turce are propriile opinii, temeri, suspiciuni. Unii se tem că religia va deveni mai vizibilă în societate. După cum alţii se tem că militarii vor deveni şi mai puternici. Unii oameni se tem că ţara va deveni prea liberală, alţii se tem că va deveni prea conservatoare. Ei bine, Uniunea Europeană reprezintă calea de mijloc pentru toate acestea.
O.N.: Vreţi să spuneţi că nimeni nu va câştiga în detrimentul altcuiva?
Imediat după ce am preluat această funcţie am moderat un mare forum al organizaţiilor neguvernamentale din Turcia. Am discutat o întreagă zi subiectul Uniunea Europeană, cu presă şi camere de televiziune. Avem tot felul de organizaţii, de la cele conservatoare religioase la asociaţii ale homosexualilor sau lesbienelor, avem organizaţii ale kurzilor, ale femeilor, ale pescarilor.
Ei bine, atunci când subiectul a fost Uniunea Europeană, cu toţii s-au respectat şi s-au ascultat între ei. Fiecare dintre aceştia avea, desigur, aşteptări diferite de la Uniunea Europeană, dar cu toţii doreau să trăiască într-o societate mai democratică şi mai prosperă. Noi privim Uniunea Europeană ca pe un medic care ne furnizează dieta corectă. Asta este ceea ce facem acum în Turcia.
Islamul în Europa
„O bună parte din populaţia musulmană din Europa este expusă unor idei rele. Tinerii musulmani din Europa se simt discriminaţi. Puştii care au incendiat maşini şi au atacat magazine în suburbiile Parisului nu veneau din Maroc sau din Algeria. Ei erau născuţi în Franţa. Teroriştii care au atacat Londra nu veneau din Pakistan. Erau născuţi şi educaţi în Anglia. Teroriştii care au atacat la 11 septembrie 2001 nu veneau direct din Arabia Saudită. Ei locuiseră mult timp în Germania, unde primiseră educaţie înaltă. Şi totuşi, au ales să devină terorişti. De ce? Pentru că au fost expuşi acestor idei bolnave ale lui Bin Laden. De aceea Turcia joacă un rol foarte important.
Noi am adoptat calea sufi de înţelegere a islamului, bazată pe principiul „iubeşte-ţi aproapele, vecinul, indiferent de religie". Islamul şi democraţia coabitează în Turcia. Pe străzile din Istanbul poţi vedea moschei, biserici şi sinagogi, unele lângă altele, de 800 de ani. Şi nu este singurul loc de acest fel din Turcia. Noi avem experienţa acestei coexistenţe a culturilor, a religiilor. Şi România are această experienţă. Islamul este o realitate europeană. Sunt 30 de milioane de europeni legaţi cumva de această credinţă. Toate religiile spun să fii bun, să întorci şi celălalt obraz. Dar sunt indivizi care exploatează religia în scopuri legate de putere".
„Turcia a avut criza ei, în 2001"
I.M.I.: Cum aţi reuşit creşterea din ultimul an?
Ne-am concentrat pe producţia industrială. Suntem între primele cinci ţări ale lumii la creşterea producţiei industriale. În domeniile textilelor şi sticlăriei suntem de asemenea între primii cinci. Suntem singura ţară europeană care fabrică laptopuri. Suntem o naţiune tânără, avem nevoie de locuri de muncă. Investim mult în noile tehnologii şi alocăm 1% din PIB pentru cercetare-dezvoltare, iar în anii viitori vom aloca 2%.
Când am venit la putere, în 2002, cele mai importante alocaţii bugetare reveneau, prin tradiţie, Apărării. Acum au ajuns pe locul patru, iar cele mai importante alocaţii merg către educaţie. O treime dintre şcolile care funcţionează în Turcia au fost construite începând cu 2002. În ultimii opt ani, venitul mediu pe cap de locuitor a crescut de la 3.000 de dolari la 11.000 de dolari. Investiţiile străine erau, în medie, de un miliard de dolari pe an. Media din ultimii opt ani este de 20 de miliarde pe an.
O.N.: Cum de aţi avut asemenea rezultate? Criza e globală.
Turcia a avut criza ei, în 2001. Într-o zi, preşedintele şi prim-ministrul au avut o dispută şi au aruncat cu Constituţia unul într-altul. Atunci, au ieşit fiecare în conferinţe de presă şi au spus poporului propriile variante. Ei bine, rata dobânzii a ajuns la 8.000 la sută! Datoria publică s-a dublat şi valoarea activelor s-a înjumătăţit într-o singură noapte. Atunci au fost luate în Turcia măsuri pe care majoritatea guvernelor le iau astăzi. Au fost reduse cheltuielile publice, au fost puse sub control băncile şi întregul sistem financiar.
Pe atunci, marile corporaţii din Turcia aveau fiecare propriile bănci. Acestea îşi finanţau propriile companii şi, cum băncile se aflau sub garanţia statului, era puţin important dacă mai dădeau sau nu banii înapoi. Şi, până la urmă, oamenii simpli de pe stradă ajungeau să plătească. Nu eram noi în guvern în 2001, dar am susţinut aceste măsuri. În 2002, când partidul meu a venit la putere, le-a continuat. Da, a fost greu pentru politicieni să le impună oamenilor costuri suplimentare. Dar am făcut-o pentru sănătatea ţării.
Testul Adevărului: Turcia, ca Norvegia?
1 Partener special?
O insultă. A oferi Turciei statutul de partener special al UE este o insultă. Acest statut nu există. Există ţări candidate, ţări care negociază, ţări membre. UE se bazează pe consens. Dacă este consens, pot fi rezolvate cele mai dificile chestiuni. Dacă nu, dimensiunea castraveciorilor sau a roşiilor poate deveni un obstacol în calea aderării. Aşa că noi aşteptăm să se ivească acest consens.
2 Modelul Norvegiei.
Mesajul meu pentru colegii europeni este că Turcia va deveni un pilon al Europei. Europa are mai multă nevoie de Turcia decât Turcia de Europa. Dar, atenţie! Cu fiecare zi care trece, nevoia Europei pentru Turcia creşte, iar a Turciei pentru Europa descreşte. Dacă avem un o alternativă? Da, modelul Norvegiei. Putem adopta legislaţia comunitară, dar să nu fim membri.
3 Dorinţă - da, încredere - nu prea.
Acum, 60% din populaţia Turciei susţine integrarea. Dar dacă întrebi în ce măsură sunt convinşi se va realiza, doar 40% vor spune că sunt convinşi. Deci, o treime dintre turcii care vor intrarea în UE nu cred că Turcia va fi primită. Cauza? Declaraţiile unor politicieni europeni care folosesc chestiunea Turciei în scopuri politice interne.
4 Ce facem e bun pentru noi.
Dacă pui întrebarea: credeţi că aderarea la UE va îmbunătăţi standardele democratice şi drepturile omului în Turcia, atunci 72% vor spune „da". Asta înseamnă că aproape trei sferturi din populaţie înţelege că ceea ce facem este bun pentru noi şi pentru copiii noştri. Procesul este foarte important. Va ajuta UE să obţină un partener mai stabil în această parte a lumii, critică din punct de vedere geopolitic. Iar Turcia va deveni o democraţie mai bună.
5 Globalizare şi localizare.
UE este cel mai grandios proiect de pace din istorie. Nimic nu poate fi mai rău decât ca el să nu continue. Dar nu poate continua cu luarea deciziilor prin unanimitate. Văd un viitor în care deciziile de la Bruxelles nu vor mai fi diseminate în capitalele statelor membre, ci direct în regiunile Europei, la autorităţile locale. Localizarea e tot mai importantă în lumea globală.
Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste
Egemen Bagiş: Dar noi suntem parte a familiei europene! Suntem parte a tuturor organizaţiilor europene: de la Consiliul Europei la UEFA, de la Banca Europeană de Investiţii la Eurovision şi aşa mai departe. Cu o excepţie: Uniunea Europeană. Suntem participanţi la toate iniţiativele europene şi vom fi şi membri ai Uniunii Europene. Problema nu este dacă. Problema este când.
Ion M. Ioniţă: Totuşi, nimeni nu ştie când se vor termina negocierile şi când veţi adera. Dumneavoastră ce plan aveţi în această direcţie?
Planul principal este de a încheia toate schimbările legislative interne, astfel încât Turcia să fie gata pentru aderare la 31 decembrie 2013. După această dată, decizia va fi în terenul Uniunii Europene. Noi ştim că Uniunea este o instituţie politică. Şi că deciziile se iau din raţiuni politice. Aşa cum 18 milioane de cetăţeni germani au devenit cetăţeni ai Uniunii Europene peste noapte, fără niciun fel de pregătire şi de negociere, şi asta din raţiuni politice, ştim că va veni o zi când ţările europene vor înţelege că a ţine Turcia afară este cu mult mai costisitor decât de a o admite. Acum există temeri, există suspiciuni.
O.N.: Ce le alimentează?
În primul rând faptul că potenţialul Turciei nu este bine cunoscut. Puţini europeni ştiu, de exemplu, că atunci când deschid dimineaţa aragazul ca să îşi pregătească cafeaua, gazul provine, în cea mai mare parte, de pe rutele ce trec prin Turcia. Puţini europeni ştiu că Turcia este o naţiune tânără. Media de vârstă a Europei este de 42 de ani, în timp ce a Turciei este de 28 de ani. Circa 66 la sută din turci sunt tineri sub 33 de ani. Europa trece prin dificultăţi economice, dar anul acesta noi avem o creştere de şase procente.
Conform raportărilor OECD în perspectiva anului 2017, noi ne vom continua procesul de dezvoltare şi vom avea al treilea ritm de creştere după India şi China. În Europa este o criză energetică. Ei bine, 70 la sută din resursele energetice, care provin din Sud şi Est, trec prin Turcia. Nu există altă cale pentru transportul acestora! Şi aici, Turcia împreună cu România pot fi extrem de importante. Nu numai pentru colaborarea în cadrul proiectului Nabucco, dar în orice alt proiect energetic.
I.M.I.: Care este principalul obstacol în drumul Turciei spre Europa, din punctul dumneavoastră de vedere?
Principalul obstacol îl reprezintă prejudecăţile. Dar, de fapt, la mijloc este o mare neînţelegere. Turcia e considerată prea mare şi mulţi lideri se tem că Turcia, fiind prea mare, va deveni o voce prea puternică în instituţiile europene, că va influenţa prea mult luarea deciziilor.
O.N.: Mulţi se tem şi de un val de imigranţi proveniţi din Turcia.
Asta e o falsă problemă! Înainte de aderarea României, ei se temeau că întreaga Românie va migra în Vest. Dar nu a fost aşa. Acum, numărul turcilor care trăiesc în ţările europene este de 5,5 milioane. Este mai mare decât al unor întregi state membre ale Uniunii Europene. Ei sunt deja integraţi în statele unde trăiesc. Proiectul Uniunii Europene este unul al păcii. Şi nu poate fi complet fără Turcia.
Iar Europa va decide: este ea un club creştin sau este o comuniune de valori? Sunt 1,5 miliarde de musulmani în întreaga lume. Dar nu numai despre asta e vorba. Dacă Turcia va fi respinsă din cauza identităţii sale culturale, oamenii din India, din China, din Africa, ei se vor simţi izolaţi şi respinşi de către Occident.
I.M.I.: De ce mai aveţi nevoie de încă trei ani pentru a vă pune la punct cu legislaţia?
Avem un program naţional, cu priorităţi. Dar Parlamentul nu e o maşină, are nevoie de timp. Viteza e, desigur, importantă, dar poate fi şi periculoasă.
O.N.: Aşa stau lucrurile şi în cazul noului proiect de Constituţie?
Noua Constituţie va apropia foarte mult Turcia de standardele europene, în multe privinţe, de la colectarea taxelor şi a impozitelor la justiţie, drepturile angajaţilor sau drepturile copiilor şi până la rolul militarilor în societate.
Egemen Bagiş: „Uniunea Europeană are nevoie de Turcia“
Schimbare la faţă
În ţara mea, acum 50 de ani, după lovitura de stat militară, un premier a fost executat (Adnan Menderes, n.r.). Au fost arse în public cărţile lui Dostoievski şi Kafka, sub acuzaţia că ar fi promovat comunismul. Acum zece ani, primarul Istanbulului a fost arestat doar pentru că a recitat o poezie. Acum, acel primar este prim-ministru, iar Istanbul este capitală culturală europeană. Uniunea Europeană a inspirat toate aceste schimbări.
Din 1923, de la fondarea Republicii, şi până în 2002, guvernul a construit 6.100 de kilometri de şosele şi autostrăzi. Din 2002 a construit 12.500 de kilometri. Un sfert dintre spitalele care funcţionează azi în Turcia au fost construite în ultimii opt ani.
„Acesta este visul lui Atatürk!"
I.M.I.: Noua Constituţie va reduce rolul politic al Armatei, considerată, tradiţional, garantul laicităţii statului. Nu există pericolul unei reveniri a mişcărilor musulmane?
Nu. Voi fi foarte sincer. Părinţii fondatori ai Turciei moderne erau militari şi musulmani în acelaşi timp. Ei au avut un vis pentru noua republică: să fie aliniată valorilor occidentale. Astăzi, aceste standarde sunt reprezentate de Uniunea Europeană. Când Turcia se îndreaptă către aceste standarde, militarii, care se consideră gardienii principiilor părinţilor fondatori, ştiu că aceasta este calea către îndeplinirea visului lui Atatürk. Este aceeaşi linie pe care prim-ministrul Turciei o urmează şi pe care o urmează toate partidele parlamentare.
Toate sunt în favoarea accederii în Uniunea Europeană. Este un obiectiv pe care turcii îl împărtăşesc. Desigur, fiecare segment al societăţii turce are propriile opinii, temeri, suspiciuni. Unii se tem că religia va deveni mai vizibilă în societate. După cum alţii se tem că militarii vor deveni şi mai puternici. Unii oameni se tem că ţara va deveni prea liberală, alţii se tem că va deveni prea conservatoare. Ei bine, Uniunea Europeană reprezintă calea de mijloc pentru toate acestea.
O.N.: Vreţi să spuneţi că nimeni nu va câştiga în detrimentul altcuiva?
Imediat după ce am preluat această funcţie am moderat un mare forum al organizaţiilor neguvernamentale din Turcia. Am discutat o întreagă zi subiectul Uniunea Europeană, cu presă şi camere de televiziune. Avem tot felul de organizaţii, de la cele conservatoare religioase la asociaţii ale homosexualilor sau lesbienelor, avem organizaţii ale kurzilor, ale femeilor, ale pescarilor.
Ei bine, atunci când subiectul a fost Uniunea Europeană, cu toţii s-au respectat şi s-au ascultat între ei. Fiecare dintre aceştia avea, desigur, aşteptări diferite de la Uniunea Europeană, dar cu toţii doreau să trăiască într-o societate mai democratică şi mai prosperă. Noi privim Uniunea Europeană ca pe un medic care ne furnizează dieta corectă. Asta este ceea ce facem acum în Turcia.
Islamul în Europa
„O bună parte din populaţia musulmană din Europa este expusă unor idei rele. Tinerii musulmani din Europa se simt discriminaţi. Puştii care au incendiat maşini şi au atacat magazine în suburbiile Parisului nu veneau din Maroc sau din Algeria. Ei erau născuţi în Franţa. Teroriştii care au atacat Londra nu veneau din Pakistan. Erau născuţi şi educaţi în Anglia. Teroriştii care au atacat la 11 septembrie 2001 nu veneau direct din Arabia Saudită. Ei locuiseră mult timp în Germania, unde primiseră educaţie înaltă. Şi totuşi, au ales să devină terorişti. De ce? Pentru că au fost expuşi acestor idei bolnave ale lui Bin Laden. De aceea Turcia joacă un rol foarte important.
Noi am adoptat calea sufi de înţelegere a islamului, bazată pe principiul „iubeşte-ţi aproapele, vecinul, indiferent de religie". Islamul şi democraţia coabitează în Turcia. Pe străzile din Istanbul poţi vedea moschei, biserici şi sinagogi, unele lângă altele, de 800 de ani. Şi nu este singurul loc de acest fel din Turcia. Noi avem experienţa acestei coexistenţe a culturilor, a religiilor. Şi România are această experienţă. Islamul este o realitate europeană. Sunt 30 de milioane de europeni legaţi cumva de această credinţă. Toate religiile spun să fii bun, să întorci şi celălalt obraz. Dar sunt indivizi care exploatează religia în scopuri legate de putere".
„Turcia a avut criza ei, în 2001"
I.M.I.: Cum aţi reuşit creşterea din ultimul an?
Ne-am concentrat pe producţia industrială. Suntem între primele cinci ţări ale lumii la creşterea producţiei industriale. În domeniile textilelor şi sticlăriei suntem de asemenea între primii cinci. Suntem singura ţară europeană care fabrică laptopuri. Suntem o naţiune tânără, avem nevoie de locuri de muncă. Investim mult în noile tehnologii şi alocăm 1% din PIB pentru cercetare-dezvoltare, iar în anii viitori vom aloca 2%.
Când am venit la putere, în 2002, cele mai importante alocaţii bugetare reveneau, prin tradiţie, Apărării. Acum au ajuns pe locul patru, iar cele mai importante alocaţii merg către educaţie. O treime dintre şcolile care funcţionează în Turcia au fost construite începând cu 2002. În ultimii opt ani, venitul mediu pe cap de locuitor a crescut de la 3.000 de dolari la 11.000 de dolari. Investiţiile străine erau, în medie, de un miliard de dolari pe an. Media din ultimii opt ani este de 20 de miliarde pe an.
O.N.: Cum de aţi avut asemenea rezultate? Criza e globală.
Turcia a avut criza ei, în 2001. Într-o zi, preşedintele şi prim-ministrul au avut o dispută şi au aruncat cu Constituţia unul într-altul. Atunci, au ieşit fiecare în conferinţe de presă şi au spus poporului propriile variante. Ei bine, rata dobânzii a ajuns la 8.000 la sută! Datoria publică s-a dublat şi valoarea activelor s-a înjumătăţit într-o singură noapte. Atunci au fost luate în Turcia măsuri pe care majoritatea guvernelor le iau astăzi. Au fost reduse cheltuielile publice, au fost puse sub control băncile şi întregul sistem financiar.
Pe atunci, marile corporaţii din Turcia aveau fiecare propriile bănci. Acestea îşi finanţau propriile companii şi, cum băncile se aflau sub garanţia statului, era puţin important dacă mai dădeau sau nu banii înapoi. Şi, până la urmă, oamenii simpli de pe stradă ajungeau să plătească. Nu eram noi în guvern în 2001, dar am susţinut aceste măsuri. În 2002, când partidul meu a venit la putere, le-a continuat. Da, a fost greu pentru politicieni să le impună oamenilor costuri suplimentare. Dar am făcut-o pentru sănătatea ţării.
Testul Adevărului: Turcia, ca Norvegia?
1 Partener special?
O insultă. A oferi Turciei statutul de partener special al UE este o insultă. Acest statut nu există. Există ţări candidate, ţări care negociază, ţări membre. UE se bazează pe consens. Dacă este consens, pot fi rezolvate cele mai dificile chestiuni. Dacă nu, dimensiunea castraveciorilor sau a roşiilor poate deveni un obstacol în calea aderării. Aşa că noi aşteptăm să se ivească acest consens.
2 Modelul Norvegiei.
Mesajul meu pentru colegii europeni este că Turcia va deveni un pilon al Europei. Europa are mai multă nevoie de Turcia decât Turcia de Europa. Dar, atenţie! Cu fiecare zi care trece, nevoia Europei pentru Turcia creşte, iar a Turciei pentru Europa descreşte. Dacă avem un o alternativă? Da, modelul Norvegiei. Putem adopta legislaţia comunitară, dar să nu fim membri.
3 Dorinţă - da, încredere - nu prea.
Acum, 60% din populaţia Turciei susţine integrarea. Dar dacă întrebi în ce măsură sunt convinşi se va realiza, doar 40% vor spune că sunt convinşi. Deci, o treime dintre turcii care vor intrarea în UE nu cred că Turcia va fi primită. Cauza? Declaraţiile unor politicieni europeni care folosesc chestiunea Turciei în scopuri politice interne.
4 Ce facem e bun pentru noi.
Dacă pui întrebarea: credeţi că aderarea la UE va îmbunătăţi standardele democratice şi drepturile omului în Turcia, atunci 72% vor spune „da". Asta înseamnă că aproape trei sferturi din populaţie înţelege că ceea ce facem este bun pentru noi şi pentru copiii noştri. Procesul este foarte important. Va ajuta UE să obţină un partener mai stabil în această parte a lumii, critică din punct de vedere geopolitic. Iar Turcia va deveni o democraţie mai bună.
5 Globalizare şi localizare.
UE este cel mai grandios proiect de pace din istorie. Nimic nu poate fi mai rău decât ca el să nu continue. Dar nu poate continua cu luarea deciziilor prin unanimitate. Văd un viitor în care deciziile de la Bruxelles nu vor mai fi diseminate în capitalele statelor membre, ci direct în regiunile Europei, la autorităţile locale. Localizarea e tot mai importantă în lumea globală.
Da click aici ca sa vezi totul! VREI SA-I INTALNESTI? cin s-aseamana s-aduna pe lista de discutii peromaneste
3.7.10
29.6.10
H.-R. Patapievici promovând cultura română
This guy is the director of the Romanian Cultural Institute, a public institution of Romania, charged with promoting the Romanian culture abroad. The director is appointed by the president of Romania, and this director has been appointed by the current president, Traian Basescu.
This guy wrote about Romanians: "Someone has always been pissing on us, throughout our history."
He also wrote about us, in a book published in 1996:
“A flawed nation. Wherever you look, you can see good to hang faces, gloomy eyes, strained jaws, ugly faces, vulgar mouths, rudimentary traits.”
“Romanians cannot be a nation, because they aren’t worth more than a herd. They follow the herd, to be marked with the hot iron.”
"Romanian is a language we should stop using, or we should be using it only to swear."
"The abyssal idleness of the fuggy Romanian soul …the Romanian spirochetes crawls its way to the tertiary syphilis, clumping merrily within an unconscious body, until the mind caves in: the hart turns into jelly and the the brain, into juice."
He also stated, on other occasions, that "with a purely Romanian education, you can do nothing" and "Romania has a second hand culture".
This is the guy that the Romanian president appointed as head of an agency charged with promoting the Romanian culture abroad.
I wonder how a guy writing this kind of things would be treated in other European countries.
He had been posing as a self-hating Romanian, but in recent years it was found out that, in fact, his father, Dionis Patapievici, was not Romanian (although, during the communist regime, he was a director in the National Bank of Romania and the representative of Romania to COMECON, so he was a member of the leadership of the most important economic organisation of the Eastern bloc).
Given these facts, H.-R. Patapievici can easily qualify as a racist and a Romanian hater (as he can no longer pose as a Romanian self-hater).
Moreover, H.-R. Patapievici had also been posing as an anticomunist and even a victim of the communist regime in Romania. He forgot to mention that his father was a high ranking, although little known, official of the communist regime in Romania and even abroad, in the COMECON leadership.
Numit de Traian Basescu in functia de director al Institutului Cultural Roman, fiu de demnitar comunist, crescut in cartierul Primaverii.
Din moment ce dintre toti oamenii de cultura romani, tocmai Patapievici a fost desemnat de presedinte ca sef la ICR, probabil ca presedintele ii impartaseste parerile despre romani si cultura romana.
Simpatia pare a fi reciproca: Patapievici a facut parte din "grupul de intelectuali" care au semnat apelul de sustinere a presedintelui impotriva "clasei politice".
Un apel rusinos, prin care o singura persoana este desemnata far calauzitor al democratiei, iar intreaga clasa politica este infierata.
S-a plimbat si cu avionul la Neptun pe banii Cotroceniului pentru "consultari", de parca numai la Neptun se puteau consulta in privinta Legii Lustratiei.
Patapievici face parte, deci din camarila prezidentiala.
Comments
peromaneste says:
Ziua buna! Apreciem contributiile dvs. la flickr pe teme romanesti. Daca ati posta fotografiile dvs. pe teme romanesti (si) la grupul nostru, peromaneste, v-am fi foarte recunoscatori!
Posted 12 months ago. ( permalink | delete | edit )
peromaneste says:
...s-a inscris Patapievici in mai lunga traditie a pleznirii peste bot a indolentei culturale romane sau este si el o expresie a profitorului cultural autohton?
Nota Bene: Maiorescu, Ionescu, Cioran si Culianu pot fi ganditi ca apartinand mai sus numitei traditii. In acest caz, pe Patapievici il desparte de toti ceilalti OPERA.
Posted 12 months ago. ( permalink | delete | edit )
cod_gabriel says:
Patapievici este mult mai mult (sau mult mai rau) decat un profitor cultural. "Pleznirea peste bot" nu vizeaza doar indolenta culturala si are in cazul sau radacini in mediul familial in care s-a format, oricat ar nega-o.
El nu poate fi banuit de bune intentii sau indignare sincera in legatura cu romanii, in conditiile in care a ascuns trecutul familiei sale, iar in prezent este unul dintre sicofantii lui Traian Basescu.
Nu-l poti banui de sinceritate si bune intentii pe un individ care semneaza in preajma alegerilor europarlamentare un editorial in care il desfiinteaza pe Adrian Severin, dar nu gaseste nimic de comentat despre EBA. Deh, portavocea soțietătii țivile, un "reper moral".
Nu stiu in ce sens il desparte opera de toti ceilalti. Ionescu sau Cioran sunt autori de mare prestigiu, Maiorescu e cunoscut mai mult la noi, iar Culianu, sincer nu stiu mare lucru despre el.
In afara Romaniei, Patapievici ... si mai cum?
De fapt, ceea ce il deosebeste cu adevarat pe Pata de ceilalti, cu exceptia lui Maiorescu, sunt functiile de demnitate publica pe care le-a ocupat, pastorind acum promovarea culturii turmei de omuleti patibulari, pe banii acestora.
Cat despre Maiorescu, nu stiu de ce l-ai inclus in acest grup. Nu stiu sa se fi ocupat cu "pleznirea peste bot" a indolentei culturale romane. Din contra, el a fost un adversar al copierii modelelor straine - forme fara fond - inclusiv in cultura.
Posted 12 months ago. ( permalink )
cod_gabriel says:
Apropo de Pata si grupul de la Paltinis, care s-au erijat de mult in "societate civila" si "mari constiinte", desi in mod clar fac politica simuland neimplicarea, am sa postez urmatoarea imagine a unei pagini din "Epoca dezinformarii" de Henri-Pierre Cathala:
Recunoasteti personajele?
Desigur, Cathala se referea la intelectualii de stanga care actioneaza in Franta in folosul comunistilor, pozand in mari constiinte.
Dar dezinformarea nu are, de fapt, culoare politica, doar pune in slujba politicii (si nu numai ei) un set de instrumente de actiune, printre care se numara "marile constiinte".
Cu mici retusuri, metoda este folosita si la noi, "marile constiinte" putand fi la randul lor dezinformate, santajate, cumparate sau pur si simplu putand practica dezinformarea deliberata, uneori chiar gratuita.
Tot Cathala a mai scris, in aceeasi lucrare: "Dezinformarea exista, nu este nicidecum un produs al imaginatiei!"
Este un avertisment foarte serios, pentru ca una dintre armele dezinformatorului este aceea de a ridiculiza orice acuza la adresa sa ca tinand de paranoia sau teoria conspiratiei.
Vorba lui Baudelaire: "Cea mai frumoasă şiretenie a Diavolului constă în a ne convinge că el nu există."
Posted 12 months ago. ( permalink )
peromaneste says:
Cred ca secretul consta in a decupla aceste curele de transmisie. Dandu-le atentie, le facem jocul!
Pana una alta, ne intalnim aici, pe bloguri, si generam experiente (chiar culturale) romanesti fara supervizare; asta-i cel mai important!
Posted 12 months ago. ( permalink | delete | edit )
Horia Puscuta says:
http://grupareaaproape.wordpress.com/2009/08/ 12/vladimir-tismaneanu-cu-patos-despre-tagma- intelectualilor/
Posted 10 months ago. ( permalink )
cod_gabriel says:
Treaba tovarasului Tismineţki ce are de spus despre tagma intelectualilor. Dar ar fi bine ca acest fiu de ocupant sa se abtina macar de la tupeul fantastic de a ne da lectii despre notiunea de patrie, cum face in articolul respectiv.
Iata ce are de spus despre tagma intelectualilor cineva mult mai important decat Vladimir Tismineţki:
Este un citat din "Cunoasterea inutila" de Jean-François Revel.
Posted 8 months ago. ( permalink )
peromaneste says:
Mda, din pacate, n-ai cum s-o carmesti fara intelectuali. Raposatul Jean-François era cam cuc prin Frantza aceea, ailalti aveau de primit. In alte cuvinte, 'telectualu mai peste tot il doare'n spate de printzip, Saft(ea)a lui sa fie facuta.
Cand platem atat de mult pe carticelele astea la in-Humanitas, nu credeam ca au sa le bata'n galben hartia asa curand. Dom' Liiceanu a vazut repede ciclul re-inlocuirii produselor proaste din capitalism. Sa-i miroasa gura a bulgar-i verde!
Posted 8 months ago. ( permalink | delete | edit )
mircion says:
You are an idiot. Why exactly is Patapievici not a "Romanian"? Because his father is not a "Romanian"? Because he is a Jew? Patapievici is a Romanian. He is a citizen of our country and this is all that counts. You are the true racist. And an idiot.
Posted 2 days ago. ( permalink )
cod_gabriel says:
There you go: the fascist nutcases!
I love it!
I wonder where they've been all this time.
This kind of people are the supporters of both Patapievici and (I bet) his political boss, Basescu.
Notice the richness of his discourse and his solid reasoning. He starts stating that I'm an idiot and concludes that I'm and idiot. In four lines, he manages to lie twice about what I wrote.
1) I didn't write that Patapievici was not Romanian. I wrote that his father was not Romanian which is rather relevant when you write bad things about Romanian ancestry. You may be a Romanian because you are a Romanian citizen or because you feel Romanian. But a self-hating Romanian with a non-Romanian father, forgetting to mention that detail? Nope, that doesn't work.
It is also relevant that your father was a communist official if you make a career of anticommunism. A detail he failed to mention for more than ten years of "anticommunist activity".
2) I didn't write that Dionis Patapievici was a jew and I doubt that he was. I think it's more likely that he was ruthenian, ukrainian or even pole.
All that matters is that fact that he's a Romanian citizen?
I beg to differ.
If that makes me a racist, so be it.
Citizenship is a legal status and nothing more.
Being a Romanian citizen is NOT all that matters when you write all those things about Romanians.
All the foreign guys who came along with the occupying Red Army in the nineteen fourties became Romanian citizens. Still, I won't take lessons or criticisms from those guys or their offspring.
Posted 2 days ago. ( permalink )
mircion says:
The origin of one's parents does not matter at all. What matters is socialisation, language and of course the citizenship. Hence, HRP is Romanian by all accounts, and Romania being a free, democratic, secular country (despite those like you) he has the right to voice his opinion about his country or any other issue in whatever way it pleases him. (Incidentally, his polemic has nationalist roots. It is the polemic of a disappointed nationalist. Why don't you cite some more useful texts by HRP, e.g. "De ce imi displace nationalismul nostru"?)
But maybe what you are suggesting is that UNLESS one's parents are both "genuine" Romanians, one is not supposed to write "bad things" about our past (which is shitty indeed - you hate HRP because he said the truth). So what is one supposed to write? Only "good things"? Or nothing at all? What if the father is to 80% Romanian? Or 60%? Please enlighten us with a scientific definition of being a "genuine" Romanian. I take it you will use phrenology... The last attempt to allow or forbid people to voice their opinion because of their parental lineage occured in Germany, in the 1930s, as far as I remember...
And how does your point settle the issue about the TRUTH of what HRP wrote? Cioran was "Romanian" (by your racist criterion) and he wrote devastating things about Romania. And rightly so. The truth can be stated by anybody, no matter his background. What Cioran wrote is not MORE true because HE wrote it (this is a point of logic).
Or do you also think that what HRP has written AGAINST Communism is also mistaken, because his father was a Communist? And you think that I am writing these lines because I had Communist ancestors? What if not? You really don't see the idiocy of your position?
One problem with you nationalists is that you glorify the "nation" in the most primitive and mythical terms, thereby providing just one more reason for why we, the others, the bright ones, are so ashamed to be Romanian, to be forced to share the same space and air and language with idiots like you. It's you who bring shame to Romania, through your racism, stupidity and primitive mythology. HRP has done many mistakes, but writing in a critical manner about our country and against those like you, is not one of them.
Posted 2 days ago. ( permalink )
peromaneste says:
mircion, gabriel is only making the reader aware of hrp's opportunism. so, cut the racial crap!
placing cioran and hrp on the same level is a rather simplistic move until the latter produces a body of work comparable to the former's.
as for the air/space/nationality we share, who gives a rat's ass? the generosity of human form is a given, just like, say, the percentage of oxygen molecules in atmosphere.
btw, did you open a flickr account only to thought-police this space? sharing photos distinguishes the photography fans from thought-commissars!
Posted 2 days ago. ( permalink | delete | edit )
cod_gabriel says:
Mircioane, HRP has the right to write/say anything he wants and I have the right to have my opinion about him and about what he writes. Everybody knows he kept quiet about his family for about 10-15 years after the revolution and everybody knows why.
Only orange-brained fascists don't know it because they only let in the info they like.
I also happen to think that a guy who thinks the Romanians are no more than a flock cannot possibly promote Romanian culture abroad, because a flock has no culture. And he doesn't. His work at Romanian Cultural Institute is a fiasco and, from time to time, a scandal.
I'm saying that he is opportunistic. He's an intelligent guy, but has problems with his morals. He knew where Romania was heading even before the revolution (these guys were well informed, unlike most of us), so he chose the right direction.
Yes, what he wrote about Romanians was wrong and racist.
By the way, if you think I'm nationalist, look more carefully to more than one of my photographs. You'll find I'm far from that.
But there is criticism or dislike of Romanians, and there is racist delirium. HRP's writings about Romanians pertains to the latter.
Posted 32 hours ago. ( permalink )
mircion says:
You are quite wrong to suppose that HRP's work for the ICR is a desaster. I happen to live abroad and travel quite a lot myself, and I have witnessed several events by the ICR, and have taken non-Romanian friends to them, and despite my initial worries and pessimism they were all impressed and interested. The events were well organised, had interesting topics, with well-chosen speakers and artists etc. Yes, a man who thinks that the promotion of Romanian culture has been a desaster sofar might be just the right one to change this. And he did. He is indeed intelligent and the right man for the job. You really don't know what you are talking about, but you enjoy the rather typical Romanian tendency to present everything as worse than it is, as the result of some kind of conspiracy by foreign powers and their 'agents'. Rubbish.
"peromaneste": In what sense is Cioran's work that great and incomparable? And have you actually read "Schimbarea la fata"? It's judgement about Romania is a desaster.
I placed Cioran and HRP on the same level with respect to the TRUTH of their criticism about Romania. What Cioran says is not true because HE says it, and what HRP says is not false because he says it. If what Cioran says about Romania is true, then if HRP (or whoever else) says the same about Romania, then HRP is surely correct too. Truth is not a property of a speaker, but of what he says. Something is not more true, if it is said by a Romanian, and more false, if it is said by an evil foreign agent. You should do some elementary logic before opening your mouth again.
So what am I now? A thought-commissar? A Communist? A fascist? All of them? You should make up your mind, "contraromaneste".
This Flickr space is an open one, and this page does not contain just photos (is the first one a "photo"?), but strong political views. So everybody is entitled to voice their opinion. Learn to live with other opinions, even if it is painful to your little narcissistic "inimioara", if you ever want to disprove Cioran and HRP's polemics. Romania needs to move beyond "mititei" and the quasi-religious, but otherwise vacuous adoration of Mihail Eminovici (a "full" Romanian? - haha).
Posted 24 hours ago. ( permalink )
peromaneste says:
mircion, you ignore a part of my comment and jump on the other. alright, stating that many a thing sucks in romania doesn't require any authority, problem is:
1) you cannot build a body of work on just a critique of this kind, a master's thesis would suffice, at a college in caracal or mizil;
2) a person cannot say that so many things in his/her country suck witout mentioning that his/her own father was part of the reason;
3) hrp cannot be part of the post-1989 romanian elite while deploring the state of being, he should do something abut it. a resignation, however late, could help.
now, mincion, do i sense a friendship between you and hrp? how else can one justify icr's events abroad as successful? as you say, you are entitled to your opinion, but not to your own truth.
last but not least, thought-commissar, stop shitting round statements like "rather typical Romanian tendency," for they sound coana chirita, version 2010.
Posted 22 hours ago. ( permalink | delete | edit )
Testamentul lui Adrian Paunescu
Scrisoare către urmaşii mei
de Adrian Paunescu
21/06/2010
26760 vizite
Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută
încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă
tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă
adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care
m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în
discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.
Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va
trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul
cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se
poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ
special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea
incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă
pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de
a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În
orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l
aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă
obligă la retragere, discreţie, resemnare. Desigur, sunt un om viu
şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la
întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi
suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu,
am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat
Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu
e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai
umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu
ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi
ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din
România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om
care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.
Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi
putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru
domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să
le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit,
surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi
doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a
uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această
răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi
păcat să ne despărţim supăraţi. Dragii mei copii, problema cea mai
mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece.
La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de
emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a
acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor
de Poezie? Îmi vin în minte, acum, momente de graţie ale vieţii mele.
Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele
două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60,
pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii
'85-'90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din
partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost
nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi,
niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti
ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit
niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce
să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense
pentru apartenenţa la găşti. Am crezut şi cred că numele meu trebuia
să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă,
nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să
trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în
care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi
mai nejustificată. În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri
grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului.
După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am
lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea
lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională.
Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu
mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că
sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege
rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele
săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român
e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd
nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a
indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer
poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă
pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul
Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să
dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor
gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie! Cam asta
e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e
mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă
priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu
această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici
una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să
dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri
dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se
autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se
autodistruge.
de Adrian Paunescu
21/06/2010
26760 vizite
Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută
încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă
tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă
adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care
m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în
discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.
Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va
trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul
cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se
poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ
special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea
incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă
pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de
a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În
orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l
aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă
obligă la retragere, discreţie, resemnare. Desigur, sunt un om viu
şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la
întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi
suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu,
am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat
Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu
e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai
umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu
ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi
ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din
România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om
care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.
Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi
putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru
domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să
le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit,
surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi
doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a
uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această
răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi
păcat să ne despărţim supăraţi. Dragii mei copii, problema cea mai
mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece.
La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de
emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a
acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor
de Poezie? Îmi vin în minte, acum, momente de graţie ale vieţii mele.
Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele
două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60,
pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii
'85-'90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din
partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost
nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi,
niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti
ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit
niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce
să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense
pentru apartenenţa la găşti. Am crezut şi cred că numele meu trebuia
să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă,
nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să
trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în
care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi
mai nejustificată. În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri
grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului.
După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am
lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea
lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională.
Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu
mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că
sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege
rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele
săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român
e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd
nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a
indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer
poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă
pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul
Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să
dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor
gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie! Cam asta
e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e
mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă
priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu
această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici
una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să
dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri
dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se
autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se
autodistruge.
aici e adevaratul Adrian Paunescu
de eu | 22/06/2010 10:16:31
Eu nu am sa ma fac bine niciodata,
Mereu voi suferi de-o boala grea, Simtindu-mi constiinta vinovata, Ca
nu e totul gata-n tara mea. Puteti sa ma-ntrebati: - Ce vrei, baiete
? In treburile mari de ce te bagi ? Am sa raspund milos si
pe-ndelete: - Eu stiu ca imi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi. Mi-am
investit si nervi si timp si viata, In drumul car m-a ademenit Si-am
acceptat sa dorm pe copci de gheata Si sa traiesc pe muchie de
cutit. Puteam sa-mi fac in alte parti avere, Puteam sa fiu un bun
european, Puteam sa ma inscriu la mamifere, Ins metabolic de la an la
an. Puteam sa am un os cum au toti servii, Sa-l rod meschin si fara
de idei, Dar epocii eu i-am cedat toti nervii Si ea nu-mi da nici
drogurile ei. Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Tara, Eu sunt bolnav
de Dumneavoastra, Neam, Nu e-nauntru hiba, ci afara, Traiam un veac
labil daca eram. N-am dreptul la o mare suferinta ? Nu-mi dati
cartela nici pentru prapad ? Ei bine-atunci in mine ia fiinta Un neam
pe care voie am sa -l vad. Si n-am sa pot sa-ngadui
niciodata, Acestui trup, nelegiuit al meu, Sa-nvete nebunia
blestemata De a-i fi usor cand tarii ii e greu. Ca fluturele parasind
omida, Cand vine peste toti o clipa grea, Sunt un atlant murind cu
Atlantida Desi putea zbura,daca voia. N-aveti la dumnevoastra-n
farmacie, Medicamente, boala sa-mi luati, Un singur leac imi
trebuieste mie: Sa-i pot vedea pe ceilalti vindecati. Aceasta boala e
o boala rara, Aceasta boala e o boala grea, Aceasta boala se numeste
Tara, Si leacul este ea si numai ea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări populare
-
Republican presidential front-runner Donald Trump visited the editorial board of The Washington Post on Mar. 21. Here is audio of the ful...
-
Autor: D.I.A.. Toti oamenii de casa ai lui Adrian Nastase s-au adunat sa sarbatoreasca botezul fiicei multimiliardarului Adrian Petrache Pen...
-
La batranete neimplinita pe masura aspiratiilor incercam cumva sa recuperam timpul nefructificat? Punem pe piata ideilor teorii foarte specu...
-
Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Atentate, vizite şi simboluri criptice de Ion Maldarescu Inceput de an împroşcat cu sânge. ...
-
În timpul documentării serialului „Prin cenuşa industriei", dedicat distrugerii unor fabrici de renume ale României comuniste, am au...
-
Victor a avut amabilitatea de a ne trimite spre publicare urmatorul text: Ani de zile m-am tot întrebat care este în folclorul nostru locul ...
-
Dmitry Orlov este un rus care traieste de cateva zeci de ani in SUA. Mai nou, el scrie despre experienta sa americana, mai ales din perspec...
-
Stereotipurile negative despre romani nu au aparut o data cu mass-media de sfarsit de secol XX. Sunt mult mai vechi. Un prim caz este cel al...
-
Data fiind istoria plina de "semnalizez la stanga si o iau la dreapta" a romanilor de la formarea statului te poti intreba care va... -
Scrisoare către urmaşii mei de Adrian Paunescu 21/06/2010 26760 vizite Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută înce...
peromaneste
da click pe imagine sa-i intalnesti, peromaneste
Despre noi
- peromaneste
- Contributiile la peromaneste™ sunt facute de voluntari, atat anonimi cat si sub semnatura. La acest moment, peromaneste™ este 100% rezultatul altruismului acestor voluntari; multumiri pentru participare! VA RUGAM SA VA SPUNETI PAREREA DESPRE ARTICOLELE peromaneste™ ACCESAND LINKUL comments DE LA SFARSITUL FIECARUI ARTICOL! In felul acesta fiecare da ceva inapoi comunitatii peromaneste™, un mod potrivit si cetatenesc de a rasplati contributiile anterioare. PENTRU CONTRIBUTII PUBLICISTICE, CLICK AICI SAU TRIMITETI EMAIL LA peromaneste @ google.com Mentionati va rugam numele sub care si locul unde vreti sa va apara submisia! va invitam sa accesati forumul peromaneste™ dand click aici! Atentie, scrilejitul de pe peretii si usile latrinelor s-a mutat pe bloguri!
La adevăr ajungem pe rând
...şi ne mănâncă pe rând